2007-06-28 19:58:16

Benedict al XVI-lea convoacă al II-lea Sinod special pentru Africa. Se va ţine în octombrie 2009 pe tema reconcilierii, dreptăţii şi păcii


(RV - 28 iunie 2007) Anunţ important dat joi în Vatican pentru Biserica din Africa: Benedict al XVI-lea a convocat a II-a Adunare Specială a Sinodului episcopilor. Tema adunării ecleziale va fi: „Biserica în Africa în serviciul reconcilierii, dreptăţii şi păcii ’Voi sunteţi sarea pământului...Voi sunteţi lumina lumii’(Mt 5,13.14). Adunarea sinodală se va ţine în Vatican de la 4 la 25 octombrie 2009.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3


Pentru o reflecţie asupra importanţei acestui eveniemnt, redacţia noastră centrală l-a intervievat pe arhiepiscopul de Accra, în Ghana, mons. Gabriel Charles Palmer-Buckle.
Ins - „Am avut prima adunare în 1994. Au trecut, deci, mai bine de zece ani iar lucrurile s-au schimbat foarte rapid în ultima vreme. Părerea mea este că deja Ioan Paul al II-lea promisese să ţină acest sinod, această adunare, şi în felul acest aduc mulţumiri pentru că Benedict al XVI-lea a acceptat să-l celebreze şi cred că avem nevoie. Afirma cunoaşte evoluţii într-adevăr rapide iar aceste mutaţii influenţează asupra Bisericii şi a pastoraţiei sale. Pentru noi, cei continentul african, este, întra-devăr de bun augur”.
Tema aleasă pentru această adunare sinodală pune accentul pe rolul Bisericii în favoarea reconcilierii, dreptăţii şi păcii. Acete trei teme principale sun pentru toţi episcopii din Africa dar şi pentru experienţa personală din arhidieceza de Accra...
Ins - „Desigur. În experienţa mea la Accra, de pildă, am avut harul, să spunem, o ocazie unică de a lucra cu National Reconciliation Commission care era o comisie pentru reconciliere naţională, din 2002 până în 2005 şi am înţeles că reconcilierea este foarte importantă pentru ţara mea, Ghana, care nu a avut încă, din fericire, o criză de război civil sau ceva asemănător. Când văd ceea ce s-a petrecut în Nigeria, Liberia, Sierra Leone, Congo, înţeleg că este cu adevărat un fapt important ca această temă a reconcilierii să duă la dreptate şi la pace; noi episcopii putem dezvolta o pastoraţie cu acest obiectiv precis”.
Chiar recent, cu ocazia reuniunii la vârf G8, Benedict al XVI-lea a îndemnat ţările dezvoltate să-şi asume propriile responsabilităţi faţă de Africa. Cum sunt primite de către fraţii africani aceste apeluri ale Papei?
Ins - „Aceste apeluri ale Papei vin după cele făcute de mai multe ori de şefii noştri de Stat, şi chiar de către noi episcopii. Îmi amintesc că în anul Marelui Jubileu, de pildă, am mers la Fondul Monetar Internaţional în acest scop. Cel al lui Benedict al XVI-lea este apelul Bisericii Catolice din Africa şi al Naţiunilor Unite, prin urmare este o voce profetică foarte importantă”.









All the contents on this site are copyrighted ©.