Euharistia, hrană indispensabilă într-o lume secătuită de sisteme ideologice şi economice ce mortifică viaţa: omilia papei Benedict la solemnitatea Trupul şi Sângele Domnului

(RV - 7 iunie 2007) Dar să ne întoarcem la Liturghia din Piaţa Sfântul Ioan din Lateran în solemnitatea "Trupul şi Sângele lui Cristos".
Ca de obicei, după Liturghie a urmat procesiunea cu Preasfântul Sacrament condusă de Papa până la bazilica Santa Maria Maggiore, în următoarea ordine: deschideau procesiunea grupurile scout, urmau membrii confreriilor, societăţilor şi asociaţiilor euharistice, copiii care au primit Prima Împărtăşanie şi ministranţii; apoi în ordine, cavalerii Sfântului Mormânt, călugăriţe, călugări, preoţi, parohi, capelani şi prelaţi ai Sanctităţii Sale, episcopi, arhiepiscopi, cardinali. Seminariştii, credincioşii din parohii şi membrii asociaţiilor şi mişcărilor ecleziale păşeau în urma Preasfântului Sacrament.

Benedict al XVI-lea şi-a început omilia citând câteva versuri din celebra secvenţă „Lauda Sion Salvatorem - Laudă, Sioane, pe Mântuitorul tău”.
Iată versurile: „Dogma datur christianis/, quod in carnem transit panis/, et vinum in sanguinem/ adică, "pentru noi creştinii este o certitudine că pâinea se transformă în carne şi vinul în sânge”. În sărbătoarea Trupul şi Sângele Domnului reafirmăm cu profund elan credinţa noastră în Euharistie, misterul care constituie inima Bisericii. În recenta Exortaţie post-sinodală Sacramentum caritatis am amintit, a spus Papa, că Misterul euharistic „este dăruirea de sine pe care o face Isus Cristos, revelându-ne iubirea infinită a lui Dumnezeu pentru fiecare om” (n.1) De aceea, „Corpus Domini - Trupul Domnului” este o sărbătoare deosebită şi constituie o importantă întâlnire de credinţă şi de laudă pentru fiecare comunitate creştină. Este sărbătoarea care a avut origine într-un determinat context istoric şi cultural: s-a născut cu scopul foarte precis de a reafirma deschis credinţa Poporului lui Dumnezeu în Isus Cristos viu şi realmente prezent în preasfântul Sacrament al Euharistiei. Este sărbătoarea instituită pentru a adora, lăuda şi mulţumi public Domnului care ’în Sacramentul euharistic continuă să ne iubească ’până la sfârşit’, până la dăruirea trupului şi sângelui său” (Sacramentum caritatis,1).

Celebrarea euharistică din această seară ne reconduce la atmosfera spirituală din Joia Sfântă, ziua în care Cristos, în ajunul Pătimirii sale, a instituit în Cenacol preasfânta Euharistie. Sărbătoarea Trupul Domnului constituie astfel o reluare a misterului Joii Sfinte, aproape ca din ascultare faţă de invitaţia lui Isus ’de a proclama pe acoperişuri” ceea ce El ne-a transmis în secret (cfr Mt 10,27). Darul Euharistiei, Apostolii l-au primit de la Domnul în intimitatea Ultimei Cine, dar era destinat pentru toţi, pentru lumea întreagă. Iată de ce trebuie proclamat şi expus în mod deschis, pentru ca fiecare să-l poată întâlni „pe Isus care trece” cum se întâmpla pe drumurile Galileii, Samariei şi Iudeii; pentru ca fiecare, primindu-l, să poată fi vindecat şi reînnoit de forţa iubirii sale. Aceasta, dragi prieteni, este moştenirea perpetuă şi vie pe care Isus ne-a lăsat-o în Sacramentul Trupului şi Sângelui său. Moştenire care cere să fie în mod constant regândită, retrăită, pentru ca, aşa cum a spus veneratul papă Paul al VI-lea, să poată „pune amprenta lucrării sale inepuizabile pe toate zilele vieţii noastre muritoare” (Insegnamenti, V [1967], p.779).

Tot în Exortaţia post-sinodală, comentând exclamaţia preotului după consacrare: „Misterul credinţei!”, observam: cu aceste cuvinte el ’proclamă misterul celebrat şi îşi manifestă uimirea în faţa transformării substanţiale a pâinii şi vinului în trupul şi sângele Domnului Isus, o realitate ce depăşeşte orice înţelegere umană’ (n.6). Tocmai întrucât este vorba de o realitate misterioasă ce întrece înţelegerea noastră, nu trebuie să ne mirăm dacă şi astăzi mulţi acceptă cu greu prezenţa reală a lui Cristos în Euharistie. Nu poate fi altfel. A fost aşa încă din ziua în care, în sinagoga din Cafarnaum, Isus a spus deschis că a venit pentru a ne da ca hrană trupul şi sângele său (cfr In 6,26-58). Limbajul li se părea „greu” şi mulţi au plecat. Atunci ca şi acum, Euharistia rămâne „semn de contradicţie” şi nu poate să nu fie, pentru că un Dumnezeu care se face carne şi se jertfeşte pe sine pentru viaţa lumii pune în criză înţelepciunea oamenilor. Dar cu încredere umilă, Biserica îşi însuşeşte credinţa lui Petru şi a celorlalţi Apostoli şi împreună cu ei proclamă: „Doamne, la cine vom merge? Tu ai cuvintele vieţii veşnice” (In 6,68). Să reînnoim şi noi seara aceasta profesiunea de credinţă în Cristos viu şi prezent în Euharistie. Da, „pentru noi creştinii este certitudine că pâinea se transformă în carne şi vinul se face sânge”.

Cântarea „Secvenţa”, în momentul ei culminant ne-a făcut să cântăm „Ecce panis Angelorum/, factus cibus viatorum/: vere panis filiorum/. - Iată pâinea îngerilor,/ mâncarea călătorilor,/ adevărată pâine a fiilor”. Euharistia este mâncarea rezervată celor care în Botez au fost eliberaţi de sclavie şi au devenit fii; este mâncarea care îi susţine pe drumul exodului prin pustiul existenţei umane. Asemenea manei pentru poporul lui Israel, la fel pentru fiecare generaţie creştină Euharistia este hrană indispensabilă care o susţine în timp ce traversează deşertul acestei lumi, devenită aridă din cauza sistemelor ideologice şi economice care nu promovează viaţa, dar mai curând o mortifică; o lume unde domină logica puterii şi a averii mai degrabă decât cea a serviciului şi a iubirii; o lume unde nu rareori triumfă cultura violenţei şi a morţii. Dar Isus ne vine în întâmpinare şi ne dă siguranţă: El însuşi este „pâinea vieţii” (In 6,35.48). Aşa a repetat versul la proclamarea Evangheliei: „Eu sunt pâinea cea vie coborâtă din cer; cine mănâncă din această pâine va trăi în veci” (cfr In 6, 51).

În pericopa evanghelică pe care am ascultat-o, Sfântul Luca, povestindu-ne minunea înmulţirii celor cinci pâini şi doi peşti prin care Isus satură mulţimea „într-un loc pustiu” încheie spunând: „Toţi au mâncat şi s-au săturat (cfr Lc 9,11b-17). Aş vrea în primul rând să subliniez acest „toţi”. Într-adevăr, este dorinţa Domnului ca fiecare fiinţă umană să se hrănească din Euharistie, pentru că Euharistia este pentru toţi. Dacă în Joia Sfântă este pusă în evidenţă legătura strânsă care există între Ultima Cină şi misterul morţii lui Isus pe cruce, astăzi, sărbătoarera „Trupul Domnului”, prin procesiunea şi adoraţia corală a Euharistiei ne atrage atenţia asupra faptului că Cristos s-a jertifit pentru întreaga umanitate. Trecerea sa printre casele şi pe străzile oraşului nostru va fi pentru cei care locuiesc o ofrandă de bucuriie, de viaţă nemuritoare, de pace şi de iubire.

În fragmentul evanghelic, un al doilea element apare în evidenţă: minunea săvârşită de Domnul cuprinde o invitaţie explicită la a oferi fiecare contribuţia proprie. Cei cinci peşti şi cele două pâini indică aportul nostru, modest dar necesar, pe care El îl transformă în dar de iubire pentru toţi. „Cristos şi astăzi - am scris în citata Exortaţie post-sinodală - continuă să îndemne ucenicii săi să se angajeze în prima persoană”(n. 88). Euharistia este deci o chemare la sfinţenie şi la dăruirea de sine pentru fraţi, pentru că „vocaţia fiecăruia dintre noi este aceea de a fi, împreună cu Isus, pâine frântă pentru viaţa lumii” (ibid.).

Această invitaţie, Răscumpărătorul nostru o adresează în particular nouă, dragi fraţi şi surori din Roma, reuniţi în această istorică Piaţă în jurul Euharistiei: vă salut pe toţi cu afecţiune... La terminarea Celebrării euharistice ne vom uni în procesiune, ca pentru a-l purta în mod ideal pe Domnul Isus pe toate străzile şi în toate cartierele Romei. Îl vom introduce, să spunem astfel, în cotidianul vieţii noastre, pentru ca El să umble unde noi umblăm, pentru ca El să trăiască unde noi trăim. Ştim, de fapt, cum ne-a amintit apostolul Paul în scrisoarea către Corinteni, că în fiecare Euharistie, şi în cea din seara aceasta, „noi vestim moartea Domnului până când va veni” (cfr 1Cor 11,26). Noi păşim pe străzile lumii ştiind că îl avem pe El alături de noi, susţinuţi de speranţa de a-l putea vedea într-o zi cu faţa descoperită în întâlnirea definitivă.

Între timp, deja acum noi ascultăm glasul său care repetă, cum citim în Cartea Apocalipsei: „Iată, stau la uşă şi bat. Dacă cinvea ascultă glasul meu şi-mi deschide uşa, voi intra la el, şi voi sta la masă cu el şi el cu mine (Ap 3,20). Sărbătoarea „Trupul Domnului vrea să facă perceptibilă, în ciuda rezistenţei auzului nostru lăuntric, baterea la uşă de către Domnul Isus. El bate la uşa inimii noastre şi ne cere să intre nu doar pentru dirata de o zi, ci pentru totdeauna. Să-l primim cu bucurie înălţând spre El invocaţia de la Liturghie: „Bunule Păstor, adevărată pâine,/ O Isuse, ai milă de noi...Tu care ştii şi poţi toate,/ care ne hrăneşti pe pământ, / condu-i pe fraţii tăi/ la masa cerească/ în bucuria sfinţilor tăi”. Amin.

A urmat procesiunea în cântări de laudă alternate cu lecturi biblice şi invocaţii pentru necesităţile actuale şi binele întregii Bisericii şi omenirii, până în faţa bazilicii Santa Maria Maggiore, unde s-a intonat cunoscutul „Tatum ergo”. Totul s-a încheiat cu Binecuvântarea euharistică dată de papa Benedict al XVI-lea, o binecuvântatare cu Preasfântul Sacrament.

Aici serviciul audio: