Tinere, ce vrei să faci cu viaţa ta? Linii călăuzitoare valabile pretutindeni, în discursul Papei rostit la întâlnirea cu tinerii la Sao Paulo, în Brazilia (text)

(RV - 11 mai 2007) "Tânăr, ucenic şi misionar al lui Isus Cristos": pe această temă, structurată după ritul unei Liturgii a Cuvântului, în programul vizitei lui Benedict al XVI-lea în Brazilia, joi seară, la ora locală 18.30, jumătate de oră după miezul nopţii în România, întâlnirea Papei cu tinerii din diferite state ale Braziliei pe stadionul municipal "Paulo Machado de Carvalho" din Pacaembu, un cartier al metropolei Sao Paulo. Capacitatea stadionului este 40 de mii de locuri, dar alte 30 de mii de persoane pot urmări evenimentul pe maxi-ecranele instalate în exterior.
Benedict al XVI-lea a intrat în stadion la bordul automobiliului panoramic, oprindu-se la podium-ul amenajat pentru această ocazie.
După saluturile iniţiale către Papa adresate de arhiepiscopul de Sao Paulo, mons Odilo Pedro Scherer şi de episcopul însărcinat cu pastoraţia tineretului, mons. Eduardo Pinheiro da Silva şi de un tânăr, a urmat programul coregrafic cuprinzând mărturii despre realitatea tinerilor în Brazilia, executarea Cântecului Creaturilor după textul profetului Daniel 3,57-88.56, cu proiecţia simultană a unor peisaje ale naturii braziliene. Lectura, cântată a Evangheliei după Mt 19, 16-22, urmată de omilia lui Benedict al XVI-lea: o cateheză de largă respiraţie şi de mare actualitate privind tineretul de azi: Ce faci din viaţa ta?

Iată marea cateheză pentru tinerii din Brazilia propusă de papa Benedict. O propunem în traducerea noastră de lucru, considerând că ea este utilă tinerilor de pretutindeni.

 
Dragi tineri! Dragi prieteni şi prietene!

"Dacă vrei să fii desăvârşit, mergi, vinde ceea ce ai şi dă săracilor şi vei avea comoară în cer, apoi vino şi urmează-mă" (Mt 19,21).

1. Am dorit cu ardoare să mă întâlnesc cu voi în această primă călătorie a mea în America Latină. Am venit să deschid a V-a Conferinţă a Episcopatului Latinoamerican care, la dorinţa mea, se va desfăşura la Aparecida, aici, în Brazilia, în Sanctuarul Doamnei Noastre. Ea ne conduce la picioarele lui Isus, ca să învăţăm lecţiile sale despre Împărăţia cerurilor şi ne îndeamnă să fim misionarii săi, pentru ca popoarele acestui "continent al speranţei" să aibă în El viaţă deplină.
Episcopii voştri din Brazilia, în Adunarea lor Generală de anul trecut, au reflectat la tema evanghelizării tinerilor şi au pus în mâinile voastre un document. Au cerut să fie primit şi completat de voi de a lungul întregului an. În această ultimă Adunare au reluat tema, îmbogăţită de colaborarea voastră, şi doresc ca reflecţiile şi orientările propuse să servească drept imbold şi far pentru drumul vostru. Cuvintele arhiepiscopului de Sao Paulo şi ale responsabilului cu Pastoraţia Tineretului, cărora le mulţumesc, confirmă spiritul care mişcă inimile voastre.
Aseară, survolând teritoriul brazilian, mă gândeam deja la această întâlnire a noastră pe stadionul din Pacaembu, cu dorinţa de a cuprinde într-o mare îmbrăţişare foarte braziliană pe voi toţi şi să manifest sentimentele pe care le port în intimitatea inimii şi pe care, pe bună dreptate, Evanghelia de astăzi a voit să ni le indice.
Am simţit îndotdeauna o bucurie cu totul a parte la aceste întâlniri. Îmi amintesc în particular de a XX-a Zi Mondială a Tineretului pe care am avut ocazia să o prezidez acum doi ani în Germania. Şi unii dintre voi, prezenţi aici, au fost acolo! Este o amintire emoţionantă, pentru roadele îmbelşugate de har dăruite de Domnul. Şi nu rămâne nicio îndoială că primul rod, între atâtea, pe care am putut să-l verific a fost acela al fraternităţii exemplare între toţi, ca dovadă evidentă a vitalităţii perene a Bisericii pentru lumea întreagă.

2. Drept care, dragi prieteni, sunt sigur că astăzi se vor reînnoi aceleaşi impresii ale întâlnirii mele din Germania. În 1991, slujitorul lui Dumnezeu Ioan Paul al II-lea, de venerată memorie, spunea în timpul vizitei lui în Mato Grosso, că "tinerii sunt primii protagonişti ai celui de al treilea mileniu (...), ei vor trasa destinul acestei noi etape a umanităţii" (Discurs, 16 oct 1991). Astăzi, mă simt împins să fac cu voi aceeaşi observaţie.
Domnul preţuieşte, fără îndoială, viaţa voastră creştină în numeroasele comunităţi parohiale şi în micile comunităţi ecleziale, în universităţi, în colegii şi în şcoli şi mai ales pe drumurile şi în mediile de lucru din oraşe şi de la ţară. Dar trebuie să mergem mai departe. Nu putem spune niciodată "e suficient" pentru că iubirea lui Dumnezeu este nemărginită şi Domnul ne cere, sau mai bine zis, pretinde să dilatăm inimile noastre, pentru ca în ele să fie tot mai multă iubire, bunătate, înţelegere pentru semenii noştri şi pentru problemele care implică nu numai convieţuirea umană, dar şi efectiva prezervare şi păstrare a mediului natural, din care facem parte cu toţii. "Pădurile noastre au mai multă viaţă": nu lăsaţi să se stingă această flacără de speranţă pe care imnul vostru naţional o pune pe buzele voastre. Devastarea mediului din Amazonia şi ameninţările demnităţii umane a populaţiilor ei cer o mai mare angajare în cele mai diverse domenii de acţiune pe care societatea le solicită.

3. Astăzi doresc să meditez împreună cu voi textul Sfântului Matei (cfr 19, 16-22), pe care l-am ascultat mai înainte. Este vorba de un tânăr, care a alergat în întâmpinarea lui Isus. Merită să fie subliniată nerăbdarea lui. În acest tânăr îl văd pe fiecare dintre voi, tineri din Brazilia şi din America Latină. Aţi venit din diferite regiuni ale acestui continent pentru întâlnirea voastră. Vreţi să ascultaţi, din cuvintele Papei, cuvintele lui Isus însuşi.
Aveţi o întrebare crucială, reluată în Evanghelie, pe care vreţi să I-o prezentaţi. Este aceeaşi cu a tânărului care a alergat înaintea lui Isus: Ce să fac ca să am viaţa veşnică? Aş vrea să aprofundez împreună cu voi această întrebare. Este vorba despre viaţă. Viaţa care, în voi, este exuberantă şi frumoasă. Ce să fac cu ea? Cum să o trăiesc din plin?
Înţelegem imediat, chiar din formularea întrebării, că nu este suficient "aici" şi "acum". Spus altfel, noi nu reuşim să reducem viaţa noastră în cadrul spaţiului şi al timpului, oricât pretindem să lărgim orizonturile ei. Viaţa le depăşeşte. Cu alte cuvinte, noi vrem să trăim şi nu să murim. Simţim că ceva ne revelează că viaţa este eternă şi că e necesar să ne angajăm pentru ca aceasta să se verifice. În orice caz, ea este în mâinile noastre şi depinde, într-o anumită formă, de decizia noastră.
Întrebarea Evangheliei nu se referă numai la viitor. Nu se referă numai la ce se va întâmpla după moarte. Dimpotrivă, există o angajare faţă de prezent, aici şi acum, care trebuie să garanteze autenticitatea şi, prin urmare, viitorul. Pe scurt, întrebarea pune chestiunea sensului vieţii. De aceea, poate fi formulată astfel: ce trebuie să fac pentru ca viaţa mea să aibă sens? Adică, cum trebuie să trăiesc pentru a culege din plin roadele vieţii? Sau altfel: ce trebuie să fac pentru ca viaţa mea să nu se petreacă fără rost?
Isus este singurul care ne poate da un răspuns, pentru că este singurul care ne poate garanta viaţa veşnică. De aceea, el este unicul care reuşeşte să arate sensul vieţii prezente şi să-i confere un conţinut de plinătate.

4. Dar înainte de a da răspunsul său, Isus pune în chestiune întrebarea tânărului sub un aspect foarte important: de ce mă întrebi despre ceea ce este bun? În această întrebare se află cheia răspunsului. Acel tânăr simte că Isus este bun şi că este învăţător. E un învăţător care nu înşeală. Noi suntem aici pentru că avem aceaşi convingere: Isus este bun. Poate că nu ştim să explicăm bine motivul acestei percepţii, dar este sigur că aceasta ne apropie de El şi ne deschde faţă de învăţătura sa: un învăţător bun. Cine recunoaşte binele înseamnă că iubeşte. Şi cine iubeşte, în fericita expresie a Sf. Ioan, îl cunoaşte pe Dumnezeu (cf 1In 4,7). Tânărul din Evanghelie a avut o percepţie a lui Dumnezeu în Isus Cristos.
Isus ne asigură că numai Dumnezeu este bun. A fi deschis spre bunătate înseamnă să-l primeşti pe Dumnezeu. În acest fel, El ne invită să-l vedem pe Dumnezeu în toate lucrurile şi în toate evenimentele, chiar şi acolo unde majoritatea vede numai absenţa lui Dumnezeu. Văzând frumuseţea tuturor creaturilor şi constatând bunătatea prezentă în ele, este imposibil să nu crezi în Dumnezeu şi să nu faci experienţa prezenţei sale salvifice şi mângâietoare. Dacă am reuşi să vedem tot binele care există în lume şi, mai mult, să experimentăm binele care provine de la Dumnezeu însuşi, nu am înceta niciodată de a ne apropia de El, de a-l lăuda şi mulţumi. El ne copleşeşte întotdeauna cu bucurie şi bunuri. Bucuria lui este forţa noastră.
Dar noi nu cunoaştem decât în mod parţial. Ca să înţelegem binele avem nevoie de ajutor, pe care Biserica ni-l oferă în multe ocazii, mai ales în cateheză. Isus însuşi arată ceea ce pentru noi este bun, dăruindu-ne prima sa cateheză. Dacă vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile" (Mt 19,17). El porneşte de la cunoaşterea pe care tânărul a primit-o cu siguranţă în familia sa şi de la sinagogă: el, într-adevăr, cunoaşte poruncile. Ele conduc la viaţă, ceea ce înseamnă că ne garantează autenticitatea. Sunt marile indicatoare care ne arată drumul corect. Cine păzeşte poruncile este pe drumul lui Dumnezeu.
Nu este suficient, însă, cunoaşterea lor. Mărturia este mai validă decât ştiinţa, sau, este ştiinţa însăşi aplicată. Nu sunt impuse din afară, nu diminuează libertatea noastră. Din contra, constituie stimulente interne viguroase, care ne fac să acţionăm într-o anumită direcţie. La baza lor se află harul şi natura, care nu ne lasă pe loc. Trebuie să mergem. Suntem stimulaţi să facem ceva pentru a ne realiza. A se împlini prin intermediul acţiunii, în realitate, înseamnă a deveni adevăraţi. Noi suntem, în mare parte, începând din tinereţea noastră, ceea ce noi vrem să fim. Suntem, pentru a spune astfel, lucrarea mânilor noastre.

5. Ajunşi aici, mă adresez vouă din nou, dragi tineri, pentru că vreau să aud şi de la voi răspunsul tânărului din Evanghelie: toate acestea le-am păzit încă din tinereţe. Tânărul din Evanghelie era bun. Păzea poruncile. Păşea pe calea lui Dumnezeu. De aceea, Isus, privindu-l, l-a îndrăgit. Recunoscând că Isus era bun, a dovedit că şi el era bun. Avea experienţa bunătăţii şi, de altfel, a lui Dumnezeu. Şi voi, tineri din Brazilia şi din America Latină, aţi descoperit deja ceea ce este bun? Păziţi poruncile Domnului? Aţi descoperit că aceasta este adevărata şi singura cale spre fericire?
Anii pe care îi trăiţi sunt anii care pregătesc viitorul vostru. "Ziua de mâine" depinde mult de cum trăiţi acest "astăzi" al tinereţii. În faţa ochilor voştri, dragii mei tineri, aveţi o viaţă care dorim să fie lungă. Ea, însă, este una singură, este unică: nu permiteţi să treacă în zadar, nu o risipiţi! Trăiţi cu entuziasm, cu bucurie, dar mai ales cu simţ de răspundere!
De multe ori simţim că ne tremură inimile de păstori, în timp ce constatăm situaţia timpului nostru. Auzim vorbindu-se despre temerile tineretului de azi. Ele ne dezvăluie un enorm deficit de speranţă: frica de a muri, în momentul în care viaţa îmboboceşte şi caută să-şi afle propria cale de realizare; frica de a eşua, pentru faptul de a nu fi descoperit sensul vieţii; şi frică de a rămâne rupt, în faţa rapidităţii uluitoare a evenimentelor şi comunicaţiilor. Înregistrăm un mare procentaj de morţi în rândul tinerilor, ameninţarea violenţei, proliferarea deplorabilă a drogurilor care zdruncină până în rădăcinile cele mai profunde tineretul de azi. Se vorbeşte de aceea, în consecinţă, despre un tineret dezorientat.
  Dar în timp ce privesc la voi, tineri prezenţi aici, care iradiaţi bucurie şi entuziasm, îmi însuşesc privirea lui Isus: o privire de iubire şi de încredere, în certitudinea că voi aţi găsit calea adevărată. Voi sunteţi tinerii Bisericii. Vă trimit de aceea spre marea misiune de a evangheliza băieţii şi fetele care rătăcesc în această lume, ca oi fără păstor. Fiţi apostolii tinerilor. Invitaţi-i să păşească împreună cu voi, să facă aceeaşi experienţă a voastră de credinţă, de spranţă şi de iubire; să-l întâlnească pe Isus pentru a se simţi realmente iubiţi, acceptaţi, cu deplina posibilitate de a se realiza. Pentru ca şi ei să descopere căile sigure ale Poruncilor şi, parcurgându-le, să ajungă la Dumnezeu.
Puteţi fi protagonişti ai unei societăţi noi, dacă veţi căuta să puneţi în practică o conduită concretă inspirată din valorile morale universale, dar şi un angajament personal de formare umană şi spirituală de vitală importanţă. Un bărbat sau o femeie nepregătiţi pentru provocările reale puse de o intepretare corectă a vieţii creştine din propriul ambient vor fi pradă facilă tuturor asalturilor materialismului şi laicismului, mereu din ce în ce mai active la toate nivelurile.
Fiţi bărbaţi şi femei, liberi şi responsabili; faceţi din familie un centru care iradiază pace şi bucurie; fiţi promotori ai vieţii, de la începutul până la declinul ei natural; tutelaţi pe cei vârstnici, deoarece ei merită respect şi admiraţie pentru binele pe care vi l-au făcut. Papa se aşteaptă şi ca tinerii să caute să-şi sfinţească munca, îndeplinind-o cu competenţă tehnică şi sârguinţă, pentru a contribui la progresul tuturor fraţilor lor şi pentru a lumina cu lumina Cuvântului toate activităţile umane (cfr Lumen gentium, 36). Dar, mai ales, Papa doreşte ca ei să ştie să fie protagonişti ai unei societăţi mai juste şi mai fraterne, îndeplinidu-şi datoriile faţă de Stat: respectând legile sale; nelăsându-se mânaţi de ură şi de violenţă; căutând să fiţi exemplu de conduită creştină în mediul profesional şi social, deosebindu-se prin cinste în raporturile sociale şi profesionale. Să-şi amintească faptul că pofta nemăsurată de bogăţie şi de putere poartă la corupţia personală şi a altora; nu există motive valabile care să justifice tentativa de a face să predomine propriile aspiraţii umane, fie economice cât şi politice, prin fraudă şi minciună.
Există în ultima analiză, un imens domeniu de acţiune în care chestiunile de ordin social, economic şi politic capătă o importanţă deosebită, cu condiţia ca sursa lor de inspiraţie să fie Evanghelia şi Doctrina Socială a Bisericii. Construirea unei societăţi mai juste şi solidare, reconcilată şi paşnică; angajarea pentru pune frâu violenţei; iniţiativele de promovare a vieţii depline, o ordinii democratice şi binelui comun şi, în special, cele care urmăresc să elimine anumite discriminări existente în societăţile latinoamericane şi nu sunt motiv de exludere, ci de îmbogăţire reciprocă.
Să aveţi mai ales mare respect pentru instituţia Sacramentului Căsătoriei. Nu se va putea avea adevărată fericire în căminele domestice dacă, în acelaşi timp, nu va exista fidelitate între soţi. Căsătoria este o instituţie de drept natural, care a fost înălţată de Cristos la demnitatea de Sacrament; este un mare dar pe care Dumnezeu l-a făcut omenirii. Respectaţi-l, veneraţi-l. În acelaşi timp Dumnezeu vă cheamă să vă respectaţi unii pe alţii şi în primele momente din dragostea şi logodna voastră, fiindcă viaţa conjugală, care din dispoziţie divină este rezervată cuplurilor căsătorite, va fi izvor de fericire şi de pace doar în măsura în care veţi şti să faceţi din castitate, în interiorul şi în afara căsătoriei, un bastion al speranţelor voastre viitoare. Vă repet aici tuturor că "eros-ul vrea să ne ridice 'în extaz' către divin, să ne conducă dincolo de noi înşine, dar tocmai de aceea se cere un drum de urcare, de renunţări, de purificări şi de vindecări". (Scrisoarea Enciclică Deus caritas est, 25/01/2006, n.5) În puţine cuvinte, cere un spirit de sacrificiu şi de renunţare pentru un bine mai mare, care este tocmai iubirea lui Dumnezeu mai presus de toate lucrurile. Căutaţi să rezistaţi cu tărie curselor răului existente în multe domenii, care vă împing spre o viaţă dezordonată, paradoxal goală, făcându-vă să pierdeţi darul preţios al libertăţii şi fericirii voastre adevărate. Adevărata iubire "va căuta mereu mai mult fericirea altuia, se va precupa din ce în ce mai mult de el, se va dărui şi va dori să 'fie pentru' altul. (Ibid., n.7) şi de aceea, va fi tot mai fidelă, indisolubilă şi fecundă.
Contaţi în aceasta pe ajutorul lui Isus Cristos care, cu harul să, va face posibil aceasta (cfr Mt 19,26). Viaţa de credinţă şi de rugăciune vă va conduce pe căile intimităţii lui Dumnezeu şi ale înţelegerii măreţiei planurilor pe care le are pentru fiecare persoană. 'Pentru împărăţia cerurilor' (Ibid., v.12), unii sunt chemaţi la o dăruire totală şi definitivă, pentru a se consacra lui Dumnezeu în viaţa călugărească 'însemnat dar al harului', cum a fost declarat de Conciliul Vatican II (cfr Decretul Perfectae caritatis, 12). Cei consacraţi care se dăruiesc total lui Dumnezeu, sub impulsul Duhului Sfânt, participă la misiunea Bisericii, mărturisind speranţa în Împărăţia cerească în mijlocul tuturor oamenilor. De aceea, binecuvântez şi invoc ocrotirea divină asupra tuturor călugărilor care în interiorul viei Domnului se dedică lui Cristos şi fraţilor. Persoanele consacrate merită cu adevărat recunoştinţa comunităţiii bisericeşti: monahi şi monahii, contemplativi şi contemplative, călugări şi călugăriţe dedicaţi operelor de apostolat, membri ai Institutelor seculare şi Societăţilor de viaţă apostolică, eremiţi şi fecioare consacrate. 'Existenţa lor dă mărturie despre iubirea lui Cristos atunci când păşesc după el aşa cum este propus în Evanghelie, şi cu bucurie lăuntrică adoptă acelaşi stil de viaţă pe care el l-a ales pentru sine' (Congregaţia pentru Institutele de viaţă consacrată şi Societăţile de viaţă apostolică, Instrucţiunea 'A porni din nou de la Cristos', n.5). Urez ca în acest moment de har şi de profundă comuniune în Cristos, Duhul Sfânt să trezească în inima atâtor tineri o iubire înflăcărată, în a-l urma şi imita pe Isus Cristos cast, sărac şi ascultător, orientat cu totul spre mărirea Tatălui şi spre iubirea fraţilor şi surorilor.

6. Evanghelia ne asigură că acel tânăr care a alergat la Isus era foarte bogat. Înţelegem această bogăţie nu doar pe plan material. Tinereţea însăşi este o bogăţie deosebită. Trebuie să o descoperi şi să o valorizezi. Isus a preţuit-o în aşa măsură încât a sfârşit prin a invita acel tânăr să participe la misiunea sa de mântuire. El avea în sine toate condiţiile pentru o mare realizare şi o mare operă.
Dar Eavanghelia ne relatează că acest tânăr, auzind invitaţia, s-a întristat. A plecat abătut şi trist. Acest episod ne face să reflectăm încă o dată asupra bogăţiei tineretului. Nu este vorba, în primul rând, de bunuri materiale, ci de propria viaţă, cu valorile inerente tinereţii. Provine dentr-o dublă moştenire: viaţa, transmisă din generaţie în generaţie, la a cărei origine primară se află Dumnezeu, plin de înţelepciune şi de iubire: şi educaţia care ne introduce în cultură, până la un atare punct încât aproape se poate spune că suntem mai mult fii ai culturii şi, de aceea, ai credinţei, decât ai naturii. Din viaţă încolţeşte libertatea care, mai ales în această fază, se manifestă ca responsabilitate. Este marele moment al hotărârii, într-o dublă opţiune: prima, privind starea de viaţă şi a doua privind profesia. Răspunde la întrebarea: ce fac din propria viaţă?
În alte cuvinte, tinereţea se prezintă ca o bogăţie deoarece conduce la redescoperirea vieţii ca dar şi ca îndatorire. Tânărul din Evaghelie a înţeles bogăţia propriei tinereţi. S-a dus la Isus, Învăţătorul bun, ca să caute o îndrumare. În momentul marii opţiuni, totuşi, nu a avut curajul să mizeze totul pe Isus Cristos. În consecinţă, a plecat de la el trist şi abătut. A înţeles că îi lipsea generozitatea şi acest lucru ni i-a perimis o realizare deplină. S-a aplecat asupra bogăţiei sale, făcând-o să devină egoistă.
Lui Isus i-au displăcut tristeţea şi meschinitatea tânărului care venise să-l caute. Apostolii, la fel ca voi toţi şi toate astăzi, au umplut golul lăsat de acel tânăr care plecase trist şi descurajat, abătut. Ei şi noi suntem fericiţi, pentru că ştim în cine am crezut (1Tim 1,12). De aceea, cu Sfântul Paul putem exclama: Bucuraţi-vă mereu în Domnul! (cfr Fil 4,4).

7. Apelul meu de astăzi către voi, tineri care aţi venit la această întâlnire, este să nu vă irosiţi tinereţea. Nu căutaţi să fugiţi de ea. Trăiţi-o intens. Dedicaţi-o idealurilor înalte ale credinţei şi solidarităţii umane.
Voi, tineri, nu sunteţi doar viitorul Bisericii şi al umanităţii, ca şi cum ar fi vorba de un fel de fugă din timpul prezent. Din contra: voi sunteţi prezentul tânăr al Bisericii şi al omenirii. Sunteţi chipul ei tânăr. Biserica are nevoie de voi, ca tineri, pentru a manifesta lumii faţa lui Isus Cristos, ce se delinează în comunitatea creştină. Fără acest chip tânăr, Biserica s-ar prezenta desfigurată.
Dragi tineri, curând voi deschide a V-a Conferinţă a Episcopatului Latinomaerican. Vă cer să urmăriţi cu atenţie lucrările sale; să participaţi la dezbaterile sale; să primiţi roadele sale. Cum s-a petrecut cu ocazia Conferinţelor precedente, şi actuala va marca în mod semnificativ următorii zece ani de evanghelizare în America Latină şi Caraibi. Nimeni nu trebuie să stea pe margine sau să rămână indiferent în faţa acestui efort al Bisericii, şi mai puţină încă tinerii. Voi faceţi parte cu titlul deplin din Biserica, care reprezintă chipul lui Isus Cristos pentru America Latină şi Caraibi.
Salut vorbitorii de limbă franceză care trăiesc în Continentul latinoamerican şi îi invit să fie martori ai Evangheliei şi protagonişti ai vieţii bisericeşti. Rugăciunea mea se îndreaptă în mod particular spre voi tineri: voi sunteţi chemaţi să construiţi viaţa voastră pe Cristos şi pe valorile umane fundamentale. Toţi să se simtă invitaţi să colaboreze pentru a edifica o lume de justiţie şi de pace.
Dragi tineri prieteni, asemenea tânărului din Evanghelie care l-a întrebat pe Isus 'Ce să fac ca să am viaţa veşnică?', voi toţi căutaţi căile pentru a răspunde generos la chemarea lui Dumnezeu. Mă rog ca să ascultaţi cuvintele sale aducătoare de mântuire şi să deveniţi martori ai săi pentru populaţiile contemporane. Dumnezeu să reverse peste voi toţi binecuvântările sale de pace şi de bucurie.
Dragi tineri, Cristos vă cheamă să fiţi sfinţi. El însuşi vă invită şi vrea să păşească împreună cu voi, pentru a însufleţi cu Duhul său paşii Braziliei la acest început al celui de-al treilea mileniu al erei creştine. Cer (Maicii Domnului) Senhora Aparecida să vă călăuzească cu ajutorul său matern şi să vă însoţească de-a lungul vieţii.
Lăudat să fie Domnul nostru Isus Cristos!