2007-07-15 13:57:36

Da-ul spus în favoarea vieţii de către Biserica din Portugalia, contrazice legea care legalizează avortul


(RV – 15 iulie 2007) Intră în vigoare, în Portugalia, legea care liberalizează avortul, în condiţiile în care acesta este cerut de femeia însărcinată, nu mai târziu de 10 săptămâni de la data conceperii. Biserica Catolică din Portugalia a reafirmat nelegitimitatea avortului, solicitând guvernului politici sociale de susţinere a familiei şi a natalităţii. Cu mai multe amănunte despre acest subiect, din Portugalia, corespondentul Radio Vatican, Riccardo Carucci:
INS „Legea îi autorizează pe medici şi pe cei ce fac parte din personalul medical să-şi proclame propria obiecţie de conştiinţă faţă de avort. Şi episcopii portughezi, într-o notă pastorală, îndeamnă personalul sanitar să facă uz de acest drept. Potrivit unei statistici a Ordinului Medicilor, în Portugalia, procentul obiectorilor de conştiinţă, adică a personalului medical care, din motive de conştiinţă, refuză practicarea avortului, se situează între 70% şi 80%. Dacă, pe de o parte, trei spitale au început deja să practice avortul, iar altele se declară pregătite să o facă imediat, numeroase sunt şi structurile sanitare care riscă să nu poată aplica legea, dat fiind numărul mare de obiectori de conştiinţă care lucrează în aceste spitale. În acest moment este, aşadar, dificil de estimat în ce măsură va fi posibilă aplicarea noii legi din momentul intrării sale în vigoare”.
 
Despre raporturile dintre Stat şi Biserică,, în urma acestei prevederi legale…?
INS „Săptămâna care a trecut a fost destul de agitată în privinţa raporturilor dintre Stat şi Biserica Catolică din Portugalia. Consiliul permanent al Conferinţei Episcopale din Portugalia şi-a exprimat profunda neplăcere şi preocupare în raport cu anumite comportamente ale actualului guvern socialist. Este vorba, mai ales, de neaplicarea prevederilor Concordatului din 2004 şi despre o serie de normative guvernamentale, în pregătire, ce ar pune în pericol presa catolică şi numeroasele organizaţii de binefacere ale Bisericii.
„Statul – au spus episcopii – trebuie să fie laic, dar acest lucru nu înseamnă că trebuie lăsată cale liberă unei provocatoare minorităţi anticlericale, ignorând astfel tradiţiile şi rolul Bisericii în societate”. Atmosfera s-a mai relaxat după o lungă întâlnire dintre patriarhul de Lisabona, monseniorul José Policarpo, însoţit de preşedintele şi de secretarul general al Conferinţei Episcopale, cu primul ministru – José Socrates. La sfârşitul întrevederii, monseniorul Policarpo a spus că a fost un colocviu simpatic, productiv şi satisfăcător. Socrates a înţeles şi a sprijinit punctul de vedere al Bisericii, dând asigurări în vederea accelerării aplicării Concordatului. Detaliile practice privind soluţiile la aceste probleme vor face obiectul unor viitoare tratative dintre Guvernul socialist şi Biserică şi în acel moment se va vedea în ce măsură este primul ministru realmente de acord cu dorinţele Bisericii Catolice din Portugalia.”

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.