2007-07-13 19:10:11

Papa mulţumeşte Corpului Forestier de Stat pentru munca de protecţie a mediului şi pentru serviciul desfăşurat în timpul sejurului său la Lorenzago


(RV - 13 iulie 2007) Apreciere şi afecţiune pentru spiritul de serviciu care îi „apropie de lume” şi pentru munca care îi face să „protejeze mai bine bogăţiile naturale”. Este ceea ce a exprimat Benedict al XVI-lea Administraţiei Forestiere al Statului italian, care joi a celebrat comemorarea Patronului său, Sfântul Ioan Gualberto. Într-o scrisoare semnată personal, Papa observă că pentru oamenii Corpului Forestier nu este doar o tradiţie faptul de a se regăsi în această zi, dar este şi o ocazie pentru a reface spiritual sufletul” şi pentru a întări legăturile de prietenie şi de solidaritate”, dar mai ales - subliniază - reprezintă un moment de reflecţii în calmul perioadei de odihnă, de bilanţuri de fapte, de perspective şi angajamentre pentru viitor.
Asigurând propria binecuvântare, Papa încheie din Lorenzago di Cadore, locul său de sejur estiv. trimiţând „o sinceră mulţumire” tuturor celor din Administraţia Forestieră de Sat „pentru angajarea depusă - scrie - în perioada sa de odihnă”.
 
Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.