2007-06-13 19:33:18

Miercuri - sumarul emisiunii


RV 13 iun 2007. Aici, principalele ştiri şi alte informaţii ale transmisiunii noastre:
- "În istoria omenirii şi a Bisericii trebuie să vedem mai presus de toate iubirea şi bunătatea lui Dumnezeu şi nu scandalurile şi lucrurile de senzaţie": miercuri la audienţa generală în Piaţa Sf. Petru Benedict al XVI-lea a dedicat cateheza marelui istoric al Bisericii Eusebiu din Cezarea (secolele II-III) şi a îndemnat la o lectură a istoriei care să scoată în evidenţă lucrările minunate ale mânturii lui Dumnezeu; la saluturile în diferite limbi, preţuirea Papei pentru asociaţia donatorilor de sânge şi încurajarea sa pentru cei care în aceste zile au de dat examene.

- În urmă cu o lună, la 13 mai, papa Benedict al XVI-lea inaugura la Aparecida în Brazilia a V-a Conferinţă generală a episcopatului din America Latină şi regiunea Caraibilor. Lunea trecută, a fost prezentat deja Papei „Documentul final” care reuneşte reflecţiile conferinţei încheiate la 31 mai.

- S-au celebrat miercuri în Vatican cei 25 de ani ai Consiliului Pontifical al Culturii, instituit de papa Ioan Paul al II-lea la 20 mai 1982. Aniversarea a fost marcată printr-o întâlnire de studiu desfăşurată în noul sediu al Consiliului pentru Cultură de pe Via della Conciliazione, celebra stradă care conduce direct spre Piaţa Sfântul Petru.

- În a doua zi a vizitei sale oficiale la Roma arhiepiscopul ortodox al Ciprului, Chrysostomos al II-lea şi-a manifestat solidaritatea cu arhiepiscopul de Genova, mons. Angelo Bagnasco, preşedinte al Conferinţei episcopale italiene, devenit în ultima vreme obiectul unor ameninţări personale din ce în ce mai grave. Întâlnirea a avul loc la sediul Conferinţei din Roma. Sâmbătă 16 iunie, întâlnirea arhiepiscopului ortodox al Ciprului cu papa Benedict al XVI-lea în Vatican.

- Cardinalul Renato Raffaele Martino a anunţat cu regret suspendarea finanţărilor catolice acordate organizaţiei Amnesty International, după ce aceasta a decis să militeze în favoarea avortului; prelatul a îndemnat credincioşii şi toţi oamenii de bunăvoinţă să apere dreptul la viaţă al tuturor copiilor pe cale de a se naşte.

- Din ce în ce mai incandescentă situaţia din Teritoriile Palestiniene. Fraţii Minori Franciscani ai Custodiei Ţării Sfinte, care în aceste zile au încheiat Capitolul general aproape de Peştera Naşterii Domnului de la Betleem, au lansat un nou apel pentru o convieţuire paşnică între israelieni şi palestinieni.

- Manifestări solemne cu mare participare de credincioşi, catolici dar şi de alte confesini creştine, precum şi de alte religii, în sărbătoarea Sfântului Anton. Cu noi părintele Enzo Poiana, rectorul bazilicii Sfântului Anton de la Padova.

- A reda misiunii Universităţilor conştiinţa unui efort în serviciul dezvoltării integrale a persoanei. Acesta este scopul întâlnirii europene a profesorilor universitari cu titlul „Un nou umanism pentru Europa. Rolul Universităţii” care se va desfăşura la Universitatea Ponticală din Lateran în perioada 21-24 iunie, promovată fiind de Consiliul Conferinţelor Episcopale din Europa.

- Episcopii catolici din Mexic cer Curţii Supreme de Justiţie să verifice caracterul neconstituţional al recentei legislaţii care legalizează avortul.

- Taiwan: comunitatea catolică din China insulară trăieşte cu fervoare luna iunie deditată cinstirii Inimii Preasdinte a lui Isus, în amintirea iubitului papă Ioan Paul al II-lea. Duminica trecută la întâlnirea pentru rugăciunea „Îngerul Domnului”, papa Benedict a amintit că vinerea aceasta cade sărbătoarea Inimii Preasfinte a lui Isus.

- Spania: „Educaţie pentru Cetăţenie”, aceasta este tema Scrisorii pastorale pe care arhiepiscopul de Toledo, cardinalul Antonio Cañizares Llovera, aminteşte părinţilor că au dreptul de a apăra educaţia fiilor lor prin toate mijloacele legitime, inclusiv prin obiecţia de conştiinţă.

- Din Panorama internaţională. Irak – stare de tensiune în urma unui atentat la moschea şiită din Samara.

- Joi 14 iunie, în calendarul bizantin român Sfântul Eliseu, profet, anul 856 înainte de Cristos şi Sfântul Metodiu, arhiepiscop, anul 847; în calendarul roman sau latin Sfinţii Valeriu şi Rufin, martiri romani, în Franţa de azi, secolul III.








All the contents on this site are copyrighted ©.