Adormirea Maicii Domnului sau Ridicarea cu trupul şi sufletul la cer a Sfintei Fecioare?
Răspunsul în însăşi icoana sărbătorii
(RV - 14 august 2007) Între solemnităţile dedicate Sfintei Fecioare
cea a Adormirii şi Ridicării la cer celebrează sfârşitul vieţii sale pământeşti. Icoana
sărbătorii, care potrivit tradiţiei răsăritene este prezentată pentru a fi venerată
de credincioşi, pune în evidenţă două aspecte ale misterului: cel pământesc al morţii
sau adormirii şi cel ceresc al înălţării ei în slava cerească. Moartea
este reprezentată în planul inferior: Maria, cu nobilă seninătate aşezată pe un postament
ridicat este vegheată de prima comunitate de la Ierusalim: de apostolii împărţiţi
în două grupuri de câte şase avându-i în frunte pe Petru şi pe Paul, de episcopi şi
femei sfinte. Scena de sus îl reprezintă pe Cristos care învăluit într-o migdală
de glorie şi înconjurat de îngeri, vine pentru a o duce în cer pe mama sa îmbrăcată
în scutece, aşa cum a fost el însuşi înfăşat la naştere de Mama sa Maria. Ins
- secvenţe muzicale. Aici serviciul audio: