2007-05-22 16:51:20

Scandalul iertării într-o lume dominată de revendicarea drepturilor


RV 22 mai 2007. Trei femei, trei drame dar unite de aceeaşi virtute: iertarea. Astăzi, au numele de Marisa, Tereza, Lidia, dar sunt atât de asemănătoare cu Sfânta Rita. Toate trei au fost premiate pentru că au ştiut să arate în public dificila şi profund creştina virtute a iertării, după cum a fost şi pentru Sfânta Rita din Cascia, amintită marţi, 22 mai, atât în calendarul bizantin român cât şi în cel roman sau latin.
Luni după amiază, în micul oraş din regiunea italiană Umbria, trei femei au primit Premiul Sfânta Rita: Marisa Grasso, văduva carabinierului Filippo Raciti, ucis la Catania la 2 februarie, anul curent, Teresa Cataldo, al cărui soţ a fost răpus de organizaţia mafiotă 'Ndrangheta şi Lidia Cavenaghi, mama a cărei fiica a fost ucisă pe 11 decembrie la Erba.

Abadesa mănăstirii augustiniene din Cascia, maica Natalina Todeschini, a acceptat la stăruinţa redacţiei centrale, să acorde un scurt comentariu la premiul Sfânta Rita din acest an:
Ins – "Doamna Grasso Marisa a iertat pe cei care i-au ucis soţul în timpul violenţelor. Am văzut-o la ştirile de la televizor numai un minut, dar mi-a fost clar: este o femeie gata să ierte, aşadar, o femeie de mare credinţă. Şi fiica ei, vorbea la fel. A iertat cu generozitate pe asasinii soţului ei, drept care poate fi considerată o nouă Rită. Seamănă cu adevărat întru totul Sfintei Rita, pentru că pe lângă faptul că a iertat pe asasinii soţului, i-a ajutat şi pe fii să ierte. Ea se gândeşte chiar la viaţa consacrată. E o femeie care a iertat cu generozitate şi s-a pus în serviciul Bisericii, îşi desfăşoară apostolatul în forma ei specifică şi mărturiseşte cu adevărat iubirea ei pentru Cristos.
Iertarea nu este un lucru uşor, nu este niciodată scontată, cred că este forma cea mai înaltă a creştinismului. Abia s-a întâmplat faptul, el a şi iertat imediat şi imediat a făcut acelaşi lucru şi soacra; mama Paulei, apoi, a spus fiului: "Carlo, noi nu putem să ne mai rugăm Tatăl Nostru, dacă nu iertăm". Apoi, au început să recite Tatăl Nostru. Desigur, toate aceste lucruri ni le spunea în lacrimi, pentru că durerea este adâncă şi vie, va rămâne multă vreme în inimă, dar tocmai prin aceasta se dovedeşte a fi o mărturie foarte frumoasă".

Credeţi că aceste femei pot atinge conştiinţele, astăzi?
Ins – Cred că da, pentru că este foarte greu să dai asemenea mărturii. Persoanele nu pot rămâne insensibile în faţa unei mărturii atât de înalte, atât de curajoase, atât de generoase".
Ce ne transmite nouă, astăzi, Sfânta Rita?
Ins – "Că pacea este posibilă în pofida dramelor pe care umanitatea în general le trăieşte din cauza războaielor. Este posibilă, pacea, dacă toţi cei care cred în anumite valori îşi vor da silinţa să le traducă în practică. Sf. Rita ne învaţă că pacea este în continuare posibilă, pentru astăzi atâtea persoane îi urmează exemplul".

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.