2007-08-07 17:55:58

Cardinalul Martino duce Ugandei mesajul de pace şi solidaritate al Papei


(RV - 7 august 2007) Cardinalul Renato Raffaele Martino, şi-a încheiat marţi misiunea în Uganda unde a purtat populaţiilor africane mesajul de pace şi de solidaritate al lui Benedict al XVI-lea. Preşedintele Consiliului Pontifical al Dreptăţii şi Păcii, sosit în capitala Kampala vinerea trecută, a celebrat marţi dimineaţă Liturghia euharistică de încheiere în catedrala oraşului Gulu din nordul ţării. În misiunea sa cardinalul a fost însoţit de Giulio Albanese care oferă alte amănunte:
Ins - „În prezenţa unei numeroase adunări de credincioşi, cardinalul, adresându-se în predică în special episcopilor concelebranţi, mons. John Baptist Odama, şi preşedintele Conferinţei episcopale ugandeze, mons. Ssekamanya - a amintit că pacea este un dar al lui Dumnezeu, dar este şi o responsabilitate împărţită de toate Bisericile şi de întregul Popor al lui Dumnezeu. Acum când nu mai au loc lupte în nordul Ugandei, trebuie create condiţiile pentru vindecarea rănilor provocate de ură şi violenţă. Din acest punct de vedere, o atenţie specială trebuie să fie acordată recuperării foştilor copii-soldat, constrânşi o vreme să manevreze puşca şi cum se ştie au comis crime de neînchipuit. „Acest tineret distrus de istorie trebuie să fie răscumpărat de Cristos”, a spus cardinalul Martino. Comunităţilor parohiale, organismelor neguvernamentale, societăţii civile în sens larg, le revine acum sarcina de a însoţi tinerele victime pentru ca ceea ce s-a petrecut în aceşti ani în nordul Ugandei să nu se mai repete”.
 
Dar să-l ascultăm pe însuşi cardinalul Marino, contactat telefonic de redacţia noastră centrală înainte de plecarea din Gulu spre Roma:
Ins - „Plec plin de speranţă, deoarece confruntând cele două vizite - cea efectuată în 2003 şi cea din aceste zile - în timp ce prima însemna desnădejde şi pesimism, astăzi există negocieri de pace care merg mai departe. Atmosfera pe care am respirat-o în aceste zile, chiar şi în centrele de evacuaţi, este cu adevărat pozitivă…mulţi vor să se întoarcă acasă, la pământurile lor…Este o atmosferă într-adevăr de speranţă şi de pace, şi sunt fericit că am putut să aduc mesajul de solidaritate şi binecuvântarea Sfântului Părinte”.
Cum a fost primit acest mesaj pe care l-aţi purtat în numele Papei?
Ins - „Ei, nu vă puteţi imagina câtă bucurie le-a adus! Episcopii au stat mereu cu mine şi prin aceasta au purta prezenţa întregii Biserici în această zonă care se îndreaptă spre o situaţie de pace şi reconciliere”.
 
Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.