2007-05-01 19:37:23

Benedict al XVI-lea subliniază primatul dimensiunii umane a muncii pronunţându-se împotriva exploatării omului dar şi a idolatrizării muncii


(RV - 1 mai 2007) La 1 mai, în sărbătoarea muncii, Biserica îl cinsteşte pe Sfântul Iosif Munciltorul. În cei doi ani de pontificat, Benedict al XVI-lea a intervenit de mai multe ori abordând problemele oamenilor muncii şi reclamând cu putere primatul dimensiunii umane a muncii, împotriva exploatării omului dar şi a idolatrizării muncii.
Benedict al XVI-lea în primul său discurs ca succesor la catedra Apostolului Petru, pe 19 aprilie 2005, a pronunţat de două ori cuvântul „muncă”: se definea pe sine drept un simplu şi umil „lucrător” în via Domnului, subliniind că se simte mângâiat şi încurajat de faptul că Domnul „ştie să lucreze” şi să acţioneze şi cu ajutorul unor instrumente limitate. Deci, o viziune de ansamblu: lucrarea lui Dumnezeu şi lucrarea omului. „Munca, a afirmat papa Benedict, face parte din planul lui Dumnezeu asupra omului... înseamnă participare la opera sa creatoare şi răscumpărtoare”. De aceea „persoana este măsura demnităţii muncii”.

Ins: - „Din primatul caracterului etic al muncii umane, derivă alte priorităţi: cea a omului asupra muncii, a muncii asupra capitalului, a destinaţiei universale a bunurilor asupra dreptului la proprietatea privată; pe scurt, prioritatea lui ’a fi’ asupra a lui ’a avea’” (Discurs către ACLI, 27 ianuarie 2006).

După câteva zile de la alegerea sa, la 1 mai 2005, Benedict al XVI se prezenta pentru prima dată la fereastra biroului său particular pentru a recita antifonul pascal „Regina coeli” cu credincioşii reuniţi în piaţa Sfântul Petru. Alocuţiunea rostită atunci a fost dedicată în întregime lumii muncii formulând auspicii ca munca „să nu lipsească mai ales pentru tineri”. Apoi, la 19 martie 2006, în solemnitatea Sfântului Iosif, patronul Bisericii universale, prezidând Liturghia pentru muncitori, a invitat credincioşii „să se sfinţească prin propria muncă”, deoarece „deşi necesară, nu este deajuns calificarea tehnică şi profesională” pentru realizarea integrală a propriei vocaţii:

Ins: - „Munca îmbracă o importanţă de prim ordin pentru realizarea omului şi dezvoltarea societăţii, şi de aceea trebuie ca ea să fie mereu organizată şi desfăşurată în respectul deplin al demnităţii umane şi în slujba binelui comun. În acelaşi timp, este indispensabil ca omul să nu se lase aservit de muncă, pe care să nu o idolatrizeze, pretinzând să afle în ea sensul ultim şi definitiv al vieţii”.

Papa aminteşte importanţa odihnei duminicale: „a cere... ca duminica să nu fie considerată ca toate celelalte zile ale săpătămânii - subliniază - este o opţiune de civilizaţie”. Benedict al XVI-lea în aceşti doi ani de pontificat a lansat numeroase apeluri împotriva exploatării muncitorilor, pentru protecţia şi siguranţa muncii, pentru integrarea în muncă a persoanelor cu dizabilităţi; a denunţat tratamenul imigranţilor „ca marfă sau simplă forţă de muncă” şi munca precară care determină disconfort şi nelinişte, împiedicând adesea orice proiect pentru viitor, precum căsătoria şi formarea unei familii. Trebuie „valorizată dimesniunea umană a muncii”, potrivit Papei, „în spirit de dreptate şi solidaritate”. Tinerilor le spune că „nu contează doar a deveni mai competitivi şi productivi” dar mai ales „e necesar a fi martori ai carităţii”. Gândul şi preocuparea Papei se îndreaptă tocmai spre tineri pe care îi invită „să nu-şi piardă curajul în faţa dificultăţilor”. Îi încredinţează pe toţi Sfântului Iosif:

Ins: - „Aş vrea să-i încredinţez lui pe toţi tinerii care cu greu reuşesc să se încadreze în lumea muncii, şomerii şi pe cei care suferă mari neajunsuri din cauza crizei difuze a locurilor de muncă. Împreună cu Maria, Logodnica sa, să vegheze Sfântul Iosif peste toţi lucrătorii şi să obţină pentru familii şi pentru întreaga omenire seninătate şi pace. Privind la acest mare Sfânt să înveţe creştinii să dea mărturie în orice domeniu de activitate despre iubirea lui Cristos, izvor de solidaritate adevărată şi de pace durabilă” (Liturghia pentru muncitori, 19 martie 2006).

Benedict al XVI-lea indică tuturor lucrătorilor stilul propiului patron ceresc, Sfântul Iosif, „a cărui măreţie iese şi mai mult în evidenţă întrucât misiunea sa s-a desfăşurat în umilinţă şi în viaţa ascunsă” aşa cum de altfel a făcut Isus, Fiul lui Dumnezeu, care s-a dedicat timp „de mai mulţi ani activităţilor manuale, încât era cunoscut ca fiul tâmplarului”:

Ins: - „Din pilda Sfântului Iosif ne vine, nouă tuturor, o puternică invitaţie de a îndeplini cu fidelitate, simplitate şi modestie sarcina pe care Providenţa ne-a încredinţat-o” (Angelus, 19 martie 2006).

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.