Angajarea misionară a Bisericii care este în America Latină, subliniată de papa Benedict al XVI-lea în discursul adresat vineri episcopilor brazilieni în catedrala din Sao Paulo (text)

RV 12 mai 2007. Vineri, a treia zi a călătoriei sale apostolice în Brazilia, Benedict al XVI-lea a întâlnit episcopii acestei ţări, la rugăciunea Vesperelor în catedrala din Sao Paulo. Redăm aici, în traducerea noastră de lucru, pasaje semnificative din discursul Sfântului Părinte adresat episcopilor brazilieni.

Iubiţi fraţi în episcopat!

"Deşi era Fiu, Isus a învăţat ascultarea din cele ce a pătimit, iar după ce a fost făcut desăvârşit, a devenit cauză de mântuire veşnică pentru toţi cei care ascultă de el" (cf Evr 5, 8-9).

1. Textul pe care l-am ascultat acum la Lectura Scurtă a rugăciunii Vesperelor de astăzi cuprinde o învăţătură profundă. Şi în acest caz constatăm că Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi mai ascuţit decât o sabie cu două tăişuri, pătrunde pînă la despărţitura sufletului, aducând uşurare şi stimulând pe slujitorii săi fideli (cf Evr 4,12).
Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru că mi-a dăruit să întâlnesc un Episcopat prestigios, care prezidează una din cele mai numeroase populaţii catolice din lume (...).

2. Brazilia primeşte cu ospitalitatea sa tradiţională participanţii la a V-a Conferinţă a Episcopatului Latinoamerican. Îmi exprim mulţumirea pentru primirea atentă din partea membrilor săi şi preţuirea mea adâncă pentru rugăciunile poporului brazilian, înălţate mai ales pentru reuşita întâlnirii episcopilor la Aparecida.
Este vorba de un mare eveniment eclezial care se situează în domeniul efortului misionar pe care America Latină va trebui să îl asume, pornind chiar de aici, de pe solul brazilian. Iată de ce am voit să mă adresez mai întâi vouă, episcopi ai Braziliei, amintind acele cuvinte dense de conţinut din Scrisoarea către evrei: "Deşi era Fiu, a învăţat ascultarea din cele ce a pătimit, iar după ce a fost făcut desăvârşit, a devenit cauză de mântuire veşnică pentru toţi cei care ascultă de el" (Evr 5, 8-9). Bogate în semnificaţia lor, aceste versuri vorbesc de compasiunea lui Dumnezeu faţă de noi, exprimată în pătimirea Fiului său; şi vorbesc despre ascultarea lui, despre adeziunea lui liberă şi conştientă la planurile Tatălui, explicitată în mod special în rugăciune din Grădina Măslinilor: "Nu voinţa mea, ci a ta să se facă" (Lc 22,42). Astfel, Isus însuşi ne învaţă că adevărata cale de mântuire constă în conformarea voinţei noastre cu cea a lui Dumnezeu. Este, întocmai, ceea ce cerem în a treia invocaţie din rugăciunea Tatăl Nostru: să se facă voinţa lui Dumnezeu precum în cer aşa şi pe pământ, pentru că unde domneşte voinţa lui Dumnezeu, acolo este prezentă Împărăţia lui Dumnezeu. Isus ne atrage cu voinţa sa, cu voinţa sa de Fiu, şi în acest fel ne conduce spre mântuire. Mergând în întâmpinarea voinţei lui Dumnezeu, împreună cu Isus Cristos, deschidem lumea spre Împărăţia lui Dumnezeu.
Noi, episcopii, suntem convocaţi să arătăm acest adevăr central, pentru că suntem legaţi direct de Cristos, Bunul Păstor. Misiunea care ne este încredinţată, ca Învăţători ai credinţei, constă în a aminti, cum scria chiar Apostolul Neamurilor, că Mântuitorul nostru "vrea ca toţi oamenii să se mântuiască şi să ajungă la cunoaşterea adevărului" (1 Tm 2,4-6). Aceasta, şi nu alta este finalitatea Bisericii: mântuirea sufletelor, unul câte unul. Tatăl, de aceea, l-a trimis pe Fiul său şi "aşa cum m-a trimis pe mine Tatăl, aşa vă trimit şi eu pe voi", se spune în Sfântul Ioan (In 20,21). De aici, mandatul de evanghelizare: "Mergeţi, aşadar, şi faceţi ucenici din toate naţiunile, botezându-i în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-i să ţină toate câte v-am poruncit. Iată, eu sunt cu voi în toate zilele, pînă la sfârşitul lumii" (Mt 28,19-20). Sunt cuvinte simple şi sublime, în care sunt indicate obligaţia de a predica adevărul credinţei, urgenţa vieţii sacramentale, promisiunea ajutorului continuu al lui Cristos pentru Biserica sa. Acestea sunt realităţi fundamentale şi se referă la instruirea în credinţa şi în morala creştină, precum şi la practica sacramentelor. Acolo unde Dumnezeu şi voinţa sa nu sunt cunoscute, unde nu există credinţa în Isus Cristos şi în prezenţa sa în celebrările sacramentale, lipseşte esenţialul şi pentru rezolvarea urgentelor probleme sociale şi politice. Fidelitatea faţă de primatul lui Dumnezeu şi de voinţa sa, cunoscută şi trăită în comuniune cu Isus Cristos, este darul esenţial pe care noi, episcopii şi preoţii, trebuie să-l oferim oamenilor noştri (cfr Populorum progressio, 21).

3. Slujirea episcopală ne împinge, astfel, la discernerea voinţei salvifice, în căutarea unei pastorale care să educe poporul lui Dumnezeu să recunoască şi să primească valorile transcendente, în fidelitate faţă de Domnul şi de Evanghelie.
Este adevărat că timpurile prezente rezultă dificile pentru Biserică şi mulţi din fiii ei sunt încercaţi. Viaţa socială traversează momente de rătăcire tulburătoare. Este atacată cu insolenţă viaţa de căsătorie şi de familie, începând cu a face concesii în faţa presiunilor capabile să incidă negativ asupra proceselor legislative; se justifică unele delicte împotriva vieţii în numele drepturilor libertăţii individuale; se atentează împotriva demnităţii fiinţei umane; se răspândeşte rana divorţului şi a uniunilor libere. Mai departe: când în sânul Bisericii, este pusă sub semnul întrebării valoarea angajării sacerdotale ca încredinţare deplină lui Dumnezeu prin celibatul apostolic şi ca disponibilitate totală în slujirea sufletelor, şi se dă prioritate chestiunilor ideologice şi politice, chiar partitice, structura consacrării totale lui Dumnezeu începe să piardă din semnificaţia sa cea mai profundă. Cum să nu se întristeze sufletul nostru? Dar aveţi încredere: Biserica este sfântă şi incoruptibilă (cfr Ef 5,27). Spunea Sf. Augustin: "Biserica se va clătina, dacă se va clătina temelia ei; dar va putea oare să se clatine Cristos? Cum Cristos nu se clatină, Biserica va rămâne intactă pînă la sfârşitul veacurilor" (Ennarationes in Psalmos, 103, 2,5; PL 37, 1353).
Între problemele care afectează solicitudinea voastră pastorală este, fără îndoială, chestiunea catolicilor care abandonează viaţa bisericească. Pare clar că principala cauză, printre altele, a acestei probleme poate fi atribuită lipsei unei evanghelizări în care Cristos şi Biserica sa să stea în centrul oricărei lămuriri. Persoanele cele mai vulnerabile în faţa prozelitismului sectelor – care constituie motiv de justă preocupare – şi incapabile de a rezista la asalturile agnosticismului, relativisumului şi laicismului sunt, în general, botezaţii nu îndeajuns evanghelizaţi, uşor influenţabili pentru că au o credinţă slabă şi, uneori, confuză, şovăielnică şi ingenuă, chiar dacă păstrează o religiozitate înnăscută. În enciclica Deus caritas est am amintit că "la începutul vieţii creştine nu este o decizie etică sau o mare idee, ci întâlnirea cu un eveniment, cu o Persoană, care dă vieţii un nou orizont şi prin aceasta direcţia decisivă" (nr. 1). Este necesar, de aceea, să se înceapă activitatea apostolică precum o adevărată misiune în domeniul turmei constituită de Biserica din Brazilia, promovând o evanghelizare metodică şi în detalii în vederea unei adeziuni personale şi comunitare la Cristos. Este vorba, de fapt, de a nu economisi niciun efort în a merge în căutarea catolicilor care s-au îndepărtat şi a celor care cunosc puţin sau deloc pe Isus Cristos, printr-o pastorală de primire care să-i ajute să simtă Biserica drept un loc privilegiat al întâlnirii cu Dumnezeu şi prin intermediul unui itinerar catehistic permanent.
Se recere, într-un cuvânt, o misiune evanghelizatoare care să interpeleze toate forţele vii ale acestei turme imense. Gândul meu se îndreaptă, acum, spre preoţi, călugări, călugăriţe şi laici care se dăruiesc, de multe ori cu dificultăţi imense, în răspândirea adevărului evanghelic. Mulţi dintre ei colaborează sau participă activ în Asociaţii, în Mişcări sau în alte realităţi ecleziale noi care, în comuniune cu Păstorii lor şi în conformitate cu indicaţiile diecezane, duc bogăţia lor spirituală, educativă şi misionară la inima Bisericii, ca preţioasă experienţă şi propunere de viaţă creştină.
În acest efort de evanghelizare, comunitatea eclezială se deosebeşte prin iniţiative pastorale, trimiţând mai ales în casele periferiilor urbane şi din interior misionarii săi, laici sau persoane consacrate, căutând să dialogheze cu toţi în spirit de înţelegere şi de caritate delicată. Cu toate acestea, dacă persoane întâlnite trăiesc într-o situaţie de sărăcie, trebuie ajutate cum făceau primele comunităţi creştine, practicând solidaritatea pentru ca să se simtă iubite cu adevărat. Lumea săracă de la periferiile urbane şi de la ţară are nevoie să simtă apropierea Bisericii, fie în ajutorul pentru necesităţile cele mai urgente fie în apărarea drepturilor ei şi în promovarea comună a unei societăţi fondată pe dreptate şi pace. Săracii sunt destinatarii privilegiaţi ai Evangheliei şi episcopul, format după imaginea Bunului Păstor, trebuie să fie deosebit de atent în a oferi balsamul divin al credinţei, fără să uite de "pâinea materială".
Viaţa sacramentală, mai ales prin Spovadă şi Euharistie, dobândeşte aici o importanţă de prim ordin. Vouă, păstorilor, vă revine misiunea principală de a asigura participarea credincioşilor la viaţa euharistică şi la Sacramentul reconcilierii; trebuie să vegheaţi pentru ca acuza şi dezlegarea păcatelor să fie în mod obişnuit individuale, după cum păcatul constituie un fapt profund personal (cfr Exhortaţia apostolică Reconciliatio et Poenitentia, 31, III). Numai imposibilitatea fizică sau morală îl scuteşte pe credincios de această formă de spovadă, el având posibilitatea, în acest caz, să obţină reconcilierea prin alte mijloace (cfr can. 960; cfr Compendiul Catehismului Bisericii Catolice, nr. 311). Este oportun, de aceea, să se insufle preoţilor practica disponibilităţii generoase de a primi credincioşii care cer Sacramentul milostivirii lui Dumnezeu (cfr Scrisoarea apostolică Misericordia Dei, nr. 2).

4. A porni din nou de la Cristos în toate domeniile misiunii, a redescoperi în Isus iubirea şi mântuirea pe care ni le dă Tatăl, prin Duhul Sfânt: aceasta este substanţa, rădăcina misiunii episcopale care face din episcop primul responsabil al catehezei diecezane. Îi revine lui, în realitate, direcţiunea superioară a catehezei, înconjurându-se de colaboratori competenţi şi vrednici de încredere. Este evident că, prin urmare, cateheţii săi nu sunt doar simpli comunicatori de experienţe de credinţă, dar trebuie să fie autentici vestitori, sub călăuzirea Păstorului lor, ai adevărurilor revelate. Credinţa este un drum condus de Duhul Sfânt care este cuprins în două cuvinte: convertire şi urmare. Aceste două cuvinte cheie ale tradiţiei creştine indică în mod clar că credinţa în Cristos implică o practică întemeiată pe îndoita poruncă a iubirii de Dumnezeu şi de aproapele, şi exprimă şi dimensiunea socială a vieţii.
Adevărul presupune o cunoaştere clară a mesajului lui Isus transmisă printr-un limbaj înculturat uşor de înţeles, dar în mod necesar fidel faţă de propunerea Evangheliei. În timpurile actuale este urgentă cunoaşterea adecvată a credinţei, cum este bine rezumată în Catehismul Bisericii Catolice, şi în Compendiul acestuia. Face parte din cateheza esenţială şi educaţia la virtuţile personale şi sociale ale creştinului, precum şi educaţia la responsabilitatea socială. Tocmai pentru că credinţa, viaţa şi celebrarea liturgiei sacre ca izvor de credinţă şi de viaţă sunt inseparabile, este necesară o mai corectă aplicare a principiilor indicate de Conciliul Vatican al II-lea, referitoare la Liturgia Bisericii, incluse în dispoziţiile cuprinse în Directoriul pentru episcopi (cfr nr. 145-151), cu propunerea de a restitui Liturgiei caracterul ei sacru. Cu această finalitate, venerabilul meu predecesor la catedra lui Petru, Ioan Paul al II-lea, a voit să reînnoiască "un călduros apel pentru ca, în Celebrarea euharistică, normele liturgice să fie observate cu mare fidelitate... Liturgia nu este niciodată proprietatea privată a cuiva, nici a celebrantului, nici a comunităţii în care se celebrează Sfintele Taine" (Scrisoare enciclică Ecclesia de Eucharistia, 52). A redescoperi şi preţui ascultarea faţă de normele liturgice din partea Episcopilor, ca "moderatori ai vieţii liturgice a Bisericii", înseamnă a da mărturia Bisericii înseşi, una şi universală, care este prima în caritate.

5. Trebuie realizat un salt de calitate în viaţa creştină a poporului, ca să poată mărturisi credinţa sa în mod limpede şi clar. Această credinţă, celebrată şi participată în liturgie şi caritate, hrăneşte şi întăreşte comunitatea discipolilor Domnului în timp ce îi constituie ca Biserică misionară şi profetică. Episcopatul brazilian are o structură de mare vastitate, ale cărui Statute au fost recent revizuite pentru o actualizare mai bună şi o dăruire mai exclusivă spre binele Bisericii. Papa a venit în Brazilia pentru a cere ca, urmând Cuvântul lui Dumnezeu, toţi fraţii venerabili în episcopat să ştie a fi purtători de mântuire veşnică pentru toţi cei care ascultă de Cristos (cf Evr 5,10). Noi, păstorii, pe urmând angajarea asumată ca succesori ai apostolilor, trebuie să fim slujitori fideli ai Cuvântului, fără vederi reductive nici confuzii în misiunea ce ne-a fost încredinţată. Nu e îndeajuns să priveşti realitatea pornind de la credinţă: este necesar să muncim cu Evanghelia la îndemână şi ancoraţi în ereditatea autentică a Tradiţiei apostolice, fără interpretări motivate de ideologii raţionaliste (...).

6. Cunosc dinamica Adunărilor voastre şi efortul de a defini diversele planuri pastorale astfel încât să dea prioritate formării clerului şi operatorilor pastorali. Unii dintre voi au încurajat Mişcări de evanghelizare pentru a facilita regruparea credincioşilor într-o anumită linie de acţiune. Succesorul lui Petru se bazează pe voi, pentru ca pregătirea voastră să se sprijine întotdeauna pe spiritualitatea de comuniune şi de fidelitate faţă de Scaunul lui Petru, pentru ca să fie sigur că acţiunea Duhului Sfânt nu va fi zadarnică. Într-adevăr, integritatea credinţei, împreună cu disciplina bisericească este şi va fi întotdeauna o temă care va recere atenţie şi angajare din partea voastră a tuturor, mai ales când trebuie să fie trase consecinţele din faptul că există "o singură credinţă şi un singur botez".
După cum ştiţi, între diversele documente care se ocupă de unitatea creştinilor se află Directoriul pentru ecumenism, publicat de Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor. Ecumenismul sau căutarea unităţii creştinilor devine în timpul nostru, în care se verifică întâlnirea culturilor şi provocarea secularismului, o îndatorire tot mai urgentă a Bisericii Catolice. Drept urmare, însă, a multiplicării a tot mai noi denumiri creştine şi mai ales în faţa anumitor forme de prozelitism, deseori agresiv, angajarea ecumenică devine o muncă complexă. În acest context, este indispensabilă o bună formare istorică şi doctrinală care să abiliteze la discernământul necesar şi să ajute la înţelegerea identităţii specifice a fiecărei comunităţi, elementele care dezbină şi cele care ajută pe drumul spre construcţia unităţii. Marele domeniu comun de colaborare ar trebui să fie apărarea valorilor morale fundamentale, transmise de tradiţia biblică, împotriva distrugerii lor într-o cultură relativistă şi consumistă; la fel, credinţa în Dumnezeu Creator şi în Isus Cristos, Fiul său întrupat. În plus, este valabil întotdeauna principiul iubirii fraterne şi al căutării de înţelegere şi apropriere reciproce, dar şi apărarea credinţei poporului nostru, întârindu-l în bucuria certitudinii că "unica Christi Ecclesia (...) subsistit in Ecclesia catholica, a successore Petri et Episcopis in eius communione gubernata" (unica Biserică a lui Cristos ... subzistă în Biserica Catolică, condusă de succesorul lui Petru şi de Episcopii care sunt în comuniune cu el") (Lumen Gentium, 8).
În acest sens, se va proceda spre un dialog ecumenic sincer, prin intermediul Consiliului Naţional al Bisericilor Creştine, angajându-se la respectarea deplină a celorlalte confesiuni religioase, dornice să rămână în contact cu Biserica Catolică din Brazilia.

7. Nu constituie nicidecum o noutate constatarea că Ţara voastră convieţuieşte cu discrepanţă istorică de dezvoltare socială, ale cărei urme extreme sunt vastul contingent de brazilieni care trăiesc în situaţie de sărăcie şi o inegalitate în distribuirea veniturilor, care ajunge la niveluri foarte ridicate. Vouă, veneraţi Fraţi, ca ierahie a poporului lui Dumnezeu, vă revină să promovaţi căutarea de soluţii noi şi pătrunse de spirit creştin. O viziune a economiei şi a problemelor sociale, din perspectiva doctrinei sociale a Bisericii, duce la a considera lucrurile întotdeauna din punctul de vedere al demnităţii omului, care depăşeşte simplul joc de factori economici. Trebuie, aşadar, să munciţi fără oboseală în favoarea formării oamenilor politici, precum şi a tuturor brazilienilor care au o anumită putere de decizie, fie mare sau mică, şi în general, a tuturor membrilor societăţii, astfel încât să-şi asume deplin propriile răspunderi şi să ştie să dea economiei un chip uman şi solidar.
Este necesară formarea în clasele politice şi de întreprinzători un spirit genuin de veracitate şi cinste. Cei care îşi asumă un rol de conducere în societate trebuie să caute să prevadă consecinţele sociale, directe şi indirecte, pe termen scurt şi lung, ale propriilor decizii, acţionând după criterii de maximalizare a binelui comun, în locul căutării profitului personal.

8. Cu voia lui Dumnezeu, dragi Fraţi, vom găsi alte oportunităţi de aprofundare a chestiunilor care interpelează solicitudinea noastră pastorală comună. De această dată am voit, desigur, nu în mod atotcuprinzător, să expun temele mai relevante care s-au impus în atenţia mea de Păstor al Bisericii universale. Vă împărtăşesc încurajarea mea plină de afecţiune, care este în acelaşi timp o sinceră şi fraternă rugăminte: pentru ca să continuaţi şi să munciţi întotdeauna, după cum faceţi deja, în concordie, având ca temelie a voastră o comuniune care în Euharistie atinge momentul ei culminant şi izvorul inepuizabil.
Vă încredinţez Preasfintei Fecioare Maria, Maica lui Cristos şi Maica Bisericii, în timp ce împart din inimă, fiecăruia dintre voi şi respectivelor Comunităţi, Binecuvântarea Apostolică.
Mulţumesc!