Prietenie posibilă între musulmani şi creştini: mărturia vicarului apostolic de Tripoli, în Libia

(RV - 27 iulie 2007) Situaţia minorităţilor creştine şi catolice în ţările musulmane este obiectul a numeroase studii şi aprofundări. Între ultimele producţii figurează volumul italianului Michele Zanzucchi, redactor şef al revistei Città Nuova: este vorba despre o carte-reportaj intitulată „Creştini în ţinuturile Coranului. Călătoriei în ţările Mediteranei”. Un orizont de analiză circumscris, deci, ce dezvoluie experienţe de convieţuire şi sub semnul unei prietenii adesea necunoscută opiniei publice occidentale şi sufocată de susţinătorii ciocnirii dintre civilizaţii. Iată mărturia autorului, mons. Giovanni Innocenzo Martinelli, vicar apostolic de Tripoli, în Libia:
Ins - „Identitatea creştină, aici în Libia, este - să spunem - străină. Există mulţi africani, toţi clandestini, sunt asiatici şi filipinezi care lucrează în spitale şi întreprinderi. Există o Biserică, într-adevăr, pelerină, compusă de această diversitate. Prezenţa, serviciul şi colaborarea contribuie în formă directă la a da mărturie despre ceea ce creştinismul este în saloanele spitalelor, prin călugăriţe, sau pe străzi. Apoi este faptul de a se declara creştini specific acelor africani mândri să spună „I’m christian”, şi apoi, bucuria de a mărturisi propria credinţă, mai ales în prietenia simplă şi cotidiană, prin contactul cu ceilalţi. Toate acestea nu se pot construi, dar iau naştere spontan, pe baza a ceea ce unul crede şi tinde să iubească. Sunt mulţi musulmani pe care îi cunoaştem, fiind în bune relaţii cu ei, şi pe care îi iubim tocmai pentru că sunt sinceri şi îşi exprimă cu mândrie propria identitate musulmană. Un musulman şi un creştin au venit împreună şi musulmanul mi-a spus: „am fost mai întâi în moschee pentru a-l face să vadă cum ne rugăm noi iar acum eu vin în biserică împreună cu el pentru a arăta că credinţa ne uneşte, în diversitatea tradiţiilor, în acelaşi Dumnezeu. Acesta este puţin felul, simplu, pe care îl trăim în această ţară.

Ce părere aveţi, comunităţile creştine, ca cea despre care vorbiţi, în ţările majoritar musulmane, au ceva de oferit ca învăţătură creştinilor din Occident?
Ins - „Aş spune că credinţa se bazează tocmai pe esenţial. Nu trebuie să ascundem nimic din identitatea noastră creştină în acest context al nostru. Trebuie urmărit aspectul esenţial. Dacă vrem să trăim în mod profund propria credinţă, trebui să o trăim prin această iubire profundă faţă de altul. Consider că acesta este punctul de referinţă şi credibilitatea a ceea ce noi proclamăm zilnic cu gura. Aceasta este forţa care ne dă şi bucuria de a înţelege că Dumnezeu este cu noi, căci Dumnezeu este iubire”.
Aici serviciul audio: