2007-05-21 13:40:44

Nazaret: pelerinaj adevărat, cu mijloace virtuale


(RV – 21 mai 2007) Un pelerinaj virtual în vederea promovării pelerinajelor reale. Această idee stă la baza creării unui site web (pe internet), cu adresa mirezo.com, ce permite utilizatorilor efectuarea unei vizite virtuale în bazilica Buneivestiri din Nazaret, oraşul din nordul Israelului. Potrivit agenţiei Fides, noutatea acestui site constă în faptul că pelerinii telematici (adică cei ce utilizează mijloacele de comunicaţie informatice şi satelitare) vor putea chiar să se roage şi să aprindă o lumânare în interiorul bazilicii, contribuind cu o ofertă echivalentă a 10 dolari. Odată primită cererea on-line, un preot va aprinde o lumânare la altarul major al bazilicii, exprimând intenţia de rugăciune a credinciosului care a trimis cererea. Banii primiţi din aceste oferte vor fi destinaţi comunităţii catolice din Nazaret, aflată într-o situaţie dificilă. Serviciul este gestionat de o companie privată, cu sediul în Cipru, şi este realizat cu deplinul acord al autorităţilor ecleziastice ale diferitelor confesiuni creştine prezente la Nazaret. După cum a explicat directorul companiei, Said Salem, scopul acestui site – mai puţin obişnuit – este de a împlini dorinţa creştinilor din toată lumea, mai ales a acelora care, din diferite motive, nu pot merge în pelerinaj la locurile sfinte.








All the contents on this site are copyrighted ©.