2007-04-24 20:35:53

Marţi: sumarul emsiunii şi alte informaţii


(RV - 24 aprilie 2007) Principalele ştiri ale emisiunii noastre:
- Papa l-a primit marţi în Vatican pe Abu Mazen (Mahmoud Abbas), preşedintele Autorităţii palestiniene, împreună cu membrii suitei. În cursul „convorbirilor cordiale”, informează o notă a Sălii de presă a Sfântului Scaun „a fost trecută în revistă situaţia din Orientul Mijlociu”, fiind apreciată angajarea, graţie şi ajutorului comunităţii internaţionale, pentru relansarea procesului de pace dintre israelieni şi palestinieni. După întâlnirea cu Papa, preşedintele Abu Mazen s-a întâlnit cu secretarul de stat, cardinalul Tarcisio Bertone care era însoţit de arhiepiscopul Dominique Mamberti, secretar pentru Raporturile cu Statele.

- Preoţi uniţi în Euharistie şi semn al misiunii Bisericii: sunt auspiciile papei Benedict al XVI-lea exprimate în Mesajul pentru Ziua mondială de rugăciune pentru vocaţii, celebrată anual în a 4-a duminică a Paştelui, numită şi duminica Bunului Păstor care anul acesta cade la 29 aprilie. Tema mesajului: „Vocaţia în serviciul Bisericii-comuniune”.

- Papa Benedict va hirotoni 22 noi preoţi de la Seminariile Majore din Roma în timpul Liturghiei solemne pe care o va celebra duminică 29 aprilie, în bazilica Sfântul Petru începând de la ora 9.

- Facultatea de Teologie din Kinshasa, în Republica Democratică Congo marchează împlinrea a 50 de ani de activitate printr-un colocviu internaţional în curs sâptămâna aceasta până sâmbătă în capitala ţării africane. În intervenţia sa cardinalul Zenon Grocholewski a vorbit despre criza conceptului de adevăr în societatea contemporană şi roul Universităţilor catolice în cercetarea adevărului integral în toate domeniile.

- Fotografiile ultimilor 11 Papi, de la Pius al IX-lea la Benedict al XVI-lea, în expoziţia intitulată „Vatican click”, inaugurată marţi dimineaţă de cardinalul secretar de stat Tarcisio Bertone în sectorul numit braţul „Carlo Magno”, al colonadelor lui Bernini care încadrează piaţa Sfântul Petru. Expoziţia marchează împlinirea a 30 de ani de activitate ai Serviciului Fotografic al cotidianului vatican L’Osservatore Romano care se află în posesia a cinci milioane de fotografii.

- Credincioşii catolici şi ortodocşi trebuie să colaboreze pentru apărarea valorilor fundamentale şi creştine în Europa: s-a afirmat în cadrul recentei întâlniri de la Istanbul dintre patriarhul ecumenic ortodox Bartolomeu I şi cardinalul Péter Erdö, primat al Ungariei şi preşedinte al CCEE, Consiliul Conferinţelor Episcopale ale Europei, aflat zilele acestea la Roma pentru reflecţii cu şefii de departamente ale Sfântului Scaun pe teme privind proiectele de lucru ale organismului episcopal catolic european.

- A decedat luni la vârsta 76 de ani fostul preşedinte rus Boris Elţîn, protagonist al prăbuşirii Uniunii Sovietice. Miercuri au loc funeraliile în catedrala „Cristos Mântuitor” din Moscova. „A reuşit să evite vărsarea de sânge într-un moment de tranziţie”, este comentariul televiziunii ruse de Stat.

- S-a deschis luni la Madrid a 89-a adunare a Conferinţei episcopale spaniole. Şocala catolică, predarea religiei în şcolile de stat şi chestiunea imigraţiei sunt principalele subiecte pe agenda acestei plenare din 2007.

- Bucureşti : - Senatorii şi deputaţii au decis marţi, cu 236 de voturi pentru, 50 împotrivă şi 3 abţineri ca referendumul naţional privind demiterea preşedintelui României să aibă loc în 19 mai 2007.Ziua de 19 mai este stabilită în articolul 1, aliniat 2, al Hotărârii privind stabilirea obiectului şi a datei referendumului naţional pentru demiterea preşedintelui României, iar dezbaterile asupra acesteia au fost extrem de aprinse în debutul şedinţei celor două Camere parlamentare, informează Rompres.
 
- Din panorama internaţională: Irak: încă o zi de sânge marţi. După cei peste 60 de civilie irakieni ucişi luni, într-o lungă serie de atentate, două noi tragice atentate marţi în provincia Diyala au provocat cel puţin 24 de morţi, între care 9 soldaţi americani. Moscova - Rusia „nu va susţine decizii care nu ar avea sprijinul tuturor părţilor”, albanezi,kosovari şi sârbi pentru definirea statului Kosovo: a declara viceministrul de Externe rus, Vladimir Titov. „Soluţia bazată pe planul elaborat de Martti Ahtisaari nu va trece în Consiliul de Securitate al ONU, a adăugat Ttiov. Orientul Apropiat - Şubredul armistiţiu în vigoare între israelieni şi palestinieni de la sfârşitul lunii noimebrie anul trecut „nu mai există”: au declarat marţi dimineaţă, brigăzile Ezzedine al Qassam, braţul armat al facţiunii Hamas, anunţând că au lansat din Fâşia Gaza spre Israel 30 de rachete.

- Miercuri 25 aprilie, în calendarul bizantin român la fel ca în calendarul roman sau latin, sărbătoarea Sfântului Marcu, evanghelist.








All the contents on this site are copyrighted ©.