Nota părintelui Federico Lombardi referitoare la Scrisoarea Papei către Biserica din
China
(RV – 1 iulie 2007) Lunga scrisoarea adresată de papa
Benedict al XVI-lea Bisericii din China – căreia îi doreştesă fie, în acelaşi timp, pe deplin chineză şi pe deplin catolică
– reprezintă un document deosebit de important, aşa cum îl descrie
într-o notă directorul Sălii vaticane de presă, părintele Federico Lombardi care,
de la microfoanele noastre, face acest comentariu: INS – „Scrisoarea
pe care Papa o adresează catolicilor chinezi nu dezamăgeşte lunga aşteptare ci, dimpotrivă,
surprinde în mod pozitiv. Este scrisă într-un stil original, ce evocă marile episoade
ale Noului Testament, scrise cu credinţă de către Apostoli pentru încurajarea în
încercări şi îndrumarea credincioşilor din comunităţile aflate la mare distanţă,
într-un spirit de comuniune cu Biserica Universală. Şi Papii precedenţi au adresat
mesaje Bisericii din China şi poporului chinez, n-au lipsit de asemenea îndrumările
cerute de episcopii locului şi care au ajuns la destinaţie pe diferite căi, dar acum
ne găsim în faţa unui document amplu, explicit, public, ce spune tuturor – cu claritate
şi seninătate – ceea ce este şi ceea ce vrea să fie comunitatea Bisericii catolice
care trăieşte în mijlocul celui mai numeros popor din lume şi unde are încă de înfruntat
o situaţie dificilă, în urma neînţelegerilor şi limitărilor care-i împiedică existenţa
şi dezvoltarea în deplină libertate. Această scrisoare este răspunsul la întrebări
ivite în situaţii de suferinţă şi dezorientare, adresate de mulţi ani Romei, mai exact
Papei, ca unică persoană de la care poate veni un răspuns care să aibă o autoritate
autentică”.
INS – „Scrisoarea lui Benedict al XVI-lea este aşadar însufleţită
de sentimentul de iubire pentru China şi pentru Biserica catolică în adevărata sa
natură, legată de tradiţie şi de doctrina adevărată. Discursul este – potrivit stilului
caracteristic Papei – plin de afecţiune şi de gratitudine pentru mărturia plină de
credinţă a atâtor catolici chinezi şi, în acelaşi timp, este bogat în sensul teologiei
Bisericii, cu ample citate pornind de la Noul Testament şi ajungând la Conciliul Vatican
II. Este un discurs religios şi pastoral prin esenţă, căci este adresat tocmai membrilor
Bisericii catolice din China şi nu intenţionează să abordeze chestiuni politice sau
diplomatice.”
INS – „Papa nu doreşte polemici cu nimeni; nu pronunţă
acuze la adresa nimănui, nici din interiorul şi nici dinafara Bisericii, ci păstrează
mereu un ton senin şi plin de respect chiar şi atunci când se referă la limitarea
libertăţii, la comportamente inacceptabile, la tensiuni din interiorul Bisericii,
o Biserică considerată mereu ca fiind una singură, şi alimentată de dorinţa profundă
a uniunii cu Papa, chiar dacă este, în aparenţă, divizată. Îndemnul la unitate, la
împăcare, la iertarea reciprocă este unul din mesajele cele mai intense ce străbate
întreg documentul.”
„Prezentarea cu claritate a naturii ce caracterizează comunitatea
eclezială şi rolul episcopilor conduce în mod necesar la atingerea unor aspecte critice,
precum numirea unor episcopi şi acţiunea unor organisme statale îndreptate spre impunerea
în viaţa Bisericii a unor principii inconciliabile cu viziunea catolică, precum „independenţa,
autonomia şi autogestiunea”. Dacă din partea autorităţilor chineze există, prin tradiţie,
teama unei interferenţe externe în problemele interne ale ţării, Biserica simte pericolul
unui amestec nelegitim din partea Statului în viaţa sa internă. De aceea Papa se străduieşte
să explice cât mai bine diferenţa corectă dintre planul politic şi cel religios, dintre
responsabilitatea autorităţilor civile şi cele ale Bisericii şi declară, cu încredere,
disponibilitatea Bisericii în favoarea dialogului pentru depăşirea neînţelegerilor
şi a controverselor, chiar şi în privinţa numirii episcopilor. Calea spre normalizarea
raporturilor dintre Sfântul Scaun şi China nu este aşadar tema scrisorii, dar pe fundalul
acesteia se poate citi clar mesajul dorinţei de creştere pozitivă a acestor raporturi,
printr-un dialog asupra problemelor concrete. În scrisoare se arată, în mai multe
rânduri, faptul că Biserica din China a crescut numeric, în ultimii ani, şi că acum
simte că poate continua parcursul său într-un mod mai aproape de cel normal, cu spaţii
de mişcare mult mai ample decât în trecut. Este, în acest sens, semnificativă – chiar
dacă nu pare evidentă pentru cine nu este specialist în drept canonic – abrogarea
facultăţilor excepţionale acordate în trecut pentru situaţii deosebit de dificile
ale Bisericii din China. Mai exact, Biserica din China poate să urmeze acum normele
comune întregii Biserici universale. De la paşii iniţiali, ce se referă cu atenţie,
simpatie şi interes faţă de imensul şi dificilul efort de dezvoltare întreprins de
China zilelor noastre, până la paragrafele conclusive adresate diverselor componente
ale comunităţii catolice, întreaga scrisoare se deschide spre o perspectivă cât se
poate de pozitivă şi de plină de speranţe legate de creşterea unei Biserici care să
fie pe deplin chineză şi pe deplin catolică, o biserică integrată total şi constructiv
în viaţa poporului său şi a culturii căreia îi aparţine, solidară şi capabilă să transmită
acestuia bogăţia spirituală a Evangheliei şi mărturia continuă a credinţei. Biserica
vrea şi poate fi cu adevărat chineză, vrea să fie pentru China, pentru a-i oferi Evanghelia
lui Isus şi fără a căuta să obţină nimic pentru ea însăşi. Cu atât mai mult va fi
şi va putea fi cu adevărat chineză, cu cât va putea fi pe deplin ea însăşi. Acesta
este, într-o ultimă analiză, mesaj al Papei, un mesaj impresionant, încrezător şi
minunat.”