2007-05-03 20:29:17

Joi: sumarul emsiunii şi alte informaţii


(RV - 3 mai 2007) Principalele ştiri ale emisiunii noastre:
- Biserica catolică de rit roman sau latin a săbătorit joi, 3 mai, Sfinţii Filip şi Iacob numit şi „cel mic”, Apostoli: ei ne învaţă că prietenia intimă cu Isus devine iubire concretă faţă de aproapele.

- Interviu cu profesoara Mary Ann Glendon privind concluziile adunării plenare a Academiei de Ştiinţe Sociale pe tema „Caritate şi dreptate în relaţiile dintre popoare şi naţiuni”, prezentate miercuri la Sala de presă a Sfântului Scaun.

- Începând de joi are loc la Sacrofano în apropierea Romei, Adunarea generală a Operelor Misionare Pontificale marcând, totodată, 50 de ani de la promulgarea Enciclicei „Fidei Donum” a papei Pius al XII-lea care a suscitat un nou impuls pentru misiuni: explică arhiepiscopul Henryk Hoser, secretar adjunct la Congregaţia pentru Evanghelizarea Popoarelor şi Preşedinte al Operelor Misionare Pontificale.

- Este în curs de desfăşurare între 3 şi 5 mai la Sibiu, capitală culturală a Europei pentru 2007, cea de-a III-a Întâlnire a membrilor şi consutanţilor europeni ai Consiliului Pontifical al Culturii şi a preşedinţilor Comisiilor pentru cultură din cadrul Conferinţelor Episcopale ale Europei pe tema: „Vestire, dialog şi mărturie în faţa sfidărilor din partea secularizării. La întâlnirea organizată de Consiliul Pontifical al Culturii participă preşedintele acestui organism vatican, cardinalul francez Paul Poupard. Din partea Bisericii catolice din România, iau parte PF Lucian Mureşan, arhiepiscop major de Alba Iulia şi Făgăraş al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-catolică şi ÎPS György-Miklòs Jakubinyi, arhiepiscop romano-catolic de Alba Iulia.

- „Un înnoit drum de fidelitate faţă de Biserica universală maturizat în experienţa persecuţiei şi clandestinităţii”. Sub acest titlu, cotidianul L’Ossevatore Romano în ediţia de 2-3 mai, publică un articol însoţit de fotografia iconostasului bisericii "Bunavestire", dedicat Colegiului Pio Romeno din Roma care machează în aceste zile 70 de ani de istorie. Articolul este semnat de părintele Mihai Frăţilă, rectorul Colegiului Român din 2005. Miercuri la audinţa generală comunitatea colegiului, la încheierea a două zile de studiu pe tema „Naşterea la viaţa în Cristos. Reflecţii actuale asupra paternităţii preoţeşti”, a fost salutată de papa Benedict. Din România, pe lângă preoţi profesori şi formatori de la diferite Institute Teologice Greco-Catolice, au participat şi trei episcopi: PS Virgil Bercea, al eparhiei de Oradea, PS Alexandru, al eparhiepi Lugojului şi PS Florentin Crihălmeanu, al eparhiei de Cluj-Gherla.

- Cazul tinerei italiene Vanessa Russo, victimă în urmă cu o săptămână a unei agresiuni din partea a două românce, la staţia de metrou Termini din Roma, a zguduit conştiinţele multora. Episodul a suscitat interogative legate de integrarea imigranţilor în Italia dar şi privind siguranţa. E neceesară justiţia, dar creştinul trebuie să ştie şi spună şi cuvântul „iertare”, afirmă mons. Domenico Sigalini, episcop de Palestrina şi secretar al Comisiei pentru Migraţii în cadrul Conferinţei episcopale italiene.

- S-a celebrat joi Ziua mondială pentru libertatea de presă, declarată de Naţiunile Unite: cresc atacurile împotriva operatorilor în domeniul mass-media. Numai în 2006, au fost ucişi 150 de lucrători media.

- Israel: se clatină guvernul condus de premierul Ehud Olmert din cauza raportului privind războiul din iulie anul trecut în Liban. Însă chiar în eventuala demisie a guvernului lui Olmert, nu s-ar schimba mult cadrul politic în Israel.

- Grija Bisericii catolice în Filipine pentru ca viitoarele alegeri legislative şi parţial administrative de la 14 mai să se desfăşoare într-un climat de „onestitate şi pace”. Forţele de ordine sunt mobilizate în toată ţara pentru a face faţă actelor de violenţă preelectorale.

- Din actualitatea internaţională: Nou capitol în eforturile pentru a promova pacea în Irak: s-a deschis joi dimineaţă în Egipt, la Sharm el Sheik, Conferinţa internaţională asupra Statului arab. Participă la reuniune delegaţi ai ţărilor limitrofe, reprezentanţi ai Statelor membre permanente ale Consiliului de Securitate al ONU şi ai G8. Pentru prima dată iau parte şi miniştrii de Externe ai Siriei şi Iranului. Franţa, după confruntarea televizivă de miercuri seară între candidatul de dreapta Nicolas Sarkozy şi socialista Segolene Royal. Momentul culminant al campaniei electorale care va purta Franţa la balotajul prezidenţial de duminică a fost urmărit de 20 milioane francezi. În cursa pentru palatul Elizeu, potrivit sondajelor, conduce Sarkozy, dar confruntarea televizată s-a încheiat la egalitate.

- Intenţiile Apostolatului Rugăciunii propuse de Papa pentru luna mai:
Intenţia generală: Pentru ca bogăţia darurilor, pe care Duhul Sfânt o revarsă în Biserică, să contribuie la creşterea păcii şi dreptăţii în lume.
Intenţia misionară: Pentru ca în ţările de misiune responsabilii din instituţiile publice să promoveze şi să apere, cu legi oportune, viaţa umană de la concepere până la încheierea ei naturală.

- Vineri 4 mai, în calendarul bizantin român Sfânta Pelaghia, martiră, secolul 4; în calendarul roman sau latin Sfântul Florian Martir, secolul 4, şi totodată prima vineri a lunii dedciată cinstirii Inimii Preasfinte a lui Isus.








All the contents on this site are copyrighted ©.