2007-05-08 13:36:00

Pentru o perspectivă justă a călătoriei lui Benedict al XVI-lea în Brazilia


(RV - 8 mai 2007) Începe miercuri, 9 mai, călătoria apostolică a Sanctităţii Sale Benedict al XVI-lea în Brazilia cu ocazia celei de-a V-a Conferinţe generale a Episcopatului din America Latină şi Caraibe care va fi deschisă de papa Benedict duminică 13 mai la sanctuarul Sfintei Fecioare „Aperecida” în oraşul cu acelaşi nume care numpără circa 40 mii de locuitori. O călătorie apostolică ce are în vedere întreaga Americă Latină şi Caraibi, însă, întrucât conferinţa se desfăşoară în Brazilia, papa Benedict a inclus în program câteva etape pentru Biserica din marea ţară a bazinului Amazoanelor, cu bogatele sale resurse şi mii de probleme şi contradicţii. În orice caz, etapele vizitei papale în Brazilie vor fi pentru Sfântul Părinte o bună ocazie pentru expunerea liniilor călăuzitoare a magisteriului său pontifical:

1. Centralitatea lui Dumnezeu în viaţa omului şi a societăţii. Există numeroase probleme concrete de rezolvat, dar niciuna nu va fi rezolvată în mod fundamental, dacă nu va fi luat în considerare - ca perspectivă şi unghi din care trebuie privite problemele particulare - locul central al lui Dumnezeu.

2. Creştinismul nu înseamnă o listă de oprelişti, de interdicţii. Creştinismul este plinătatea vieţii în climatul iubirii lui Dumnezeu faţă de uman itate, faţă de fiecare persoană umană. Înainte de toate, frumuseţea şi bucuria de a fi creştin.

3. Identitatea creştină ce trebuie salvată azi. În cultural mondială din zilele noastre se contrapun şi se caută să se substituie „pluralimsul” „identităţii”, dar în felul acesta se pierde sensul şi valoarea personală. Se rămâne fără motivele de viaţi şi de speranţă.

4. Nu există identitate (cel puţin identitatea creştină) fără apartenenţă; apartenenţa la comunitatea credincioşilor. „Noi credem” precede, este înainte de „eu cred”. Eu cred pentru că alţii mi-au transmis mărturia, au împărtăşit cu mine Evanghelia lui Isus care i-a iubit pe ai săi până la capăt. Credinţa noastră este înrădăcinată în credinţa comunităţii ecleziale, în credinţa Bisericii.

5. Provocări din partea sectelor. Recent cardinalul brazilian Caludio Humes, prefect al Congregaţiei pentru Cler a rechemat atenţia supra uneia din problemele cruciale ale creştinismului în America Latină de azi: anual, aproximativ un milion de catolici abandonează Biserica şi trece la diferitele secte religioase, în scpecial la comunităţi pentecostale. Papa Benedict afirmă că sectele se prezintă ca răspunsuri creştine mai facile, mai adaptabile. Dar sunt lipsite de fundament. Mişcările catolice, atât active şi pline de viaţă în America Latină, sunt un răspuns providenţial. Oferă sensul comunitar, satisfac nevoia de a fi împreună, în comunitate şi iubirea faţă de Biserică; oferă sensul de apartenenţă întemeiat pe certitudinea profundă că Cristos este răspunsul şi că fără Dumnezeul concret, Dumnezeu cel cu Chipul lui Cristos, lumea se distruge. Devine astfel tot mai evident şi faptul că raţionalismul închis (un raţionalism de tip „occidental”) şi activismul pur latinomerican, nu corespund adevărului şi nu sunt de ajuns pentru a rezolva problemele reale.








All the contents on this site are copyrighted ©.