2007-07-27 19:46:03

Persoanele vârstnice să încurajeze tinerii la fidelitate faţă de morala conjugală: cardinalul Bertone în sărbătoarea Sfinţilor Ioachim şi Ana


(RV - 27 iulie 2007) „Tinerii de azi adoptă o concepţie despre viaţă în care valorile etice devin tot mai superficiale, cuprinşi cum sunt de hedonismul dominant”: a afirmat cardinalul secretar de Stat Tarcisio Bertone care joi a celebrat Liturghia Euharistică în biserica parohială Sfânta Ana din Vatican, cu ocazia comemorării liturgice a Sfinţilor Ioachim şi Ana. „Bătrânii, persoanele vârstnice - a afirmat înaltul prelat - amintind figurile părinţilor Sfintei Fecioare - ar trebui să demonstreze, prin viaţa lor, frumuseţea unei sănătoase vieţi morale.

Îndatorirea bătrânilor este aceea de a încuraja tinerii, de a le oferi un exemplu de viaţă, a subliniat cardinalul Bertone, indicând în Sfinţii Ioachim şi Ana acele modele care „invită la a demonstra forţa profundă a credinţei şi frumuseţea fidelităţii faţă de legile divine ale moralei conjugale”. În predica sa cardinalul a evidenţiat de mai multe ori rolul care revine celor căsătoriţi.
Ins - „Cei în vârstă au tocmai sarcina de a vesti lucrările minunate ale lui Dumnezeu, istoria vieţii lor, cu părţile luminoase, desigur, dar şi cu umbrele vieţii lor, dar cu toate harurile, şi tot ceea ce Domnul a înfăptuit în ei. Trebuie să spună tinerilor că viaţa pe pământ este o parabolă ce se desfăşoară sub privirea lui Dumnezeu. Pentru a trăi plinătatea vieţii trebuie să aibă ca repere valori stabile, perene, nu efemere şi superficiale. Din păcate, multă lume şi tinerii din vremea noastră se îndreaptă spre o concepţie despre viaţă în care valorile etice devin din ce în ce mai superficiale, cuprinşi cum sunt de hedonismul dominant. Ceea ce preocupă mai ales este faptul că familiile se descompun pe măsură ce soţii înaintează în vârstă. Şi tocmai atunci ar avea nevoie de mai multă iubire, de mai mult ajutor, de mai multă înţelegere, de o uniune mai profundă. Persoanele vârstnice care au primit o sănătoasă educaţie morală ar trebui să demonstreze prin viaţa lor, prin conduita lor, frumuseţea unei vieţi morale sănătoase”.

Parohul bisericii Sfânta Ana din Vatican, părintele augustinian Bruno Silvestrini, a prezentat cardinalului Bertone realitatea parohiei. „În fiecare zi - a spus - sunt numeroase femeile care vin să se roage şi să ceară mijlocirea mamei Mariei. „Sfânta Ana - a continuat parohul - să ajute şi guvernanţii lumii pentru ca să nu dea legi doar pentru a rezolva micile egoisme ale momentului, dar să promoveze valorile familiei aşa cum Dumnezeu a gândit-o”. Dar cum se pot redescoperi astăzi valorile familiei? Cardinalul Bertone:
Ins - „Prin mărturia soţilor vârstnici care povestesc viaţa lor de fidelitate faţă de promisiunile conjugale, faţă de valorile Evangheliei, în ciuda momentelor de suferinţă şi dificultăţilor, în ciuda neascultării din partea tinerilor. Persoanelor mai înaintate în vârstă nu trebuie să le fie teamă să comunice, să împărtăşească valorile tinerilor de azi”.
Aici serviciul audio:








All the contents on this site are copyrighted ©.