2007-06-16 20:04:34

Pentru a afirma că Isus este Domnul avem nevoie de mărturia de credinţă a educatorilor şi a părinţilor


(RV – 16 iunie 2007) S-au încheiat joi, la Roma, în prezenţa cardinalului Camillo Ruini – vicar al Sanctităţii Sale pentru dieceza de Roma – lucrările întâlnirii ecleziale diecezane cu titlul „Isus este Domnul. Educare la credinţă, urmarea lui Cristos şi mărturia”.
Centrul credinţei noastre este Isus Cristos şi în acest sens trebuie să fie formaţi educatorii, a spus cardinalul Ruini care a insistat şi asupra mărturiei vii a iubirii lui Cristos, necesară pentru a fi credibili în faţa tinerilor, fără a uita însă societatea în care trăim, căci numai confruntându-ne cu realitatea pot ieşi la iveală aspectele pozitive, aducând astfel un mare serviciu ţării.
Concluziile întâlnirii ecleziale ale diecezei de Roma au scos în evidenţă importanţa unei mai bune comunicări între parohii pentru a reuşi ajutorul reciproc în vederea rezolvării dificultăţilor; de asemenea a fost subliniată importanţa familiei în educarea tinerilor şi rolul parohiilor în conştientizarea de către părinţi a acestei misiuni. Doar astfel, au spus participanţii la întâlnire – putem deveni corpul lui Cristos care întâlneşte omul de azi şi-l educă astfel încât acesta să poată afirma că Isus este unicul Domn al Vieţii.








All the contents on this site are copyrighted ©.