2007-06-25 19:22:13

"Case de ştiinţă şi cultură, deschise tuturor, departe de polemici şi partizanat istoric": discursul papei Benedict al XVI-lea vizitând luni Biblioteca Apostolică Vaticană şi Arhiva Secretă Vaticană. Numirile Papei la conducerea Consiliului Pontifical pentru Dialogul Interreligios şi a Bibliotecii Apostolice.


RV 25 iun 2007. Vizită importantă şi bogată în semnificaţie a papei Benedict al XVI-lea, luni, la Biblioteca Apostolică şi Arhiva Secretă vaticane, instituţii care veacuri la rând – cinci, mai precis, pentru Bibliotecă – păstrează sute de mii de documente importante pentru istoria omenirii şi a Bisericii. În decursul vizitei, Papa a anunţat şi numirile celor care vor deveni noii responsabili ai Bibliotecii Apostolice şi ai Consiliului Pontifical pentru Dialogul Interreligios.
Biblioteca Apostolică Vaticană, o "casă de ştiinţă, cultură şi umanitate", care îşi deschide uşile la toţi cercetătorii fără deosebire de origine, religie şi cultură, iar Arhiva Secretă Vaticană, un autentic "scrin" de cercetări erudite despre istoria antică şi contemporană, deschis fără oprelişti, dar la distanţă de polemicile sterile iscate de lecturile parţiale ale istoriei. Cu aceste cuvinte, Benedict al XVI-lea a definit şi recunoscut munca şi, mai mult decât atât, "serviciul special" pe care ambele instituţii le aduc de secole Bisericii şi Papei.
Panorama care s-a deschis, luni, înaintea ochilor Pontifului, taie respiraţia oricărui iubitor de studii, cum este Benedict al XVI-lea, precum şi a oricărui om de cultură. O vedere care este copleşită fie de privirea de ansamblu, fie de privirea unei singure comori, precum preţiosul "Codex Vaticanus", manuscris produs acum 1700 de ani care conţine textul integral în greacă al Bibliei, sau inestimabilul papirus "Bodmer", donat recent Bibliotecii, pe care au fost transcrise în Egipt, acum 1800 de ani, cele mai vechi texte din Evanghelia după Luca şi după Ioan, nedescoperite pînă în prezent. Gândul, spiritul este fascinat de importanţa acestui tezaur concentrat în ambientul unic al Bibliotecii Apostolice şi al Arhivelor Secrete, vizitate de Benedict al XVI-lea înainte de închiderea lor provizorie – începând cu 14 iulie, pe o durată de trei ani – pentru lucrări de renovare a Bibliotecii:

Ins – "Datoria voastră, dragi prieteni, care munciţi aici în fiecare zi, este aceea de a păstra sinteza de cultură şi credinţă care transpare din documentele preţioase şi din comorile de care vă îngrijiţi, din zidurile care vă înconjoară, din Muzeele care vă sunt alături şi din splendida Bazilică ce apare luminoasă la ferestrele voastre".
Îndreptându-şi apoi atenţia spre Arhiva Secretă Vaticană şi la clarviziunea papei Leon al XIII-lea, care în 1881 a deschis fondul secret pentru consultarea istoricilor, Benedict al XVI-lea a relevat şi interesul suscitat de decizia sa, anul trecut, de a premite accesul la documentaţia privind pontificatul papei Pius al XI-lea. Apoi, a observat:

Ins – "Cercetările, studiile şi publicaţiile, pot da naştere uneori, alături de interesul predominant istoric, şi la unele polemici. În această privinţă, a continuat Papa, nu pot decât să laud atitudinea de slujire dezinteresată şi echidistantă pe care o aduce Arhiva Secretă Vaticană, rămânând departe de sterile şi adesea chiar slabe viziuni istorice de parte şi oferind cercetătorilor, fără oprelişti sau preconcepte, materialul documentar în posesia sa, ordonat cu seriozitate şi competenţă".

Este o muncă extraordinară, aşadar, desfăşurată cu un efort umil şi aproape invizibil în fiecare zi, un efort pe care, în alte timpuri, chiar şi un cardinal precum Joseph Ratzinger l-ar fi îndeplinit cu mare bucurie:

Ins – "Mărturisesc că, la împlinirea a 70 de ani, aş fi dorit atât de mult ca iubitul Ioan Paul al II-lea să-mi acorde posibilitatea de a mă dedica studiului şi căutării de documente interesante şi piese păstrate cu grijă de voi, adevărate capodopere care ne ajută să reparcurgem istoria umanităţii şi a creştinismului. În planurile sale providenţiale, Domnul a hotărât alte programe pentru persoana mea şi iată-mă astăzi în mijlocul vostru nu ca cercetător pasionat de texte antice, ci ca Păstor chemat să încurajeze pe toţi credincioşii să coopereze la mântuirea lumii, împlinind fiecare voinţa lui Dumnezeu acolo unde El ne pune să muncim".

Benedict al XVI-lea a încheiat vizita anunţând numirile la conducerea atât a Bibliotecii Apostolice cât şi a Consiliului Pontifical pentru Dialogul Interreligios, care va deţine din nou un preşedinte propriu, după ce această îndatorire, din martie 2006, a fost încredinţată preşedintelui Consiliului Pontifical al Culturii. Aşadar, de la 1 septembrie 2007, noul preşedinte al departamentului pontifical va fi actualul arhivar şi bibliotecar al Sfintei Romane Biserici, card. Jean-Louis Tauran, care va lăsa răspunderea sa actualului prefect al Bibliotecii Apostolice, mons. Raffaele Farina, ridicat de Benedict al XVI-lea la demnitatea de arhiepiscop. În rolul de prefect al Bibliotecii Apostolice Vaticane, Papa a numit pe mons. Cesare Pasini, pînă acum vice-prefect al Bibliotecii Ambrosiene (din Milano).

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.