2007-06-04 15:16:28

Papa a primit luni în Vatican preşedinţii Filipinelor şi Mexicului


(RV - 4 iunie 2007) Papa a primit luni dimineaţă doi şefi de Stat: preşedintele Filipinelor, doamna Gloria Macapagal-Arroyo, şi preşedintele mexican Felipe Calderòn Hinoiosa, fiecare împreună cu soţia şi membrii suitei. La Benedict al XVI-lea s-a dus întâi doamna Arroyo care apoi l-a întâlnit şi cardinalul secretar de Stat Tarcisio Bertone şi secretarul pentru Relaţiile cu Statele, arhiepiscopul Dominique Mamberti. „În colocvii - se spune într-un comunicat al Sălii vaticane de presă - au fost evocate raporturile dintre Sfântul Scaun şi Republica Filipinelor, precum şi înţelegerea şi cooperarea existente între Biserică şi Stat. Au fost analizată şi situaţia politică şi socială din Sud-Estul Asiatic şi, în special, respectarea şi promovarea drepturilor umane şi instituţiilor democratice în regiunea respectivă.
A urmat apoi, întâlnirea cu preşedintele mexican Felipe de Jesùs Calderòn Hinoiosa împreună cu soţia şi suita. După înâlnirea cu Sfântul Părinte, preşedintele Statelor Unite Mexican l-a întâlnit de asemenea pe cardinalul secretar de Stat vatican Tarcisio Bertone şi pe arhiepiscopul Dominique Mamberti, secretar pentru Raporturile cu Statele.
Colocviile cordiale - se spune în comunicatul difuzat de Biroul de presă al Sfântului Scaun - au permis un schimb de opinii asupra unor teme privind actualitatea internaţională, şi în vederea apropiatei întâlniri la vârf G8, la care preşedintele Calderòn va participa ca Invitat special.
Cu referire la Mexic, s-a discuta înainte de toate despre unele aspecte din viaţa ţării precum emigraţia, populaţiile indigene, lupta împotriva violenţei şi a traficului de droguri şi medium înconjurător. În afară de aceasta s-a vorbit despre situaţia Bisericii catolice, luând în considerare mai presus de toate semnificativii paşi înainte, deja înregistraţi sau de făcut încă, în raporturile cu Statul. În areata privinţă nu a lipsit o menţiune specială referitoare la fericitul eveniment, din acest an, şi anume împlinirea a cincisprezece ani de la restabilirea relaţiilor diplomatice dintre Mexic şi Sfântul Scaun. Şeful Statului mexican a reînnoit Sfântului Părinte invitaţia de a vizita ţara sa.
 
Aici, serviciul audio: RealAudioMP3








All the contents on this site are copyrighted ©.