2007-07-19 18:54:50

Publicat calendarul celebrărilor prezidate de Papa în august şi septembrie


(RV - 19 iulie 2007) A fost făcut cunoscut de Sala vaticană de presă calendarul celebrărilor prezidate de Benedict al XVI-lea în lunile august şi septembrie. În solemnitatea Adormirii Maicii Domnului sau cum este numită în calendarul roman „Înălţarea Preasfintei Fecioare Maria cu tupul şi sufletul la cer”, Papa va celebra la ora 8 Sfânta Liturghie în biserica parohială Sfântul Toma din Castel Gandolfo. În zilele de 1 şi 2 septembrie, Papa se va duce la Loreto cu ocazia adunării „Agorà” a tinerilor italieni. Apoi, de la 7 la 9 septembrie Benedict al XVI-lea se va afla în Austria pentru al VII-lea pelerinaj apostolic internaţional. Duminică 23 septembrie, în fine, Pontiful se va duce la Velletri, unde va prezida o Sfântă Liturghie la altarul din faţa catedralei oraşului la ora 9.30.
Au fost publicate de asemenea Riturile de Beatificare, aprobate de Benedict al XVI-lea. La 15 septembrie , va fi beatificat Basile- Antoine Marie Moreau, la Les Mans în Franţa. Ziua următoare, se va celebra beatificarea lui Stanislau al lui Isus Maria, la Lichen în Polonia. Tot duminică 16 septembrie la Bordeaux va avea loc beatificarea călugăriţei Marie-Céline a Prezentării. În fine, duminică 30 septembrie, beatificarea Mariei Merckert, la Opole în Polonia.
 
Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.