Biserica l-a sărbătorit pe Sfântul Ignaţiu de Loyola: a fost un om fidel al lui Dumnezeu şi fidel slujitor al Bisericii a spus papa Benedict

(RV - 31 iulie 2007) Un om care „l-a pus pe primul loc în viaţa sa pe Dumnezeu, mai marea lui slavă şi mai mare lui slujire”: astfel, Benedict al XVI-lea l-a definit pe Sfântul Ignaţiu de Loyola, întâlnint Compania lui Isus, la 22 aprilie anul acesta cu ocazia celor 450 de ani de la moartea Sfântului întemeietor al ordinului călugărilor iezuiţi. Cuvinte care au răsunat în mod deosebit marţi 31 iulie, ziua comemorării liturgice a Sfântului Ignaţiu de Loyola.
Un Sfânt „slujitor fidel al Bisericii, în care a văzut şi venerat mireasa Domnului”. Benedict al XVI-lea pune accentul pe spiritul de slujire a Adevărului, prin care s-a remarcat viaţa Sfântului Ignaţiu. Un om care a trăit intens toate sfidările timpului său. Sfântul Ignaţiu de Loyola, fondator al Companiei lui Isus, care astăzi cu cei 19 mii de călugări, este ordinul cel mai mare în Biserică, a murit la 31 iulie 1556 la vârsta de 56 de ani. De-a lungul întregii sale existenţe, a fost un pelerin neobosit în căutarea voinţei lui Dumnezeu şi un martor curajos al Evangheliei, animat de zel misionar. Marţi seară, în Biserica romană „del Gesù” unde este venerat trupul Sfântului, preopozitul general al iezuiţilor, părintele Peter-Hans Kolvenbach a prezidat celebrarea Sfinteri Liturghii. La 5 secole de la întemeierea Companiei lui Isus, Sfântul Ignaţiu este încă o figură cât se poate de actuală ce fascinează persoane ce trăiesc diparte de biserică, graţie şi loialităţii sufletului său. Asupra acestei carisme, se opreşte părintele Gianfranco Ghirlanda, rector al Universităţii Pontificale Gregoriane, voită mult de Sfântul Ignaţiu:
Ins - “Sfântul Ignaţiu a fost un om care în viaţa sa a trăit sensul loialităţii. Când era în serviciul regelui Spaniei căuta să se distingă în atare serviciu, adică să-l îndeplinească potrivit obligaţiilor pe care el le impunea, să ducă până la capăt ceea trebbia să înfăptuiască. Fără Sfântul Ignaţiu, Pamplona ar fi căztu probabil mult mai înainte. S-a predat când Sfântul Ignaţiu a fost rănit. După convertire, Sfântul Ignaţiu a început să caute vinta lui Dumnezeu. Acea loialitate prin care s-a distins în slujba regelui pământesc o îndreaptă spre Regele veşnic, Isus Cristos. Căutarea voinţei lui Dumnezeu pentru a o împlini cu fidelitate este desigur o lucrare a harului, dar se altoieşte pe o destre naturală: sinceritatea, loialitatea. Nu se poate spune că-l slujeşti pe Dumnezeu căutând să faci voinţa proprie. Este o minciună. Căutarea voinţei lui Dumnezeu va dura ani de zile. Într-un prim moment, se gândeşte că poate să-l slujească pe Dumnezeu potrivi schemelor sau modelelor de sfinţenie precostituite, dar circumstanţele vieţii îl fac să capete conţtiinţa că Dumnezeu vrea de la el altceva. Dumnezeu a stabilit pentru el cale ape care trebuie să o urmeze şi el cu docilitate se pune în ascultarea Duhului şi realizează proiectul lui Dumnezeu. Sfântul Ignaţiu se defineşte pe sine ca peregrin. Nu este pelerin doar pentru faptul de a fi parcurs straziale Europei pe jos, ci pentru că şi când s-a oprit fizic la Roma, a continuat să caute vinta lui Dumnezeu până la moarte. Aceasta, cred, că poate să atragă şi astăzi, întrucât loialitatea şi căutarea voinţei lui Dumnezeu implică libertatea şi demnitatea persoanei”.
 
Aici serviciul audio: