Celebrând joi primele Vespere în bazilica papală Sfântul Paul din afara Zidurilor,
Papa lansează Anul Paulin. În întregime predica lui Benedict al XVI-lea
(RV - 28 iunie 2007) Joi, începând de la ora 17.30 papa Benedict al XVI-lea a prezidat
în bazilica papală Sfântul Paul din afara Zidurilor Ora Primelor Vespere, adică rugăciunea
vesperală la solemnitatea Sfinţilor Petru şi Paul cu proclamarea oficială a Anului
Paulin care se va desfăşura între 28 iunie 2008 - 29 iunie 2009 pentru bimilenarul
naşterii Apostolului Neamurilor ce s-ar situa între anii 7 şi 10 după Cristos. Anunţul
a fost dat în timpul celebrării Vesperelor solemne. Mai jos, predica
Papei în traducerea noastră de lucru:
Ins- "În aceste prime Vespere
ale solemnităţii Sfinţilor Petru şi Paul comemorăm cu recunoştinţă aceşti doi Apostoli,
al căror sânge, împreună cu cel al atâtor alţi martori ai Eavangheliei, au făcut rodnică
Biserica Romei. Astfel, Benedict al XVI-lea- şi început omilia amintind că este
bucuros să salute pe toţi cei prezenţi la celebrarea începând de la cardinalul arhiparoh,
ceilalţi cardinali, episcopii prezenţi, părintele abate şi comunitatea benedictină
căreia îi este încredinţată această bazilică, dar şi toţi ceilalţi ecleziastici, călugări
şi călugăriţe şi credincioşi laici. Un salut deosebit Papa l-a adresat delegaţiei
Patriarhatului ecumenic de Constantinopol care întoarce astfel prezenţa delegaţiei
Sfântului Scaun la Istanbul cu ocazia sărbătorii Sfântului Andrei.
"Aceste
întâlniri şi iniţiative nu constituie doar un simplu schimb de politeţe între Biserici,
ci vor să exprime angajarea comună de a face tot posibilul pentru a grăbi timpurile
deplinei comuniune între Orientul şi Occidentul creştin. Cu aceste sentimente - a
spus Papa - mă îndrept ci deferenţă către mitropoliţii Emmanuel şi Gennadios, trimişi
de scumpul Frate Bartolomeu I căruia în adresez un gând recunoscător şi cordial. Această
bazilică - a spus - care a văzut evenimente de profundă semnificaţie exumenică, ne
aminteşte cât este de important să ne rugăm împreună pentru a implora darul unităţii,
acea unitate pentru care Sfântul Petru şi Sfântul Paul şi-au cheltuit existenţa până
la jertfa supremă a sângelui.
O străveche tradiţie, care datează din timpurile
apostolice - a spus Papa - povesteşte că tocmai la mică distanţă de acest loc s-a
petrecut ultima lor întâlnire înainte de martiriu: cei doi s-ar fi îmbrăţişat, binecuvântându-se
reciproc. Şi pe portalul mare al acestei bazilici ei sunt reprezentaţi împreună, cu
scene din martirajul amândurora. Încă de la început, deci, tradiţia creştină i-a considerat
pe Petru şi Pavel inesperabili unul de altul, chiar dacă au avut fiecare o misiune
diferită de îndeplinit: Petru cel dintâi a mărturisit credinţa în Cristos, Paul a
obţinut ca dar să-i poată aprofunda bogăţia. Petru a întemeiat prima comunitate de
creştini provenind din poporul ales, Paul a devenit apostolul păgânilor. Amândoi apostolii,
au muncit, fiecare, cu darul primit pentru o singură cauză: construirea Biseriii lui
Cristos.
În oficiul Lecturilor, liturgia oferă spre meditaţie un text din Sfântul
Augustin: „O singură zi este consacrată sărbătorii celor doi apostoli. Dar şi ei erau
una. Deşi au fost martirizaţi în zile diferite, ei erau una. Petru l-a precedat, Paul
l-a urmat...Să celebrăm deci această zi de sărbătoare, consacrată pentru noi de sângele
apostolilor” (Disc. 297,7.8). Iar Sfântul Leon cel Mare comentează: „În ce
priveşte meritele şi virtuţile lor, mai mari decât orice s-ar putea spune, nimic nu
trebuie să dea de crezut că se opun, nimic că îi despart, întrucât alegerea i-a făcut
deopotrivă, osteneala asemănători iar scopul egali” ( In natal. apostol., 69,
6-7).
La Roma, legătura care îi uneşte pe Petru şi Paul în misiune, a căpătat
încă din primele veacuri un însemnătate foarte specifică. La fel ca mitica perche
a fraţilor Romulus şi Remus, din care se deducea naşterea Romei, la fel Petru şi Paul
au fost consideraţi fondatorii Bisericii Romei. Spune în acest sens Sfântul Leon cel
Mare adresându-se Cetăţii: „Aceştia sunt sfinţii tăi părinţi, adevăraţii tăi păstori
care pentru a te face vrednică de împărăţia cerurilor, au zidit mult mai bine şi mai
trainic decât cei care s-au străduit să pună primele pietre de temelie la zidurile
tale” (Omilii, 82,7). Pe cât de diferiţi omeneşte unul de altul, şi deşi raportul
dintre ei nu a fost lipsit de tensiuni, Petru şi Paul apar deci ca iniţiatorii unui
nou oraş, drept concretizare a unui mod nou şi autentic de a fi fraţi, făcut posibil
de Evanghelia lui Isus Cristos. De aceea, s-ar putea spune că astăzi Biserica Romei
celebrează ziua ei de naştere, întrucât cei doi apostoli i-au pus temeliile. Şi, pe
lângă aceasta, Roma îşi dă seama astăzi în mod mai conştient care este misiunea şi
măreţia ei. Scrie Sfântul Ioan Gură de Aur că „cerul nu este atât de strălucitor când
soarele îşi revasă razele, aşa cum este oraşul Roma, care iradiază splendoarea acelor
făclii aprinse (Petru şi Paul) pentru toată lumea... Acesta este motivul pentru care
iubim acest oraş...pentru aceste două coloane al Bisericii” (Comm. a Rm,32). Pentru
apostolul Petru îi vom celebra memoria în mod deosebit mâine, celebând divina Jertfă
în bazlica vaticană, edificată pe locul unde a îndurat martiriul. Seara aceasta privirea
noastră se îndreaptă spre Sfântul Peul, ală cărui reloicve sunt păzite cu mare veneraţie
în această bazilică.- La începutul Scrisorii către Roman, cu am ascultat deja,
el salută comunitatea din Roma prezentându-se ca „servitor al lui Cristos Isus, chemat
să fie apostol (1,1). Foloseşte termenul servitor, în greacă doulos, care indică
o relaţie de totală şi necondiţionată apartenenţă la Isus, Domnul, şi care traduce
cuvântul ebraic „’ebed”, făcând aluzie astfel la marii servitori pe care Dumnezeu
i-a ales şi i-a chemat pentru o importantă şi specifică misiune. Paul este conştient
căî este „apostol prin vocaţie”, adică nu prin autocandidatură nici din însărcinarea
omenească, dar numai prin chemare şi alegere divină. În epistolarul său, de mai multe
ori, Apostolul neamurilor repetă că totul în viaţa sa este rod al iniţiativei gratuite
şi milostive a lui Dumnezeu (cfr 1Cor 15,9-10; 2Cor 4,1; Gal 1,15). El a fost ales
„pentru a vesti evanghelia lui Dumnezeu (Rm,1,1), pentru a propaga vestirea Harului
divin care împacă în Cristos omul cu Dumnezeu, cu sinte însuşi şi cu alţii.
Din
scrisorile sale ştim că Paul a fost orice dar nu un bun vorbitor; din contra avea
în comun cu Moise şi cu Ieremia lipsa de talent oratoric. „Prezenţa sa fizică este
slabă şi cuvântul fără nicio trecere” (2Cor 10.10), spuneau adversari despre el. Rezultatele
apostolice extraordinare pe care le-a putut repurta nu sunt de atribuit unei retorici
strălucite sau unor rafinate strategii apologetice şi misionare. Succesul apostolatului
său depinde mai ales de o implicare personală în a vesti Evanghelia cu total devotament
faţă de Cristos; devotament ce nu s-a temut de riscuri, dificultăţi şi persecuţii:
„Căci sunt convins că nici moartea, nici viaţa, - scria Romanilor - nici îngerii,
nici stăpânirile, nici cele prezente, nici cele viitoare, nici puterile, nici înălţimile,
nici adâncurile şi nici vreo altă creatură nu va putea să ne despartă de iubire lui
Dumnezeu care este în Cristos Isus, Domnul nostru” ( 8,38-39).
De aici putem
trage o lecţie cât se poiate de importantă pentru fiecare creştin. Acţiunea Bisericii
este credibilă şi eficientă numai în măsura în care cei care face parte din ea sunt
dispuşi să plătească personală fidelitatea lor faţă de cristos în orice situaţie.
Unde lipseşte această disponibilitate, scade sau liseşte argumentul decisiv al adevărului
de care Biserica însăşi depinde.
Dragi fraţi şi surori, la fel ca la începuturi,
şi astăzi Biserica lui Cristos are nevoie de apostoli gata să se sacrifice pe sine
înşişi. Are nevoie de martori şi de martiri ca Sfântul Paul: odinioară prigonitor
înverşunat al creştinilor, când pe drumul Damascului a căzut la pământ orbit de lumina
divină, a trecut fără ezitare de partea Răstignitului şi l-a urmat fără regrete. A
trăit şi a lucrat pentru Cristos; pentru el a suferit şi a murit. Cât de actual este
astăzi exemplul său. Ins - "Şi tocmai de aceea, sunt bucuros
să anunţ oficial că apostolului Paul îi vom dedica un special an jubliar de la 28
iunie 2008 la 29 iunie 2009, ci ocazia bimilenarului naşterii sale, situată de istorici
între anii 7 şi 10 după Cristos. Acest „Anul Paulin” va putea va putea să se desfăşoare
în mod privilegiat la Roma, unde de 20 de secole se păstrează sub altarul papal al
acestei batilici sarcofagul, care prin părerea concordă a experţilor şi necontrastată
de tradiţie păstrează resturile apostolului Paul. La bazilica papală şi la abazia
Benedictină omonimă din apropiere vor putea să aibă loc o serie de evenimente liturgice,
culturale şi ecumenice, precum şi iniţiative pastorale şi sociale, toate inspirate
din spiritualitatea paulină. În afară de aceasta, o atenţie specială va putea fi datră
pelerinajelor care din diferite părţi se vor duce în formă de pocăinţă la mormântul
Apostolului pentru a afla ajutor spiritual. Vor fi promovate, de asemenea, runeiouni
de studiu şi publicaţii speciale asupra textelor pauline pentru a le face mai bine
cunoscută imensa bogăţie a învăţăturii cuprinse în ele, adevărat patrimoniu al umanităţii
răscumpărate de cristos. Apoi, în orice parte a lumii, iniţiative asemănătoare vor
putea fi realizate în dieceze, la Sanctuare, la locurile de cult din partea unor Instituţii
călugăreşti, de studiu sau de asistenţă ce poartă numele Sfântului Paul sau care se
inspiră din figura şi învăţătura sa.
Există apoi un aspect particular care
va trebuie să fie îngrijit cu deosebită atenţie în timpul celebrării diferitelor momente
ale bimilenarului paulin: mă refer la dimensiunea ecumenică. Apostolul neamurilor,
deossebit de angajat să poarte Vestea cea Bună tuturor popoarelor, s-a cheltuit total
pentru unitatea şi concordia tuturor creştinilor. Binevoiască el să ne călăuzească
şi să ne protejeze în această celebrare bimilenară, ajutându-ne să înaintăm în căutarea
umilă şi sinceră a deplinei unităţi a tuturor mădularelor Trupului mistic al lui Cristos.
Amin.