Sora Eugenia Bonetti: „Este mai uşor să reconstruieşti o catedrală decât o viaţă distrusă de exploatarea sexuală” (partea a II-a)

(RV – 23 iulie 2007) Continuăm dialogul cu Eugenia Bonetti, misionară italiană din congregaţia Consolatei şi responsabilă – în cadrul Uniunii Superioare Majore din Italia – de sectorul privind traficul de femei şi minori în scopul exploatării sexuale. Am aflat, din prima parte a interviului, cine sunt victimele reţelelor internaţionale de prostituţie şi de ce ajung să-şi vândă propriul corp; am văzut cine sunt solicitanţii şi am înţeles de ce sunt ţările Europei, în special Italia, zone de aflux pentru tinerele, multe minore, care se prostituează.
Pentru ele, eliberarea de sclavia unei vieţi consumate pe străzi este dificilă. De ce? Ne explică călugăriţa Eugenia Bonetti:
INS – „De exemplu, pentru a se elibera de acest cerc al sclaviei, o tânără nigeriană trebuie să ajungă la cel puţin 4000 de prestaţii sexuale, încât vă puteţi imagina în ce stare ajunge acasă, la „patroana” care o ţine sub control, după 10 până la 13 raporturi avute. Se întoarce la aşa-zisa „casă”, unde plăteşte pentru un pat pe care să poată dormi, se întoarce în singurătatea ei, în vidul în care îşi duce existenţa şi cu frica ce o însoţeşte zi de zi, cu teroarea de rituri Voodoo cu care este ameninţată şi şantajată, o formă incredibilă de sclavie şi de violenţă psihologică”.

Traficanţii folosesc probabil şi violenţa fizică împotriva acestor tinere, pentru a le împiedica să-i denunţe sau, pur şi simplu, să fugă, să se elibereze de ei…
INS – „Da, există violenţă fizică aplicată în multe cazuri, mai ales tinerelor nigeriene dar, în cazul lor, mai înspăimântătoare decât violenţa fizică este cea psihologică. Odinioară şi tinerele din Estul Europei erau supuse unor astfel de tratamente, pentru a le subjuga şi obliga să se prostitueze. Acum, însă, traficanţii folosesc un alt sistem, şi anume şantajul financiar, făcând cu ele un soi de contract de muncă de tipul: 'tu lucrezi pentru mine, îmi dai tot ce câştigi, iar eu îţi dau – în fiecare lună – o sumă de bani; tu primeşti un procent aşa că, cu cât lucrezi mai mult, cu atât primeşti mai mulţi bani'. Sunt forme noi de exploatare, de aceea ar fi necesar un studiu pentru analizarea tendinţelor acestui fenomen, schimbările care au loc, pentru a se cunoaşte apoi diversele modalităţi în care ar putea fi blocat.”

Cât este de dificil să vă apropiaţi de aceste tinere pentru a le recupera şi apoi este cu adevărat posibil ca ele să înceapă o viaţă complet nouă?
INS – „Este posibilă recuperarea lor; noi dorim să stabilim cu ele un raport pozitiv, de la persoană la persoană; vrem să le oferim prietenia noastră şi să le facem să înţeleagă că nu toate persoanele pe care le întâlnesc au intenţia de a le exploata. Vrem ca ele să aibă convingerea că ne preocupă cu adevărat viaţa, viitorul lor, că le înţelegem situaţia, suferinţa şi că dorim să le oferim alternative. Este importantă stabilirea unei relaţii de încredere şi, sigur, la început fug, nu ne dau crezare, temându-se ca nu cumva şi noi să le înşelăm, aşa cum fac toţi ceilalţi.”


Dar la nivel afectiv, se poate spera ca aceste persoane – după îndelungul infern al exploatării sexuale la care au fost supuse – să-şi poată construi o familie?
INS – „Da, este posibil, dar acest lucru necesită un parcurs lung şi dificil. Eu spun mereu că este mai uşor să reconstruieşti o catedrală distrusă decât o viaţă nimicită de exploatarea sexuală, golită de sentimente, de relaţii interpersonale de prietenie bazată pe încredere şi lipsită de interese meschine. Acest tip de parcurs – ce este, repet, lung şi dificil – se face în aşa-numitele case de primire.”

Concret, ce se face în acest sens?
INS – „Vorbind din punctul de vedere al implicării persoanelor consacrate în proiecte de recuperare a prostituatelor, în Italia activează în prezent 250 de călugăriţe, care aparţin unui număr de 70 de congregaţii diferite. Mai ales cu ocazia Jubileului, aceste congregaţii au deschis porţile caselor lor pentru a le primi pe aceste tinere. La început a fost dificil şi pentru noi, căci părea că punem mănăstirile la dispoziţia prostituatelor, de aceea au existat anumite reacţii dar, după aceea, auzind istoriile de viaţă ale acestor tinere şi înţelegându-se că nu era vorba de prostituţie în adevăratul sens al cuvântului ci de sclavie, a existat un răspuns pozitiv din partea multor congregaţii în vederea rezervării unor spaţii în care să poată fi găzduite aceste persoane. Apoi, unele călugăriţe au început să se pregătească din punct de vedere profesional pentru sprijinirea acestor tinere, căci în acest domeniu de asistenţă nu se poate improviza.”
 
Câte sunt tinerele pe care le-aţi ajutat să se elibereze de sclavia străzii?
INS – „De când am început să lucrăm şi în colaborare cu Guvernul italian care – printr-o lege a dat posibilitatea acestor tinere de a obţine un permis de şedere şi alte documente necesare, de a învăţa o meserie, pentru a ajunge mai apoi să aibă o autonomie completă – am reuşit să ajutăm peste 5000 de tinere care au trecut prin casele noastre şi care acum sunt pe deplin integrate în diferite locuri de muncă din Italia, căci ele nu doresc să se întoarcă acasă.”

Dacă vi s-ar cere să transmiteţi un mesaj aşa-zişilor consumatori, celor care se folosesc de aceste tinere, ce le-aţi spune?
INS – „Le-aş spune că multe dintre aceste tinere le-ar putea fi fiice, şi acest lucru trebuie să ne ajute să redobândim sensul valorii persoanei umane, a relaţiei interpersonale, a respectului, căci faptul că plăteşti nu înseamnă că poţi face ceea ce vrei, mai ales când este vorba de sacralitatea unei alte persoane. Vream, de asemenea, să facem un apel şcolilor, parohiilor şi congregaţiilor pentru a atrage atenţia tinerilor asupra aspectelor acestei aşa-zise lumi a cererii. Doar aşa vom găsi soluţii pentru rezolvarea problemei, şi nu doar pentru recuperarea femeilor sclave ale traficului sexual, dar mai ales pentru recuperarea bărbaţilor care le folosesc, pentru că şi ei sunt tot nişte sclavi.”

Aici serviciul audio: