2007-05-12 21:30:29

Frumuseţea creaturilor şi iubirea lui Dumnezeu sunt inseparabile: Papa a întâlnit călugăriţele de viaţă contemplativă de la "Ferma Speranţei" de recuperare a fiilor răniţi, iubiţi de Dumnezeu


(RV - 12 mai 2007) Sâmbătă dimineaţă, papa Benedict a celebrat Sfânta Liturghie în privat în capela seminarului „Bom Jesùs” din Aparecida apoi s-a transferat la „Fazenda da Esperança”. Aici a întâlnit, mai întâi surorile de viaţă contemplativă, şi vom vedea pentru ce, şi ulterior întreaga comunitate. Apoi s-a reîntors la seminarul „Bom Jesùs” din Aparecida unde a prânzit cu membrii prezidiului celei de-a V-a Conferinţe generale a Episcopatului Latinomarican şi Caraibilor precum şi cu membrii suitei papale. Seara, în program, recitarea Rozariului în biserica sanctuarului marian „Aparecida” împreună cu seminariştii, diaconii, preoţii, laici misionari, persoane consacrate din Brazilia. Duminică, în program, la 10 dimineaţa, 16 ora României, Liturghia de inaugurare a celei de-a V-a Conferinţe generale a Episcopatului din ţările Americii Latine şi Caraibelor iar, la ora 16, 22 ora Bucureştiului, sesiunea de inauugurare a lucrărilor conferinţei la sanctuarul din Aparecida.

Dar să revenim la „Fazenda da Esperança”.
„Fermele Speranţei” pentru recuperarea tinerilor dedaţi consumului de droguri şi alool au luat naştere, la Guarantiguetà în 1979, din iniţiativa preotului Hans Stapel, călugăr franciscan originar din Paderborn, Germania, urmând avertismentul evanghelic „Adevăr vă spun: tot ce aţi făcut unuia dintre fraţii mei mai cei mai mici, mie mi-aţi făcut”(Mt 25,40). Iniţiativa pastorală a fost recunoscută ca Asociaţie de credincioşi de arhiepiscopul de Aparecida, cardinalul Alois Lorscheider, în 1999, când a semnat decretul de întemeiere în timpul Liturghiei de Crăciun în sanctuarul din Aparecida. Spiritualitatea „Familiei Speranţa” se inspiră atât din spiritualitatea Mişcării Focolarelor cât şi din modelul franciscan „Familia Speranţa” numără astăzi 32 de comunităţi răspândite în Brazilia dar este prezentă şi în Mexic, Guatemala, Paraguay, Argentina, Mozambic, Germania, Rusia şi Filipine. Carisma ei îmbrăţişează astăzi dependenţi de droguri, mame tinere necăsătorite, familii nevoiaşe, persoane fără adăpost, purtători de HIV în fază terminală. 28 de preoţi, călugări şi călugăriţe sunt angajate cu „Familia Speranţa”, pe lângă circa 8 mii de voluntari, iar persoanele primite în diferitele comunităţi din Brazilia depăşesc cifra de 3000.
 
Sâmbătă dimineaţă, ajungând la „Fazenda da Esperança”, Papa a fost condus mai întâi la noua Biserică unde se aflau în reculegere călugăriţele din Ordinul Clariselor. După un moment de rugăciune, Benedict al XVI-lea le-a adresat un cuvând de zidire spirituală înceând cu salutul Sfântului Francisc din Assisi către Atotputernicul şi Bunul Domn: „Lăudat fii, Domnul meu, pentru toate creaturile tale”, prin care „Sărăcuţul” recunoştea bunătatea unică a lui Dumnezeu Creator şi duioşia, forţa şi frumuseţea care, cu suavitate, se extind în toate făpturile, făcându-le oglinda atotputerniciei Creatorului.

Întâlnirea a voit să fie un gest de afecţiune a succesorului lui Petru faţă de călugăriţele de viaţă claustrală precum şi o manifestare senină de iubire ce răsună pe acele coline şi în acele văi brazilien şi se răspândeşte pe întreg pământul.

Acolo unde societatea nu mai vede niciun viitor sau nicio speranţă, creştinii - a spus Papa - sunt chemaţi să vestească puterea Învierii: tocmai aici, în această „Fazenda da Esperança” din Guaratinguetà, unde locuiesc atâtea persoane, mai ales tineri, care caută să depăşească problema drogurilor, alcoolului şi dependenţei de substanţe chimice, se mărturiseşte Evanghelia lui Cristos în mijlocul unei societăţi consumiste, care se află departe de Dumnezeu. Cât este de diferită perspectiva Creatorului în opera sa! Surorile Clarise şi celelalte călugăriţe de clauzură - care, în viaţa contemplativă, scrutează măreţia lui Dumnezeu şi descoperă frumuseţea creaturilor - pot, cu autorul sacru, să-l contemple pe însuşi Dumnezeu, extaziat, admirat în faţa lucrării sale, în faţa făpturii sale iubite: „Dumnezeu a vâzut tot ce a făcut, şi iată, era lucru foarte bun” (Gen 1,31).

Când păcatul a intrat în lume, şi odată cu el, moartea, creatura iubită de Dumnezeu - deşi rănită - nu şi-a pierdut total frumuseţea: din contra, a primit o iubire şi mai mare: „Fericită vină care ai meritat să ai un atât de mare Răscumpărător!”, proclamă Biserica în noaptea misterioasă şi clară a Paştelui (Exultet). Cristos înviat este acela care îngrijeşte rănile şi salvează fiii şi fiicele lui Dumnezeu, salvează omenirea de moarte, de păcat şi de robia patimilor. Paştele lui Cristos uneşte cerul şi pământul. În această „Fazenda da Esperança” se unesc rugăciunile stăruitoare ale Clariselor şi munca anevoioasă a medicinei şi ergoterapiei pentru a învinge captivitatea şi rupe cătuşele drogurilor care fac să sufere fiii iubiţi ai lui Dumnezeu”.

Se reface astfel frumuseţea creaturilor care încântă şi uimesc Creatorul lor. Acesta este Tatăl atotputernic, unicul a cărui esenţă este iubirea şi a cărui slavă este omul cel viu, cum spune Sfântul Irineu. El „a iubit atât de mult lumea încât l-a dat pe Fiul său” (In 3,16) pentru a-l ridica pe cel căzut de-a lungul drumului. atacat şi rănit de tâlhari pe drumul de la Ierusalim la Ierihon. Pe străzile lumii, Isus „este mâna pe care Tatăl o întinde păcătoşilor; este calea pe care ajunge la noi pacea”.

Da, aici descoperim că frumuseţea creaturilor şi iubirea lui Dumnezeu sunt inseparabile. Francisc şi Clara din Assisi descoperă şi acest secret şi propun ibiţilor fii şi fiice un singur lucru, şi foarte simplu: trăirea Evangheliei. Aceasta este norma lor de conduită şi regula lor de viaţă. Clara le-a exprimat foarte bine, când a spus surorile sale de viaţă claustrală: „Să aveţi între voi, fiicele mele, aceeaşi iubire cu care Cristos v-a iubit” (Testament).

În această iubire, Fratele Hans, întemeietroul Operei, a spus Papa, le-a invitat să fie garantele întregii sale munci desfăşurate în „Fazenda da Sperança”. Cu puterea rugăciunii tăcute, cu posturi şi pocăinţe, fiicele Sfintei Clara trăiesc porunca iubirii pentru Dumnezeu şi pentru aproapele, în gestul suprem de a iubi până la sfârşit.

Asta înseamnă că nu trebuie pierdută niciodată speranţa, ţesând pânza unei societăţi care, în întinderea firelor vieţii, pierde adevăratul sens al speranţei. Această pierdere - potrivit Sfântului Paul - este un blestem pe care persoana umană şi-l impune singură: „persoane fără speranţă” (cfr Rm 1,31).

Dragi surori, fiţi voi cele care proclamă că „speranţa nu dezamăgeşte” (Rm 5,5). Durerea Răstignitului, care a pătruns sufletul Mariei la picioarele Crucii, să mângâie atâtea inimi materne şi paterne care plâng de durere pentru fiii lor încă dependenţi de droguri. Vestiţi prin ofranda tăcerii şi a rugăciunii, tăcere grăitoare pe care Tatăl o ascultă; vestiţi mesajul iubirii care învinge durerea, drogurile şi moartea. Vestiţi-l pe Isus Cristos, fiinţă umană ca şi noi, suferind ca noi, care a luat asupra sa păcatele noastre pentru a ne elibera de ele!

Peste puţin, vom iniţia a V-a Conferinţă generală a Episcopatului Americii Latine şi Caraibilor în sanctuarul din Aparecida, atât de aproape de „Fazenda da Esperança”. Am încredre şi în rugăciunile voastre, pentru ca popoarele noastre să aibă viaţă în Isus Cristos şi noi toţi să fim ucenici şi misionari ai săi. O rog fierbinte pe Maria - Mama „Aperecida”, Fecioara din Nazaret - care, în urmarea lui Cristos păstra toate lucrurile în inima sa, ca să vă păzească în tăcerea rodnică a rugăciunii.
Spre toate surorile de clauzură, mai ales la Clarisele prezente în această Operă, se îndreaptă binecuvântarea împreună cu afecţiunea mea.

Aici serviciul nostru audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.