2007-06-19 19:32:54

Apărarea demnităţii umane în centrul documentului "Orientări pentru Pastoraţia Străzii" prezentat marţi la Sala vaticană de presă


(RV - 19 iunie 2007) A fost prezentat marţi dimineaţă la Sala de presă a Sfântului Scaun, documentul intitulat „Orientări pentru Pastoraţia Străzii”. Este vorba despre un text, în patru prăţi, care înfruntă diferite aspecte ale fenomenului mobilităţii umane. Documentul a fost prezentat de cardinalul Renato Raffaele Martino şi de arhiepiscopul Agostino Marchetto, respectiv preşedintele şi secretarul Consiliului Pontifical al Pastoraţiei pentru Migranţi şi Intineranţi. Prin această conferinţă, a subliniat părintele Federico Lombardi, au fost inaugurate noile structuri tehnologice ale Sălii Vaticane de Presă.

Utilizatorii străzii şi căilor ferate, femeile şi copiii de stradă, cei fără locuinţă stabilă: acestea sunt cele patru teme centrale ale „Orientărilor pentru pastoraţia Străzii”, document care se confruntă cu fenomenul complex al mobilităţii umane. În intervenţia sa, cardinalul Renato Raffaele Martino a pus accentul pe aspectele morale ale conducerii unui autovehicul, amintind că din cauza „încălcării şi negligenţei disciplinei rutiere”, în fiecare an, pe străzile lumii, mor 1.2 milioane de persoane, în timp ce 50 milioane sunt răniţii. Iată, deci, că prudenţa devine o virtute necesară pentru cine conduce un vehicul. Orientările prezintă şi un adevărat „Decalog” al automobilistului. O invitaţie la a conduce corect, la a ajuta aproapele în dificultate, la a fi responsabili pe stradă şi, apoi, a ajuta familiile victimelor accidentelor şi a convinge tinerii să nu se aşeze la volan pentru a conduce când nu sunt în condiţii să o facă. Preşedintele departamentului vatican a sintetizat astfel misiunea Bisericii şi a Statului, într-un asemenea context:
Ins - „Fiecare în domeniul propriilor conmpetenţe - trebuie să lucreze în scopul de a crea o conştiinţă generală şi publică în ceea ce priveşte siguranţa stradală şi să promoveze, prin toate mijloacele, o corespunzătoare şi adecvată educaţie a conducătorilor, călătorilor şi pietonilor”.

Biserica, a continuat, vrea deci să suscite o „înnoită conştientizare privind obligaţiile inerente străzii şi responsabilitatea morală referitoare la încălcarea normelor de circulaţie” şi în acest scop „propune şi formarea religioasă” a utilizatorilor străzii. Arhiepiscopul Agostino Marchetto s-a concentrat, în schimb, asupra pastoraţiei pentru eliberarea femeilor şi copiilor străzii. În pragul celui de-al Treilea Mileniu, a fost avertismentul său, nu se poate rămâne pasivi în faţa acestui fenomen. De aici, ferma condamnare a violenţei sexuale împotriva femeilor, nouă formă de sclavie, precum şi a maltratării şi exploatării copiilor. Denunţare însoţită de o reînnoită angajare:
Ins - Biserica are responsabilitatea pastorală de a apăra şi promova demnitatea umană a opersoanelor exploatate din cauza prostituţiei şi de a apăra cauza eliberării lor furninzând, în acest scop, un sprijin economic, edicativ şi formativ”.

Pentru aceasta, a adăugat, Biserica,”va trebui să ceară aplicarea legilor care protejează femeile de plaga prostituţiei şi de traficul de fiinţe umane”. În afară de aceasta, a fost reafirmată necesitatea unei pasrtoraţii a întâlnirii şi primirii în ceea ce priveşte tinerele de stradă şi copiii constrânşi să lucreze de la o vârstă fragedă. Mons. Marchetto nu a omis să adreseze un gând persoanelor fără adăpost fix. Biserica, a afirmat, trebuie să încurajeze creştinii să servească şi să însoţească aceste persoane, „ori care ar fi situaţia morală sau personală în care se găsesc”.

A fost astfel anunţată - pentru luna noiembrie a acestui an - realizarea primei Întâlniri Internaţionale a Pastoraţiei pentru cei fără locuinţă fixă, pe tema „În Cristos şi cu Biserica în serviciul celor fără locuinţă fixă”.

Au urmat apoi întrebările ziariştilor. Cardinalul Martino a lansat semnalul de alarmă privin extinderea dramaticului fenomen al comiilor străzii, care astăzi sunt cel puţin 100 milioane în lume, toţi expuşi unor riscuri foarte grave. La rândul său, mons. Marchetto a explicat poziţia Sfântului Scaun faşă de „clienţii” prostituatelor:
Ins - „Noi mergem şi am fi înclinaţi să adoptăm linea urmată în ultimii ani de Suedia, şi anume nu doar protecţia femeilor, dar să existe şi o penalizare a clienţilor”.
Revenind, apoi, la tema prundeţei la volan, cardinalul Martino a afirmat că un vehicul poate fi instrument de păcat atunci când este un instrument de păcat atunci când se face de el uz iresponsabil,astfel că şi „o depăşire periculoasă poate fi ocazie de păcat”. La sfârşitul conferinţei, directorul Sălii de presă a Sfântului Scaun, părintele Federico Lombardi, a exprimat urările sale cardinalului Martino, cu ocazia celor 50 de ani de preoţie.

Aici serivciul audio: RealAudioMP3








All the contents on this site are copyrighted ©.