2007-05-22 19:04:30

"Biserica este slujitoarea bucuriei - Adunarea Generală a Conferinţei Episcopale Italiene


RV 22 mai 2007. Atenţia faţă de familie şi sărăcia tot mai difuză în societatea italiană, au fost în centrul discursului prin care arhiepiscopul Angelo Bagnasco a inaugurat luni, în Aula Sinodului din Cetatea Vaticanului, a 57-a Adunare Generală a episcopatului din Italia.
Biserica, a afirmat prelatul, apără identitatea poporului lui Dumnezeu, respectând "laicitatea sănătoasă" şi sugerând marile criterii şi valori. Preşedintele Conferinţei Episcopale Italiene, aflat la prima Adunare Generală sub preşedinţia sa, a luat în considerare noile forme de sărăcie, succesul manifestaţiilor organizate în apărarea familiei creştine, replica la acuzele calomnioase şi ideologice de homofobie lansate împotriva Bisericii catolice.
Biserica îndeplineşte slujirea bucuriei, nu vorbeşte de sus, nu este şi nu se proclamă stăpână, ci slujitoare a poporului lui Dumnezeu. "Pentru Biserică, important este Cristos şi Evanghelia sa, vestindu-l ca măsură deplină a umanismului". Când facem apel la conştiinţe, a continuat, nu o facem pentru a crea ingerinţe, ci pentru a atrage atenţia asupra acelor conţinuturi pregnante fără de care s-ar dărâma şi ultima rezistenţă a oricărei persoane". Dacă noi ca episcopi – s-a exprimat preşedintele CEI – indicăm fundamentele etice şi spirituale înrădăcinate în marea tradiţie a poporului, aceasta se întâmplă pentru că la orizontul nostru nu este un popor trist, golit la presiunea nihilismului şi afectat de decadenţă; aici, este un popor viu".
"Deosebirea între ceea ce este a Cezarului şi ceea ce este a lui Dumnezeu, ca structură fundamentală nu numai a creştinismului dar şi a democraţiilor moderne, ne găseşte ferm convinşi că împreună, fiecare în modul specific, trebuie să căutăm progresul comunităţilor noastre, redeşteptând şi acele forţe spirituale şi morale fără de care un popor nu poate sta în picioare".
"Este neplăcut să relevăm – a continuat mons. Bagnasco – faptul că se ridică uneori acuze de homofobie împotriva Bisericii şi a reprezentanţilor ei. Această critică, a observat, este pur şi simplu ideologică şi calomnioasă, şi contrastează cu spiritul şi practica generală şi cu ospitalitatea cordială arătată oricărei persoane".
Arhiepiscopul de Genova a subliniat şi preocuparea pentru riscul de a se ajunge la o contrast forţat şi instrumental între laicişti şi catolici: "o asemenea contrapunere, în realitate, nu găseşte sprijini în simţirea marii majorităţi a poporului nostru" care, a afirmat, "este afectat de probleme economice tot mai mari, în special în familiile cu un singur salariu şi cu mai mulţi copii".

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.