Consideraţii omiletice la solemnitatea Naşterii Sf. Ioan Botezătorul

RV 23 iun 2007. Aici, scurte reflecţii la solemnitatea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul:
E ziua Domnului,
"A fost un om trimis de Dumnezeu. Numele lui era Ioan. El a venit ca să dea mărturie despre lumină şi să pregătească Domnului un popor în stare să-l primească".
Antifonul intrării la liturghia sărbătorii justifică faptul pentru care Duminica a- XII-a din Timpul liturgic de peste an cedează locul unui sfânt, Sfântului Ioan Botezătorul.
Este ştiut că lui Ioan Botezătorul Biserica nu-i sărbătoreşte numai moartea, dar şi ziua naşterii pe acest pământ. Acest copil a fost umplut de Duhul lui Dumnezeu încă din sânul mamei sale şi astfel a devenit capabil să împlinească menirea sa care nu a avut egal. Această menire îi este descoperită lui Zaharia, tatăl lui, în templu, în ceasul în care întreg poporul era în rugăciune. La această rugăciune Dumnezeu va răspunde trimiţând nu numai un profet, ci pe Însuşi Fiul său, Stăpânul profeţilor. Ioan va fi precursorul acestui Fiu. Îndemnându-i pe păcătoşi la convertire, el îi va pregăti să-l primească pe mântuitorul lor, despre care va spune: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii!”. Naşterea sa este aurora care anunţă lumina Crăciunului, acea lumină veşnică pentru care Ioan va da mărturie, pentru ca toţi să creadă că este prezentă în Isus.

Sărbătoarea este foarte veche, datează din secolul al patrulea sau poate chiar mai dinainte.
Cultul său s-a răspândit rapid iar Ioan Botezătorul a devenit unul dintre sfinţii căruia, după Sfânta Fecioara Maria, i-au fost dedicate cele mai multe biserici în lume. 23 de Papi i-au luat numele. Ultimului dintre ei, papei Ioan al XXIII-lea, i-a fost aplicată fraza pe care cea de-a patra Evanghelie o spune despre Ioan Botezătorul: „A venit un om trimis de Dumnezeu şi numele lui era Ioan”. Şi ştim, este Papa care a convocat acel moment de har care este Conciliul Vatican II.

Puţini ştiu apoi că numele celor şapte note muzicale - Do, Re, Mi, Fa, Sol, La, Si , Do - au de-a face cu Ioan Botezătorul. Când în secolul al XI-lea italianul Guido D’Arezzo, a voit să dea nume notelor gamei muzicale a ales prima silabă din cele şapte versete ale unui imn pe melodie gregoriană compus de monahul Paolo Diacono (circa 720- 799) în cinstea lui Ioan Botezătorul. Prima silabă, conjuncţia latină "Ut" deoarece nu se termina în vocală a fost înlocuită mai târziu cu „Do” de la "Dominus. Iată textul latin:

"Ut queant laxis
Resonare fibris
Mira gestorum
Famuli tuorum
Solve poluti
Labii reatum
Sancte Ioannes”.

În traducere liberă: „Pentru ca servitorii tăi să poată cânta cu voce vibrantă faptele tale admirabile şterge vina buzelor pătate, o, Sfinte Ioane!"

Ioan, Înaintemergător, Precursor, care pregătesşte calea Domnului; îl indică prezent între oameni ca Miel al lui Dumnezeu care ridică păcatului lumii; în smerenia sa se simte nevrednic să-i dezlege cureaua încălţămintelor şi că trebuie să se mişcoreze în faţa celui care trebuie să crească, întrucât El va boteza cu apă şi Duh Sfânt.

"Se va chema Ioan...Tu, copile, vei fi profet al Celui Preaînalt; vei merge înaintea Domnului ca să-i pregăteşti căile lui. (Lc 1,76).
Aceasta este misiunea lui Ioan; aceasta este în primul rând menirea preotului, dar, în ordine şi a părinţilor pentru copiii lor, a educatorilor pentru elevii lor, şi, în general, datoria fiecărui creştin responsabil din caritate de mântuirea semenului său căruia trebuie să-i deschidă calea spre Cristos. Cum? Prin mărturia credibilă a iubirii, prin pilda vieţii, dar şi prin vestirea clară, explicită a lui Cristos ştiind, totuşi că lumea are mai mare nevoie de martori decât de învăţători, sau de învăţători care să fie înainte de toate martori.
Duminică plăcută, iubiţi ascultători.

Aici serviciul audio: