2007-07-30 16:10:11

Tribunalul Internaţional din Cambodgia în activitate, începând din 2008


(RV – 30 iulie 2007) Cambodgia: Tribunalul Internaţional din Cambodgia, instituit pentru judecarea crimelor comise de kmerii roşii, între anii 1975 şi 1979, îşi va putea începe activitatea în 2008. Potrivit agenţiei Fides, obstacolele privind chestiuni procedurale şi birocratice au fost depăşite. Activitatea Tribunalului Naţiunilor Unite va fi posibilă graţie finanţării de către statele membre ONU şi Cambodgia.
Este un eveniment istoric pentru micul stat din Asia de Sud-Est unde – până în prezent – nici un responsabil al masacrelor ce au cauzat moartea a circa 2 milioane de persoane – nu a fost pedepsit. Liderul regimului kmerilor roşii – Pol Pot – a murit acum nouă ani, dar alţi exponenţi au continuat să trăiască liberi pe teritoriul cambodgian.
Societatea civilă din Cambodgia a primit vestea instituirii Tribunalului Internaţional cu speranţe legate de stabilirea adevărului istoric. După mai mult de 30 de ani, se întrevede – în sfârşit – posibilitatea ca poporul cambodgian să se reconcilieze cu paginile întunecate ale memoriei şi istoriei sale recente.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3











All the contents on this site are copyrighted ©.