2007-08-05 10:35:53

Benedict al XVI-lea aduce în prim-plan imperativele ministerului sacerdotal: rugăciunea, grija pentru suflete şi vestirea Cuvântului


(RV – 5 august 2007) Biserica a celebrat sâmbătă, 4 aqugust, memoria Sfântului Ioan Maria Vianney, preot, paroh de Ars, în Franţa, anii 1786-1859, model şi patron al clerului parohial. Benedict al XVI-lea, încă de la începutul pontificatului său, a acordat o atenţie specială exigenţelor preoţilor. Vă reamintim întâlnirea cu clerul diecezei de Roma, din 13 mai 2005 şi, pe 24 iulie a.c., întâlnirea – la Auronzo di Cadore – cu clerul diecezelor italiene de Treviso şi Belluno Feltre. Cu această ocazie, Sfântul Părinte a pus accent pe priorităţile ministerului sacerdotal: ce reprezintă preotul în zilele noastre?; care sunt provocările cele mai urgente ale serviciului adus Bisericii şi credincioşilor?
Răspunzând întrebărilor unuia dintre preoţii prezenţi la întâlnire, Papa a subliniat trei priorităţi, trei imperative pe care însuşi Isus le-a transmis discipolilor săi:
INS – „Domnul dă trei porunci care îmi par să exprime şi astăzi – în mod esenţial – principalele priorităţi ale muncii unui discipol al lui Cristos, unui preot. Cele trei imperative sunt: rugaţi-vă, îngrijiţi şi vestiţi. Cred că trebuie să găsim echilibrul dintre aceste cerinţe esenţiale şi să ne raportăm la ele, considerându-le inima muncii noastre. Rugaţi-vă: vrea să spună că fără o relaţie personală cu Dumnezeu, restul activităţii nu poate funcţiona, căci nu-l putem aduce pe Dumnezeu, realitatea divină şi adevărata viaţă umană persoanelor dacă noi înşine nu trăim într-o legătură profundă, adevărată, de prietenie cu Dumnezeu, în Isus Cristos”.

Cea de a doua îndatorire indicată de Isus: a-i îngriji pe cei bolnavi şi pe toţi aceia care au nevoie. În acest fel – a subliniat Benedict al XVI-lea – se manifestă iubirea Bisericii faţă de cei aflaţi în suferinţă, adăugând că şi persoanele cu bunăstare materială pot suferi şi pot fi marginalizate în plan interior.
INS – „A îngriji înseamnă atenţie faţă de toate nevoile persoanei umane, şi care – în esenţă – reprezintă toate o căutare a lui Dumnezeu. Este, aşadar, necesar ca păstorul să-şi cunoască turma, sunt trebuincioase relaţiile umane cu persoanele încredinţate nouă. Umanitatea nu trebuie pierdută, căci Isus s-a făcut om, confirmând astfel toate dimensiunile noastre de fiinţe umane.”

Şi, al treilea imperativ: vestirea Împărăţiei lui Dumnezeu, aducerea Cuvântului lui Dumnezeu în mijlocul oamenilor…
INS„Ce anume vestim noi? Vestim Împărăţia lui Dumnezeu, iar această împărăţie nu este o îndepărtată utopie legată de o lume mai bună care va ajunge să se realizeze, peste 50 de ani, sau cine ştie când. Împărăţia lui Dumnezeu este Dumnezeu însuşi, Dumnezeu care s-a apropiat de noi şi care ne-a devenit un foarte apropiat în Cristos. Aceasta este împărăţia lui Dumnezeu: Dumnezeu însuşi ne este aproape, iar noi trebuie să ne apropiem de acest Dumnezeu care s-a făcut om, rămâne om şi este mereu cu noi în Cuvântul său, în Preasfânta Euharistie şi în toţi credincioşii.”

Sfântului Părinte s-a referit, în exortaţia sa privind împletirea celor trei priorităţi în viaţa preoţească, şi la necesitatea de a ţine cont de toate aspectele umane, recunoscând propriile limite:
INS„Este importantă şi această umilinţă, de a recunoaşte limitele propriilor forţe. Ceea ce nu putem face noi, trebuie să facă Domnul. Aceasta este şi o capacitate de a delega şi de a colabora. Desigur, şi această capacitate trebuie împletită cu cele trei imperative fundamentale: de a ne ruga, de a îngriji şi de a vesti.”

În dialogul cu preoţii din regiunea italiană Cadore, bazat pe spontaneitate, Papa a reamintit că catolicismul este o religie de sinteză, care nu este constituită din exclusivităţi. Unui paroh care l-a întrebat dacă nu este cumva nepotrivit pentru un preot să joace fotbal, Papa i-a răspuns:
INS – „'Catolic' vrea să însemne tocmai 'sinteză', de aceea sunt contrar unei alternative de tipul: sau joc fotbal, sau studiez Sfânta Scriptură, Dreptul Canonic… . De aceea, să le facem pe amândouă. E frumos să faci sport; eu nu sunt un mare sportiv, dar când eram mai tânăr îmi plăcea să merg la munte, acum fac doar deplasări uşoare, dar găsesc în continuare că este nespus de frumos să străbaţi cu pasul pământul acesta atât de frumos pe care ni l-a dat Dumnezeu. Aşadar, nu putem trăi mereu cufundaţi în meditaţii înalte; poate doar un sfânt aflat pe ultima treaptă a urcuşului terestru poate ajunge la un astfel de stadiu, dar în mod normal trăim cu picioarele pe pământ şi cu ochii îndreptaţi spre cer. Aşadar, ambele aspecte sunt date de Dumnezeu, încât a iubi cele umane, a iubi frumuseţea pământului pe care El l-a creat nu este doar foarte uman, ci şi foarte creştin şi specific unui catolic”.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.