O lectură attentă a Scrisorii papei Benedict către episcopii din toată lumea înlesneşte înţelegerea corectă a documentului despre Liturgia în ritul roman

(RV - 7 iulie 2007) Documentul „Summorum Pontificum” este însoţit, cum s-a spus, de o scrisoare personală a Papei, către toţi episcopii lumii. Papa explică motivaţiile care l-au determinat să promulge acest „Motu proprio”, adică un document dat din proprie iniţiativă dar care răspunde „insistentelor rugăciuni a nu puţini credincioşi, îndelung analizate şi chibzuite de Ioan Paul al II-lea şi obiect de aprofundare în Consistoriul ţinut în data de 22 februarie 2006. Pontiful nu omite să constate că „ştiri şi judecăţi date fără suficientă informare au creat nu puţină confuzie” suscitând „reacţii foarte divergente” pentru „un proiect al cărui conţinut nu era în realitate cunoscut”. În continuare, înfruntă acele temeri care se opuneau mai direct acestui document.
Benedict al XVI-lea se opreşte asupre temerii că ar „fi ştirbită Autoritatea Conciliului Vatican II”, punând la îndoială „una dintre deciziile sale esenţiale”, reforma liturgică. „Atare teamă - avertizează Papa - este neîntemeiată”. Pontiful reafirmă că Liturghierul (Misalul) publicat de Paul al VI-lea „este şi rămâne Forma normală, Forma ordinară, a Liturghiei Euharistice”. Ultima redactare a Liturghierului roman, anterioară Conciliului, şi publicată de papa Ioan al XXIII-lea în 1962 „va putea în schimb fi folosită ca Formă extraordinară a Celebrării liturgice”. De aceea, atenţionează Papa, „nu este corect a vorbi despre două redactări ale Liturghierului roman ca şi cum ar fi „două Rituri”, ci mai curând despre un dublu uz, o dublă folosire „a unicului şi aceluiaşi Rit”. Pe de altă parte, Benedict al XVI-lea atrage atenţia „asupra faptului că acest Liturghier nu a fost niciodată abrogat juridic şi, drept urmare, în principiu, a rămas mereu permis”. Introdus noul Liturghier, a amintit, nu au fost emanate norme pentru „folosirea posibilă” a Liturghierului anterior, presupunând că ar fi fost vorba de puţine cazuri uşor de rezolvat. În realitate, însă, se citeşte în Scrisoarea Papei, „nu puţini rămâneau puternic legaţi de acest uz al Ritului roman”.

Se opreşte astfel asupra mişcării conduse de arhiepiscopul Lefèbvre , a cărui „fidelitate faţă de Liturghierul vechi a devenit un semn contrar extern”. Raţiunile acestei sciziuni, explică Papa, se găseau „mai în profunzime”, având în vedere faptul că multe persoane care acceptau Conciliul Vatican II şi erau fideli faţă de Papa şi faţă de episcopi, doreau totuşi şi să regăsească forma, dragă lor, a Liturghiei sacre”. Şi acest lucru şi pentru că „în multe locuri nu se celebra observând fidel prescrierile noului Liturghier”. Din contra, subliniază Pontiful, nolul Liturghier era chiar „înţeles ca o autorizaţie sau ca o obligaţie pentru creativitate, care a purtat adesea la deformări ale Liturgiei, la limita suportabilului”. Papa Benedict încredinţează confraţilor în episcopat experienţa sa personală. „Am văzut - scrie - cât de mult au fost rănite, de deformările arbitrare ale Liturgiei, persoane care erau total înrădăcinate în credinţa Bisericii”. Şi de aceea, aminteşte, papa Ioan Paul al II-lea a fost obligat să dea printr-un Motu proprio „Ecclesia Dei” din 1988, un cadrul normativ pentru folosirea Liturghierului din 1962. Atare document, însă, „nu cuprinde prescrieri detaliate” dar face apel la generozitatea episcopilor faţă de „aspiraţiile juste” ale acelor credincioşi care cereau folosirea Ritului roman. Acel document era menit să şi să ajute Fraternitatea Sfântul Pius al X-lea „să regăsească deplina unitate cu Succesorul lui Petru, căutând să vindece o rană simţită din ce în ce mai dureros”. Reconciliere „nereuşită încă până acum”, este regretul lui Benedict al XVI-lea. Pe de altă parte, uzul Liturghierului din 1962 a rămas dificil, înainte de toate pentru episcopi care, în lipsă de precise norme juridice, „se temeau ca autoritatea Conciliului ar putea fi pusă la îndoială”. Totuşi, şi pentru numărul crescând de tineri atraşi de această formă liturgică „a apărut nevoia unui regulament juridic mai clar”, de neprevăzut în urmă cu 20 de ani. Se pune în evidenţă, apoi, că aceste norme „tind chiar să elibereze episcopii de necesitatea de a trebui să evalueze mereu din nou pentru a răspunde diferitelor situaţii”.

Papa îşi îndreaptă apoi gândul spre a doua preocupare rezultată din discuţiile asupra documentului Motu proprio; este vorba de faptul că o mai amplă posibilitate a folosirii Liturghierului din 1962 ar putea duce „la dezordini sau de-a dreptul la sciziuni în comunităţile parohiale”. Şi aceatsă teamă - afirmă Papa - nu mi se pare realmente întemeiată”, mai presus de toate pentru că folosirea Liturghierului vechi „presupune o anumită doză de formare liturgică şi un acces la limba latină”. Condiţii care „nu se găsesc atât de frecvent”. De aceea, se reafirmă în document, noul Liturghier „va rămâne, în mod cert, Forma ordinară a Ritului roman”. Desigur, ester ecunoscut că „nu lipsesc exagerări” ale unor credincioşi „legaţi de vechea tradiţie liturgică latină”. De altfel, este invitaţia Papei, cele două Forme ale folosirii Ritului roman „pot să se îmbogăţească reciproc” introducând „noi sfinţi şi unele dintre noile prefaţe” în Liturghierul vechi. La fel, în Liturghierul lui Paul al VI-lea, se va putea manifesta mai mult încă acea „sacralitate care atrage pe mulţi la vechiul uz liturgic latin. Îndeamnă apoi la a face „vizibilă bogăţia spirituală şi profunzimea teologică a acestui Liturghier”.

Benedict al XVI-lea reafirmă deci că „nu există nicio contradicţie între o ediţie şi alre a Liturghierului roman. Reaminteşte că „în istoria Liturgiei există creştere şi progres, dar nicio ruptură”, subliniind că ceea ce pentru generaţiile anterioare era sacru „nu poate dintr-o dată să fie cu totul oprit sau de-a dreptul dăunător”. La rândul lor, şi preoţii comunităţilor care aderă la uzul vechi nu pot, „în linie de principiu, să excludă celebrarea conform noilor cărţi”. În ultima parte a Scrisorii, Papa asigură episcopii: „Aceste noi norme - scrie - nu micşorează în niciun fel autoritatea şi responsabilitatea voastră”, fiin episcopul „moderator al liturgiei în propria dieceză”. Papa invită, mai departe, episcopii să scrie o dare de seamă asupra experienţelor lor, trei ani după intrarea în vigoare a documentului pontifical care va avea loc la 14 septembrie anul curent. Şi acest lucru pentru ca, în cazul când s-ar fi ivit serioase dificultăţi, să poată fi căutate căi adecvate pentru remedierea lor”.
 
Aici serviciul audio: