2007-07-16 18:42:15

Luni: sumarul emiunii şi alte informaţii


(RV - 16 iulie 2007) Principalele ştiri ale emsiunii noastre:
- Afecţiunea credincioşilor faţă de Benedict al XVI-lea „semn de comuniune care îi leagă de el”: episcopul de Treviso, Bruno Mazzocato, confirmă bucuria şi emoţia credincioşilor la prima întâlnire duminicală pentru rugăciunea „Angelus” a Papei în perioada de odihnă recitată de la Castello di Mirabello.

- Numiri pontificale de episcopi în Ucraina, Italia şi în Myanmar: numit de Papa arhiepiscop coadiutor de Lvov mons. Mieczyslaw Mokrzycki, aflat până în prezent în serviciu la secretariatul particular al Sanctiatăţii Sale. Pe lângă alte slujiri ecleziastice, mons. Mieczyslaw Mokrzycki a fost în serviciul Secretariatului personal al Papilor Ioan Paul al II-lea între 1996-2005 şi al lui Benedict al XVI-lea din 2005 până astăzi.

- Acord între arhidieceza de Los Angeles în Satatele Unite şi victimele ale unor abuzuri sexuale. Scuzele şi angajamentul cardinalului Mahony pentru a evita noi drame.

- Reacţii destul de pozitive în rândul credincioşilor şi a episcopilor la scrisoarea Papei către Biserica care este în China: relevă cardinalul Tarcisio Bertone într-un serviciu difuzat de agenţia italiană de Serivcii Informaţii Religioase. Este extraordinară mişcarea de meditaţie şi de reflecţie, mai ales via internet, a comunităţilor patriotice oficiale şi clandestine.

- Romii, între temeri şi prejudecăţi: un serviciu din revista italiană "Famiglia cristiana" (partea I).

- Este în curs la Ljubljana în Slovenia al XIX Congres al Organizaţiei Internaţionale pentru Studiul Vechiului Testament (IOSOT). Participă participanţi evrei, catolici protestanţi şi ortodocşi, inclusiv din România.

- Consiliul etic naţional al Germaniei a difuzat luni o declaraţie reluată de agenţia SIR, privind o eventuală moidificare a legii asupra celulelor germinale, ce deschide posibilitatea de abrogare a interdicţiei de import a celulelor embrionale produse înainte de 1 ianuarie 2002. Într-o notă a episcopatului german se atrage atenţia: „Să nu fie slăbită tutelarea embrionului”.

- Cu ocazia sărbătorii Preasfântului Răscumpărător, patriarhul de veneţia, cardinalul Angelo Scola a invitat credincioşii să redescopere orizontul spiritual al vieţii.

- Belarus: Cardinalul Kazimierz Swiatek, arhiepiscop emerit de Minsk a încoronat duminică icoana Fecioarei Maria a gingăşiei, care a fost binecuvântată de papa Ioan Paul al II-lea în 2003.

- Din actualitatea internaţională: Masacru în Irak, cel puţin 70 de moţi şi 150 de răniţi în urma exploziei a două automobile cu bombe în oraşul Kirkuk. Creşte starea de teamă în Japonia centraloccidentală, lovită de un violent cutremur de pământ: cel puţin 71 de morţi şi 700 de răniţi.

- Marţi 17 iulie, în calendarul bizantin român Sfânta Marina, martiră, anul 269; în calendarul roman sau latin Sfântul Alexie, secolul 5, despre viaţa căruia există trei versiuni, siriacă, greacă şi latină. La Roma există pe colina Aventin biserica Sfântul Alexie unde se păstrează scara sub care a trăit mult timp ca cerşetor; de asemenea, Sfânta Marina, fecioară din Veneţia.








All the contents on this site are copyrighted ©.