Ţiganii să fie priviţi cu ochii lui Dumnezeu!

(RV – 21 mai 2007) În Italia, trăiesc circa 150 de mii de nomazi (romi, sinti, ambulanţi), dintre care circa 80 de mii provin din ţările balcanice, în special din Bulgaria, fosta Iugoslavie şi România. 60% dintre aceştia au mai puţin de 18 ani şi, de cele mai multe ori, stabilirea identităţii lor este foarte dificilă, după cum anevoioase sunt şi condiţiile de viaţă ale majorităţii populaţiei acestor etnii, printre problemele ce necesită o rezolvare urgentă numărându-se cele legate de locuinţă, educaţie şcolară şi relaţiile cu instituţiile.
În aceste zile, au fost semnate la Roma şi Milano aşa-numitele „pacte privind siguranţa”, ce prevăd construirea – la periferia capitalei Italiei – a unor tabere speciale pentru romi, însă aceştia nu sunt de acord cu un astfel de proiect.
Despre situaţia populaţiilor nomade din Italia, iată opinia monseniorului Pietro Gabella, directorul naţional al Oficiului pentru pastorala populaţiilor sinti şi rom, din cadrul Conferinţei Episcopale Italiene, care trăieşte într-o tabără de nomazi:

INS – „Populaţiile sinti şi rom se află de mai bine de 500 de ani în mijlocul nostru, timp în care nu au avut niciodată posibilitatea de a avea încredere în populaţia stabilă, pe care ei o numesc 'sedentară' ('gagi'). Viitorul acestora a fost – dintotdeauna – în mâinile „sedentarilor”, experimentând – încă din copilărie – venirea în taberele lor a forţelor de ordine care le spun: 'trebuie să dispăreţi'. În această situaţie, relaţiile dintre ei şi noi nu pot fi deloc bune”.

Potrivit asociaţiei 'Opera Nomadi', din Italia, ţiganii manifestă o anumită dorinţă de integrare, devenită – în multe cazuri – o realitate. Cum se implică Biserica în sprijinirea acestor populaţii?

INS – „Biserica catolică are intenţia şi dorinţa de a stabili legături cu aceste populaţii, chiar dacă nu reuşeşte întotdeauna, din cauza fricii şi a prejudecăţilor multor credincioşi, legate şi de unele fapte negative comise de nomazi. De aceea, în multe comunităţi, credincioşii manifestă nu doar rezerve ci şi tendinţe rasiste, după cum există şi numeroase persoane consacrate care au ales să trăiască în mijlocul ţiganilor, populaţie ce reprezintă o bogăţie, fără de care imaginea despre Isus, pe care vrea să o prezinte Biserica, nu ar fi completă.”

Ce ar trebui făcut pentru a reuşi să descoperim latura bună, pozitivă a vieţii şi culturii nomazilor?

INS – „Trebuie să cerem în rugăciune capacitatea de a-i privi cu ochii lui Dumnezeu; numai aşa vom reuşi, încetul cu încetul, să intrăm într-o legătură afectivă cu aceste persoane şi să valorizăm alegerile lor pe care, altfel, le-am condamna în orice moment. Dau un exemplu: în comunitatea sinti în care trăiesc, când moare cineva se ard toate lucrurile care au aparţinut acelei persoane. Dacă i-aş privi din perspectiva mea, şi nu din cea a lui Dumnezeu, aş spune: 'ce risipitori!'; dar privindu-i cu ochii lui Dumnezeu, înţelegi că alegerea lor are un sens: fac acest gest pentru ca bunurile persoanei defuncte să nu dea posibilitatea vreunuia dintre ei să se îmbogăţească într-o manieră 'sedentară', şi să-i domine astfel pe ceilalţi. Eu nu spun că ţiganii sunt deţinătorii adevărului, dar că posedă scântei de adevăr, precum toate celelalte culturi şi cred că se va reuşi să se împartă cu ei aceleaşi eforturi, bucurii şi speranţe, aşa încât să aibă loc o schimbare în bine.”

Aici, serviciul audio: