Sublinieri la Scrisoarea papei Benedict al XVI-lea adresată Bisericii Catolice din
China
(RV – 3 iulie 2007) Pentru a răspunde la întrebările legate de publicarea, pe
30 iunie a Scrisorii pe care Sfântul Părinte a adresat-o episcopilor, prezbiterilor,
persoanelor consacrate şi credincioşilor laici ai Bisericii Catolice din Republica
Populară Chineză, iată câteva sublinieri: 1. Obiectivele scrisorii: Sfântul
Părinte doreşte să reafirme iubirea şi apropierea sa faţă de comunitatea catolică
din China (n. 1, 2; n. 2, 1). În lumina ecleziologiei catolice şi a Conciliului Vatican
II, Papa oferă câteva îndrumări privind viaţa Bisericii şi opera de evanghelizare
în China, răspunzând astfel şi numeroaselor cereri de clarificări – primite în ultimii
ani – privind unele probleme deosebite, cum ar fi rolul organismelor statale în raport
cu comunitatea catolică, recunoaşterea episcopilor şi a preoţilor de către autorităţile
civile, noile limite ale circumscripţiilor ecleziastice (n. 2,2; n. 7,11). 2.
Mesaj către autorităţile civile Scrisoarea este adresată catolicilor
chinezi, dar Papa transmite – prin aceasta – şi un mesaj către autorităţile civile.
Evitând recurgerea la tensiuni şi înfruntări, în scrisoare se reafirmă disponibilitatea
Sfântului Scaun în privinţa continuării dialogului cu autorităţile. În acelaşi timp,
rămânând fidel adevărului, prezintă cu respect (n. 3, 1) „planul originar” al lui
Cristos pentru Biserica sa, încredinţat apostolilor şi succesorilor acestora, adică
episcopilor (n. 7, 5; n. 8). 3. Distincţie dintre „Biserica oficială”
şi „Biserica clandestină” Scrisoarea ignoră expresia „Biserică patriotică”,
folosită încă în mod eronat de unele mijloace de comunicare în masă. Aşa cum a
spus cardinalul Joseph Zen, la ultimul Sinod al episcopilor, „În China, Biserica este
în aparenţă divizată în două, una oficială, recunoscută de către guvern, şi cealaltă
clandestină, ce refuză să fie independentă de Roma. În realitate, ambele comunităţi
doresc să fie fidele succesorului lui Petru şi ambele comunităţi sunt controlate şi
suferă. Cei buni şi credincioşi nu aparţin doar uneia dintre părţi. 4. Invitaţie
adresată catolicilor Scrisoarea îi îndeamnă pe toţi catolicii la dialog,
înţelegere, iertare şi la tot ce este necesar pentru a păşi în mod serios pe calea
spre o adevărată comuniune (nn. 5 şi 6) şi pentru a putea rămâne fideli lui Cristos
şi succesorului lui Petru, păstrând în acelaşi timp un respectuos dialog cu guvernul,
potrivit principiului evanghelic „Dă-i Cezarului ce-i al Cezarului, şi lui Dumnezeu
ce-i al lui Dumnezeu”. 5. Biserica din China şi noua evanghelizare Sfântul Părinte cere Bisericii din China să trăiască cu intensitate propria
vocaţie misionară, adică aceea de a vesti Evanghelia, de a fi martori ai lui Cristos,
cel răstignit şi înviat, şi de a privi spre viitor cu speranţă şi fără teamă în faţa
provocărilor din prezent (nn. 3 şi 17). Creştinii care şi-au dat viaţa pentru credinţă
sunt amintiţi de mai multe ori în scrisoare, consideraţi ca fiind exemplu şi temelie
a noii evanghelizări (n. 2, 1 şi nota; n. 4, 1; n. 6, ultimul paragraf). 6.
Urgenţa formării creştinilor, a preoţilor şi persoanelor consacrate. Formarea
catolicilor este considerată ca fiind o prioritate, bogăţia Conciliului Vatican II
neajungând la toate sectoarele comunităţii catolice. Preoţii şi persoanele consacrate
sunt chemate la o formare solidă pentru a putea răspunde unei misiuni ce se anunţă
a fi mai exigentă şi mai dificilă. Acelaşi îndemn este adresat şi laicilor (nn. 12,
13, 14, 15 şi 16). 7. Numirea episcopilor Numirea episcopilor este
esenţială pentru Biserică, căci numirea lor de către Sfântul Părinte este garanţia
unităţii Bisericii şi a comuniunii ierarhice. Reafirmând principiul potrivit căruia
numirea episcopilor se face de către Papă, scrisoarea formulează auspiciul găsirii
unui acord cu guvernul pentru rezolvarea anumitor probleme privind alegerea candidaţilor,
publicarea numirii şi recunoaşterea lor din partea autorităţii civile (n.9). Când
se va stabili un dialog, se vor formula şi propunerile în acest sens, până în prezent
neexistând „acorduri reciproce” privind numirea episcopilor. 8. Ordinaţiunile
sau consacrările episcopale ilegitime. O consacrare episcopală fără
mandat pontifical „reprezintă o rană dureroasă pentru comuniunea eclezială şi o gravă
violare a disciplinei canonice” (n. 9, 11). Codul de Drept Canonic (cfr. can. 1382)
stabileşte sancţiuni grave fie pentru episcopul care conferă ordinaţiunea episcopală
fără mandat pontifical fie pentru cel care primeşte această consacrare. Când lipseşte
un spaţiu autentic de libertate, pentru a declara o persoană pasibilă de o sancţiune
prevăzută de Codul de Drept Canonic trebuie examinat fiecare caz în parte, fiind necesară
luarea în considerare a tuturor circumstanţelor şi evaluarea realei responsabilităţi
subiective. 9. Puţini episcopi sunt încă ilegitimi Legitimarea
episcopilor consacraţi fără mandat apostolic, a fost şi rămâne o chestiune extrem
de delicată şi este legată mai ales de persoana episcopului: fiecare caz va fi examinat
în parte. Se spune în scrisoare: „Ce mare bogăţie spirituală ar izvorî pentru întreaga
Biserică din China dacă, în prezenţa condiţiilor necesare, şi aceşti Păstori ar participa
la comuniunea cu succesorul lui Petru şi cu întregul episcopat catolic!” (n. 8, 12) 10.
Tratativele dintre Sfântul Scaun şi China Sfântul Scaun, în numele
întregii Biserici Catolice şi în avantajul comunităţii internaţionale, formulează
auspiciul deschiderii unui spaţiu de dialog cu Autoritatea din Republica Populară
Chineză, în cadrul căruia – odată depăşite neînţelegerile din trecut – să se poată
lucra împreună pentru binele poporului chinez şi pentru pace în lume (n. 4, 2). Sfântul
Scaun este conştient de faptul că normalizarea propriilor raporturi cu Republica Populară
Chineză necesită timp dar rămâne în continuare deschis tratativelor. Sfântul Scaun
este mereu respectuos faţă de Autoritatea legitimă şi nu intenţionează să intervină
în afacerile interne ale comunităţilor politice (n. 4, 3). 11. Raporturile diplomatice
şi libertatea religioasă „În lumina principiilor de nerenunţat ale credinţei,
soluţia problemelor existente nu poate fi căutată apelând la un permanent conflict
cu autorităţile civile. În acelaşi timp, însă, nu este legitimă capitularea în faţa
acestora, când intervin în mod ilegitim în sfera credinţei şi a disciplinei Bisericii.
Autorităţile civile sunt pe deplin conştiente că Biserica, prin învăţătura sa, îi
îndeamnă pe credincioşi să fie buni cetăţeni şi să colaboreze cu respect la binele
comun în ţara lor dar, în acelaşi timp, Biserica cere Statului să garanteze acestor
cetăţeni catolici posibilitatea exercitării credinţei lor, în respectul unei autentice
libertăţi religioase” (n. 4, ultimul paragraf). 12. Nunţiatura apostolică, la
Taipei sau la Pekin? Scrisoarea nu face referiri la acest aspect dar,
după cum s-a spus în alte împrejurări, dacă se va ajunge la un acord cu Guvernul,
transferarea la Pekin a Nunţiaturii Sfântului Scaun s-ar putea face în orice moment. 13.
Asociaţia Patriotică Asociaţia patriotică este un organism dorit de către Stat,
străin faţă de structura Bisericii, şi care reclamă supremaţia faţă de episcopi, în
conducerea comunităţilor ecleziale. Intenţiile sale declarate – privind actualizarea
principiilor de independenţă, autogestiune şi de administrare a Bisericii – sunt inconciliabile
cu doctrina Bisericii (n. 7). 14. Data Scrisorii coincide cu cea a Rusaliilor
Considerând că redactarea textului Scrisorii a fost finalizată în jurul Sărbătorii
Coborârii Duhului Sfânt (a Rusaliilor) a fost considerat ca fiind frumoasă şi semnificativă
alegerea acelei zile ca dată a documentului, mai exact 27 mai. 15. Date statistice Populaţia
Republicii Populare Chineze este de 1. 300. 000.000. de locuitori; Circumscripţiile
ecleziastice sunt în număr de 145; În 1948, numărul catolicilor depăşea 3 milioane,
în prezent numărul lor este cuprins între 8 şi 12 milioane; China are peste 100
de episcopi, dintre care 60% cu vârste de peste 80 de ani; Numărul episcopii decedaţi
între 2000 şi 2007 este de 49; Preoţii sunt în număr de 3.200; În cele 156 de
comunităţi religioase din China se află circa 6.000 de călugăriţe; Numărul seminariştilor
este de 2300, aceştia studiind în 30 de seminarii, dintre care 12 majore şi 18 minore.