2007-07-01 13:54:20

Nota părintelui Federico Lombardi referitoare la Scrisoarea Papei către Biserica din China


(RV – 1 iulie 2007) Lunga scrisoarea adresată de papa Benedict al XVI-lea Bisericii din China – căreia îi doreşte să fie, în acelaşi timp, pe deplin chineză şi pe deplin catolică reprezintă un document deosebit de important, aşa cum îl descrie într-o notă directorul Sălii vaticane de presă, părintele Federico Lombardi care, de la microfoanele noastre, face acest comentariu:
 
INS – „Scrisoarea pe care Papa o adresează catolicilor chinezi nu dezamăgeşte lunga aşteptare ci, dimpotrivă, surprinde în mod pozitiv. Este scrisă într-un stil original, ce evocă marile episoade ale Noului Testament, scrise cu credinţă de către Apostoli pentru încurajarea în încercări şi îndrumarea credincioşilor din comunităţile aflate la mare distanţă, într-un spirit de comuniune cu Biserica Universală.
Şi Papii precedenţi au adresat mesaje Bisericii din China şi poporului chinez, n-au lipsit de asemenea îndrumările cerute de episcopii locului şi care au ajuns la destinaţie pe diferite căi, dar acum ne găsim în faţa unui document amplu, explicit, public, ce spune tuturor – cu claritate şi seninătate – ceea ce este şi ceea ce vrea să fie comunitatea Bisericii catolice care trăieşte în mijlocul celui mai numeros popor din lume şi unde are încă de înfruntat o situaţie dificilă, în urma neînţelegerilor şi limitărilor care-i împiedică existenţa şi dezvoltarea în deplină libertate. Această scrisoare este răspunsul la întrebări ivite în situaţii de suferinţă şi dezorientare, adresate de mulţi ani Romei, mai exact Papei, ca unică persoană de la care poate veni un răspuns care să aibă o autoritate autentică”.

INS – „Scrisoarea lui Benedict al XVI-lea este aşadar însufleţită de sentimentul de iubire pentru China şi pentru Biserica catolică în adevărata sa natură, legată de tradiţie şi de doctrina adevărată. Discursul este – potrivit stilului caracteristic Papei – plin de afecţiune şi de gratitudine pentru mărturia plină de credinţă a atâtor catolici chinezi şi, în acelaşi timp, este bogat în sensul teologiei Bisericii, cu ample citate pornind de la Noul Testament şi ajungând la Conciliul Vatican II. Este un discurs religios şi pastoral prin esenţă, căci este adresat tocmai membrilor Bisericii catolice din China şi nu intenţionează să abordeze chestiuni politice sau diplomatice.”

INS – „Papa nu doreşte polemici cu nimeni; nu pronunţă acuze la adresa nimănui, nici din interiorul şi nici dinafara Bisericii, ci păstrează mereu un ton senin şi plin de respect chiar şi atunci când se referă la limitarea libertăţii, la comportamente inacceptabile, la tensiuni din interiorul Bisericii, o Biserică considerată mereu ca fiind una singură, şi alimentată de dorinţa profundă a uniunii cu Papa, chiar dacă este, în aparenţă, divizată. Îndemnul la unitate, la împăcare, la iertarea reciprocă este unul din mesajele cele mai intense ce străbate întreg documentul.”

„Prezentarea cu claritate a naturii ce caracterizează comunitatea eclezială şi rolul episcopilor conduce în mod necesar la atingerea unor aspecte critice, precum numirea unor episcopi şi acţiunea unor organisme statale îndreptate spre impunerea în viaţa Bisericii a unor principii inconciliabile cu viziunea catolică, precum „independenţa, autonomia şi autogestiunea”. Dacă din partea autorităţilor chineze există, prin tradiţie, teama unei interferenţe externe în problemele interne ale ţării, Biserica simte pericolul unui amestec nelegitim din partea Statului în viaţa sa internă. De aceea Papa se străduieşte să explice cât mai bine diferenţa corectă dintre planul politic şi cel religios, dintre responsabilitatea autorităţilor civile şi cele ale Bisericii şi declară, cu încredere, disponibilitatea Bisericii în favoarea dialogului pentru depăşirea neînţelegerilor şi a controverselor, chiar şi în privinţa numirii episcopilor. Calea spre normalizarea raporturilor dintre Sfântul Scaun şi China nu este aşadar tema scrisorii, dar pe fundalul acesteia se poate citi clar mesajul dorinţei de creştere pozitivă a acestor raporturi, printr-un dialog asupra problemelor concrete.
În scrisoare se arată, în mai multe rânduri, faptul că Biserica din China a crescut numeric, în ultimii ani, şi că acum simte că poate continua parcursul său într-un mod mai aproape de cel normal, cu spaţii de mişcare mult mai ample decât în trecut. Este, în acest sens, semnificativă – chiar dacă nu pare evidentă pentru cine nu este specialist în drept canonic – abrogarea facultăţilor excepţionale acordate în trecut pentru situaţii deosebit de dificile ale Bisericii din China. Mai exact, Biserica din China poate să urmeze acum normele comune întregii Biserici universale.
De la paşii iniţiali, ce se referă cu atenţie, simpatie şi interes faţă de imensul şi dificilul efort de dezvoltare întreprins de China zilelor noastre, până la paragrafele conclusive adresate diverselor componente ale comunităţii catolice, întreaga scrisoare se deschide spre o perspectivă cât se poate de pozitivă şi de plină de speranţe legate de creşterea unei Biserici care să fie pe deplin chineză şi pe deplin catolică, o biserică integrată total şi constructiv în viaţa poporului său şi a culturii căreia îi aparţine, solidară şi capabilă să transmită acestuia bogăţia spirituală a Evangheliei şi mărturia continuă a credinţei.
Biserica vrea şi poate fi cu adevărat chineză, vrea să fie pentru China, pentru a-i oferi Evanghelia lui Isus şi fără a căuta să obţină nimic pentru ea însăşi. Cu atât mai mult va fi şi va putea fi cu adevărat chineză, cu cât va putea fi pe deplin ea însăşi. Acesta este, într-o ultimă analiză, mesaj al Papei, un mesaj impresionant, încrezător şi minunat.”

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.