2007-07-26 19:36:05

Actualitatea Conciliului Vatican II discutată de Papa la întâlnirea cu clerul marţea trecută în Cadore: reflecţie a pr. Michele Simone S.J.


(RV - 26 iulie 2007) Actualitatea Conciliului Vatican II a fost una din temele întâlnirii, ţinută marţea trecută în biserica Sfânta Iustina, martiră din Auronzo di Cadore, între Benedict al XVI-lea şi clerul diecezelor de Treviso şi de Belluno-Feltre. Unul dintre cei 400 de preoţi prezenţi a spus că s-a pregătit în anii Conciliului cu mare entuziasm. Dar astăzi - a adăugat - multe din visurile Conciliului nu s-au realizat. Această observaţie a fost urmată de răspunsul Papei care a trasat un cadru istoric al anilor post-conciliari.
„Conciliul Vatican II - a spus Benedict al XVI-lea - părea într-adevăr ca noi Rusalii, în care Biserica putea din nou să convingă umanitatea”. Dar timpurile de după Conciliu au fost marcate de profunde frământări istorice care au produs noi crize şi răni. Papa:
Ins - „După îndepărtarea lumii de Biserică în secolele XIX şi XX, se avea impresia că se vor întâlni din nou Biserica şi lumea şi că avea să se renască o lume creştină şi o biserică în lume şi cu adevărat deschisă lumii. Toţi am sperat, dar lucrurile în realitate s-au dovedit mai dificile. Totuşi, rămâne marea moştenire a Conciliului care a deschis un drum nou, este mereu o „magna charta” a drumului Bisericii, foarte esenţială şi fundamentală”.
Benedict al XVI-lea a adăugat că „a introduce marele mesaj al Conciliului în viaţa Bisericii, a-l primi şi asimila, este o suferinţă”. „Dar numai în suferinţă - a spus Papa - se realizează şi creşterea”. Este vorba de ameliorări lente dar constante, cum confirmă părintele Michele Simone, vicedirector al revistei iezuiţilor italieni „La Civiltà Cattolica”.
Ins - „Fără îndoială. Aşa cum istoria demonstrează, este nevoie mereu de tre, patru, cinci generaţii pentru a face complet operative deciziile Conciliului. În special, cu privire la Vatican II, cum a spus Papa, au existat excese. Dar acum, după primul val de abateri, ies la iveală în mod lent multe părţi pozitive pentru Biserică. Conciliul ecumenic a trebuit să treacă mai ales prin „mari fracturi culturale şi istorice”. După tragedia celui de-al II-lea Război Mondial, se spera într-o nouă eră, liberă de orice ideologie şi în redescoperirea rădăcinilor creştine ale Europei. Dar explozia unei crize culturale în Occident, în 1968, o produs noi fracturi”. Continuă părintele Simone:
Ins - „Biserica - catolici, creştinii - s-au integrat pe deplin în societatea în care trăiesc şi asupra lor se revarsă, deci, fenomenele care traversează societatea. În special, în ceea ce priveşte cezura constituită de 1968, elementele negative au fost mai ales apariţia unui puternic individualism cu urmări mai ales în domeniul etic, dar şi o anumită sărăcire a culturii.
O altă cezură istorică indicată de Papa este cea a prăbuşirii regimurilor comuniste în 1989. Răspunsul la această mutaţie istorică radicală nu a fost însă - cum se putea aştepta - o întoarcere la credinţă. Părintele iezuit Simone:
Ins - „Existau atâtea aşteptări în privinţa căderii zidului de la Berlin şi a ceea ce a comportat. În schimb, dintr-un punct de vedere al societăţii, chiar şi al Bisericii, a apărut un puternic individualism. Au existat şi elemente pozitive, precum creşterea libertăţii, instaurarea democraţiei şi libertăţii religioase, care favorizează munca, slujirea pastorală a creştinilor, a catolicilor.

Între aceste fracturi culturale, revoluţia din 1968 şi evenimentele istorice din 1989, Biserica a parcurs, oricum, cu umilinţă propriul drum. Pe această stradă - a spus Benedict al XVI-lea la întâlnirea cu preoţii - se află lumea nouă:
Ins - „Mi se pare foarte important ca acum să putem vedea cu ochi deschişi cât s-a crescut în sens pozitiv în perioada de după Conciliu: în reînnoirea liturgiei, în Sinoade, Sinoade romane, Sinoade universale, în structurile parohiale, în colaborare, în noua responsabilitate a laicilor, în marea coresponsabilitate interculturală şi intercontinentală, într-o nouă experienţă a catolicităţii Bisericii, a umanităţii care creşte în umilinţă şi, totuşi, este adevărata speranţă a lumii”.
Pe această speranţă şi pe contribuţia dată de Conciliu în promovarea credinţei se opreşte mai departe părintele Michele Simone:
Ins - „Un rod este tocmai acela al unei mai mari conştiinţe şi maturităţi a propriei credinţe. Credinţa în Isus şi participarea la comunitatea eclezială reprezintă ceva mult mai mult decât în trecut, un fapt conştient din partea catolicilor. Prin urmare, există o mai mare pregătire atât în cunoaşterea Scripturii, cât şi în cunoaşterea a tot ceea ce comportă viaţa creştină. Marile rezultate, apoi, sunt cele obţinute de Mişcările bisericeşti, de grupuri în domeniul carităţii, unde apariţia acestui fenomen al voluntariatului este negreşit un fapt extrem de pozitiv.

Biserica - reluând cuvintele Papei adresate preoţilor - este deci chemată să înainteze cu umilinţa Crucii şi bucuria Domnului înviat, care „păstrează rănile sale” şi „reînnoieşte lumea”.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3








All the contents on this site are copyrighted ©.