2007-06-27 18:54:11

Miercuri - sumarul emisiunii


RV 27 iun 2007. Aici, principalele ştiri şi alte informaţii ale emisiunii noastre:
- La audienţa generală, miercuri, în bazilica vaticană şi succesiv în aula Paul al VI-lea, Benedict al XVI-lea a îndemnat la o cateheză integrală pentru a fi martori credibili ai lui Isus, pornind de la figura Sfântului Ciril al Ierusalimului; în saluturile adresate pelerinilor, Papa a încurajat cercetarea ştiinţifică şi a formulat auspicii ca celor bolnavi să nu le lipsească pe timpul verii apropierea persoanelor dragi.

- Numiri în Curia Romană. Sfântul Părinte a numit preşedinte al Consiliului Pontifical al Comunicaţiilor Sociale pe arhiepiscopul Claudio Maria Celli, pînă acum secretar al Administraţiei Patrimoniului Sfântului Scaun. Tot miercuri, a acceptat renunţarea prezentată de Marele Maestru al Ordinului Ecvestru al Sfântului Mormânt de la Ierusalim, card. Carlo Furno, şi a numit Pro-Mare Maestru al aceluiaşi Ordin pe arhiepiscopul John Patrick Foley, pînă acum preşedinte al departamentului roman pentru comunicaţiile sociale.

- Joi, la 17.30, în ajunul solemnităţii Sfinţilor Apostoli Petru şi Paul, Episcopul Romei va prezida celebrarea primelor vespere – rugăciunea de seară – în bazilica papală Sfântul Paul în afara Zidurilor şi va proclama oficial "Anul Paulin" la împlinirea a două milenii de la naşterea Apostolului Neamurilor. Evenimentul eclezial va începe la 29 iunie anul viitor pentru a se încheia în aceeaşi zi a anului 2009.

- Cardinalul Cristoph Schönborn, arhiepiscopul Vienei, a primit miercuri la Sibiu doctoratul "honoris causa" al Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Andrei Şaguna"; în motivaţiile ceremoniei, preluate de Radio Trinitas, figurează contribuţia înaltului ierarh catolic la dialogul cu lumea modernă şi la relaţiile ecumenice cu Biserica ortodoxă.

- Participând la conferinţa naţională a asociaţiilor Caritas diecezane din Italia, preşedintele episcopatului din Peninsulă a îndemnat operatorii Caritas să nu cedeze în faţa secularizăii în activitatea lor caritativă; evanghelizarea bazată pe iubirea lui Dumnezeu, a afirmat arhiepiscopul Angelo Bagnasco, nu poate să nu fie în contrast cu mitul eficienţei fizice şi al libertăţii desprinse de orice limită.

- România respiră uşurată după prezentarea raportului pe ţară din partea Comisiei Europene; în viziunea executivului UE, combaterea corupţiei şi absorbţia fondurilor structurale, rămân principalele puncte slabe ale administraţiei de la Bucureşti.

- Procesul de urbanizare este inevitabil, dar poate fi transformat şi într-un fenomen pozitiv: este mesajul care stă la baza Raportului Fondului ONU privind Starea Populaţiei Lumii în 2007, prezentat miercuri în diferite capitale ale lumii. Sunt circa 3,3 miliarde, noii locuitori ai oraşelor, din care circa 80% trăiesc în Asia şi Africa, în zone cu mari probleme de mediu. România, susţine Raportul, prezintă cel mai scăzut indice de urbanizare din Uniunea Europeană.

- Din Panorama internaţională. Irak – eliberaţi cei doi creştini, răpiţi săptămâna trecută la Mosul. Bolivia – vaste manifestaţii pentru a cere respectarea vieţii în noua Constituţie. Iran – proteste împotriva planului de raţionalizare a benzinei voit de preşedintele Ahmadinejad. Marea Britanie – Tony Blair şi-a prezentat oficial demisia din funcţia de premier; îi urmează laburistul Gordon Brown.

- Joi, 28 iunie, în calendarul bizantin român, Aducerea la Roma a moaştelor Sfinţilor Ciril şi Ioan, medici fără plată, în anul 412; în calendarul roman sau latin, Sfântul Irineu, episcop, martir, anii 150-202







All the contents on this site are copyrighted ©.