2007-04-27 19:58:45

"Un colţ românesc" în Cetatea Eternă: Colegiul Pio Romeno împlineşte 70 de ani de la deschiderea oficială. Amplu interviu cu Rectorul, părintele Mihai Frăţilă


(RV - 27 aprilie 2007) Pe 6 mai se împlinesc 70 de ani de la ceremonia oficială a sfinţirii şi inaugurării Colegiului „Pio Romeno” din Roma în care se pregătesc la Preoţie sau urmează studii de specializare la Universităţile Pontificale tineri greco-catolici români. Este „un colţ românesc” în Cetatea Eternă. Despre trecutul şi prezentul acestui aşezământ de cultură şi spiritualitate de pe frumosul „Giannicolo”, una din cele şapte coline ale Romei antice, amplu interviu cu părintele Mihai Frăţilă, care din 2005 se află la conducerea Colegiului, urmând preotului belgian benedictin, părintele Olivier Raquez.
Ins Pr. Mihai Frăţilă

La întrebările noastre, părintele Rector prezintă istoricul şi prezentul Colegiului, care disponibil pentru primirea studenţilor încă din 1935 s fost deschis oficial în 1937, în prezenţa arhiereilor greco-catolici veniţi din ţară şi a conducerii Congregţiei pentru Bisericile Rărăsăritene; suprimarea Bisericii Române Unite în 1948 şi schimbarea numeului şi a destinatarilor Institutului. Colegiul rămâne deschis studenţilor români până în 1950. Câţiva preoţi greco-catolici, mons. Pafil Carnaţiu şi mons. Ştefan Benţia au rămas şi continuă să locuiască până azi în Colegiul Pio Romeno păstrând legătura de suflet cu neamul a instituţiei. În paranteza de 4 decenii, 1950 - 1990, Colegiul "Pio Romeno" a servit, sub denumirea "Sfântul Ioan Damaschinul", găzduirii şi formării preoţilor de rit malabarez sau malankarez din India.
În 1990, la cererea episcopilor români Colegiul revine la menirea sa iniţială, adică cea a formării tinerilor preoţi români, greco-catolici.
Timp de mai mulţi ani a fost condus de arhimandritul benedictin de naţionalitate belgiană, părintele Olivier Raquez, mare liturgist şi înţelept îndrumător cu vastă experienţă căruia, după ce i-a fost student şi ajutător în varianta de vicerector, i-a urmat începând din 2005, părintele Mihai Frăţilă. Vorbind biblic, se poate spune că "ceva din mantia profetului Ilie a trecut pe umerii lui Elizeu".
Pentru 6 mai, se prevede prezenţa la Roma a episcopilor greco-catolici români în frunte cu arhiepiscopul major, Prea Fericirea Sa Lucian. În zilele de 30 aprilie şi 1 mai, studenţii se pregătesc la sărbătoarea celor 70 de ani ai Colegiului prin două zile de studiu pe tema "Nascere alla vita în Cristo. Riflettere sulla paternità sacerdotale, oggi - A se naşte la viaţa în Cristos. Reflecţie asupra paternităţii preoţeşti, astăzi".

Părinte rector, în numele ascultătorilor, mulţimiri pentru cele împărtăşite, şi, acum la ceas de sărbătoare, întregii comunităţi a Colegiului „Pio Romeno” din Roma urarea de sfântă bucurie în Domnul înviat, iar bucuria Domnului să fie puterea tuturor.
 
Ins: - Pr. M. Frăţilă.

Despre Colegiul „Pio Romeno” din Roma care la 6 mai împlineşte 70 de ani de la deschidere, am transmis un amplu interviu cu părintele Mihai Frăţilă, rectorul Colegiului.

Aici serviciul complet audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.