2007-07-16 16:18:45

Acord privind despăgubirea din partea arhidiecezei de Los Angeles pentru victimile unor abuzuri sexuale. Scuzele şi angajamentul cardinalului Mahony


(RV - 16 iulie 2007) Încă o dată, prezint scuzele mele personale tuturor celor care au avut de suferit din cauza unor abuzuri sexuale comise de preoţi, călugări şi laici din arhidieceza mea: astfel, arhiepiscopul de Los Angeles, cardinalul Roger M. Mahony, într-un comunicat difuzat după anunţarea acordului pentru despăgubirea a 508 victime de abuzuri sexuale, pentru cofra totală de circa 660 milioane dolari. Prelatul a ţinut şi o conferinţă de presă în oraşul californian:
Ins - „Încă o dată prezint scuzele mele tuturor, tuturor acelora care au suportat abuzuri în Biserica c atolică din partea unor preoţi. călugări şi laici”: este ceea ce a repetat cardinalul Roger Mahony care, mâhnit sufleteşte, plin dă amărăciune, a adăugat: „Aceasta nu trebuia să se întâmple! Acest lucru va trebui să nu se mai întâmple o altă dată”. Despăgubirea, subliniază un comunicat emis de arhidieceza de Los Angeles, vrea să fie un gest de reconciliere în favoarea celor care au suferit din cauza unor abuzuri săvârşite de cler”.
Ins - „Multe dintre victime - a relevat cardinalul - mi-au spus, în mod îngrijorător, că chiar dacă abuzurile au fost condamnate” şi „chiar dacă li-au fost asigurate depăgubiri, nu există în realitate nici o modalitate de a se întoarce înapoi pentru a le restitui nevinovăţia ce le-a fost furată”. In faţa răului comis nu există cifră care să poată fi proporţionată. Urarea cardinalului este atunci ca victimile abuzurilor sexuale să poată găsi cel puţin un minim de eventuală reabilitare în despăgubirea anunţată. Cardinalul Mahony a pus apoi accentul pe munca anevoioasă pe care parohiile din Los Angeles o desfăşoară pentru a evita noi cazuri de abuzuri”.
Ins - „Am cheltuit timpul nostru nu numai pentru a rezolva aceste cazuri” de pedofilie, dar „căutăm să facem în aşa fel ca Biserica să fie un loc sigur pentru toţi, în special pentru copii şi pentru tineri”, Cardinalul Mahony a reamintit că din 2002, arhidieceza a întreprins un important program pentru a face astfel ca să fie sigur că oricine lucrează în contact cu copiii în arhidieceză să fie calificat să o facă şi mai presus de toate ca. în desfăşurarea propriului serviciu să nu constituie nici un risc sau pericol pentru copii şi pentru tineri. Prealatul american evidenţiază că această despăgubire va ave serioase consecinţe economice pentru viaţa arhidiecezei. Totuşi, se reaminteşte că nu va fi vândută nicio proprietate esenţială şi asigură că problema despăpgubirii nu va greva asupra vreunei parohii sau şcoli. Abuzurile asupra minorilor, avertizează arhiepiscopul de Los Angeles, sunt un păcat şi o crimă. Nu există loc în cler pentru cine face uz de violenţă asupra copiilor.

Un document al arhidiecezei de Los Angeles arată că, în ultimii 75 de ani, sunt 113 preoţii diecezani acuzaţi de pedofilie. Dintre aceştia, 43 sunt morţi, 54 nu mai îmbracă haina preoţească. Rămând, deci, 16 preoţi, careexercită încă slujirea lor. Din acest ultim grup, pentru 12 preoţi nu au fost identificate indicii sificiente pentru a determina vinovăţia lor.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.