2007-05-30 19:05:08

Mărturiile sorei Lucia, destinatara apariţiilor de la Fatima, contrazic speculaţiile ulterioare


(RV – 29 mai 2007) „Cel de-al patrulea secret de la Fatima nu există”, afirmă cardinalul secretar de stat Tarcisio Bertone în cartea „Ultima vizionară de la Fatima”, apărută în Italia. Volumul este rodul unui interviu luat actualului cardinal de stat de către Giuseppe de Carli, directorul transmisiunilor RAI despre Papa şi Sfântul Scaun. Papa Ioan Paul al II-lea i-a încredinţat cardinalului Bertone misiunea ascultării mărturiilor Sorei Lucia şi verificării acestora, înaintea publicării celei de-a treia părţi a Secretului de la Fatima.
Despre întâlnirea dintre acesta şi Lucia, ultima vizionară de la Fatima, aflăm mai multe chiar de la Giuseppe de Carli, autorul dialogurilor cu actualul secretar de stat:

INS – „Cardinalul Bertone, mergând la Sora Lucia şi vrând să autentifice cele 64 de rânduri pe care le scrisese, a cules această mărturie: 'Ceea ce am scris este ceea ce se vede în aceste pagini. Nu există nici un alt secret'. Este, aşadar, un prim punct ferm; al doilea este privirea întregul mesaj ca un îndemn la pocăinţă şi la convertire ce reintră într-o ceteheză a Preacuratei Fecioare Maria, care a dorit să se adreseze lumii contemporane, încercând să o conducă pe calea Mântuirii, prin Isus Cristos. Legat de acest fapt, cardinalul Bertone face reflecţii foarte profunde, afirmând mai ales că „sanctuarele sunt fortăreţe, de neînvins, ale credinţei”.

Va reuşi această carte să calmeze polemicile?
INS – „Nu cred că polemicile se vor stinge, însă această carte conţine afirmaţii ce provin de la o sursă autentică, cu prestigiu, mai exact actualul secretar de stat vatican, Tarcisio Bertone, care a fost de mai multe ori la Coimbra (oraş din Portugalia Centrală), trimis fiind de către Ioan Paul al II-lea, pentru a o întâlni pe Sora Lucia, culegând astfel mărturia directă – transmisă prin viu grai – a întâlnirii călugăriţei portugheze cu divinul. Această carte constituie cea mai completă cronologie a evenimentelor de la Fatima căci – pentru scrierea acestui volum – au fost consultate documente atât din Arhivele Secrete ale Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei cât şi din cea a Secretariatului de Stat.

După dialogurile cu Cardinalul Bertone, ce părere aveţi despre acestă Soră vizionară?
INS- „Cartea seamănă – într-un fel – cu un roman poliţist în care doar la sfârşit de tot se ajunge la o rezolvare a cazului. Şi în această carte se face o reinterpretare a întregului pontificat al lui Ioan Paul al II-lea în lumina misterului de la Fatima, al celui de-al treilea secret, referitor la viziunea în care un episcop îmbrăcat în alb merge printre cadavre carbonizate şi cade apoi la picioarele unei cruci, lovit de arme de foc şi de săgeţi. Sfânta Fecioară Maria este firul roşu al pontificatului lui Ioan Paul al II-lea, filon pe care îl regăsim şi în actualul potificat, al papei Benedict al XVI-lea, şi care nu este doar devoţional, ci şi teologic”.


Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.