2007-04-21 20:37:59

Benedict al XVI-lea: "Aruncă mreaja, Biserică din Vigevano, şi vei găsi...Repetă cu entuziasmul lui Ioan: Isus Cristos este Domnul"


(RV - 21 aprilie 2007) Papa Benededict al XVI-lea efectuează a patra sa călătorie apostolică în Italia şi prima vizită pastorală dedicată special unei dieceze italiene. Este vorba de oraşele Vigevano şi Pavia din regiunea Lombardia.

Potrivit programului, sâmbătă la ora 15.30, Papa a plecat cu avionul de la aeroportul roman Ciampino ajungând după o oră de zbor la aeroportul Milano-Linate. De aici s-a transferat cu elicopterul la stadionul „Dante Merlo” din oraşul Vigevano, unde erau reuniţi copii Şcolilor şi Societăţilor sportive locale. După, ceremonia de primire din partea autorităţilor politice, civile şi ecleziastice, Sfântul Părinte s-a trasferat cu automobilul papal în centrul oraşului. De-a lungul traseului, cortegiul a trecut prin faţa mănăstirii de clauzură, adică de viaţă claustrală, a călugăriţelor Adoratoare perpetue ale Preasfântului Sacrament care l-au salutat de Papa de pe mica esplanadă din faţa bisericii lor.
În jurul orei 17.15 Sfântul Părinte a sosit la sediul episcopal şi de la balconul central al acestuia a salutat tinerii şi bolnavii reuniţi în piaţa Sant’Ambrogio. Aici, introdus de salutul de omagiu din partea primarului oraşului Vigevano, Sfântul Părinte a pronunţat un scurt salut.
 
Primul discurs al lui Benedict al XVI-lea la Vigevano:

„Sunt bucuros să mă găsesc în mijlocul vostru şi vă mulţumesc pentru primirea cordială şi sărbătorească. Coborând din elicopter, aproape am auzit ecoul clopotelor din toate bisericile diecezei care la amiază au sunat festiv pentru a-mi adresa un coral salut". Papa mulţumit pentru gesturile de afecţiune pe care le-a observat atât la stadion cât şi pe traseu. Benedict al XVI-lea a spus că aici la Vigevano, singura dieceză din regiunea Lombardia nevizitată de predecesorul său Ioan Paul al II-lesa, a voit să-şi înceapă pelerinajul său pastoral în Italia pentru a continua "să proclame bărbaţilor şi femeilor din iubita Italie, vestea, veche şi mereu nouă, care răsună cu deosebită vigoare în acest timp pascal: Cristos a înviat! Cristos este viou” Cristos este cu noi astăzi şi mereu!”

Au urmat saluturi şi mulţumiri speciale pentru toţi care au contribuit la pregătirea şi realizarea vizitei, ţinând să sublinieze faptul că „v-aţi dispus lăuntric în mod special prin rugăciune”. Un gând pentru călugăriţele Adoratoare perpetue ale Preasfântului Sacrament pe care le întâlnise mai înainte. „Prezenţa lor rugătoare - a spus Papa - constituie pentru întreaga dieceză o rechemare continuă la a considera din ce în ce mai mult importanţa Euharistiei, centru şi culme a vieţii Bisericii. Acestor surori care şi-au consacrat toată existenţa Domnului să le parvină încurajarea şi recunoştinţa mea”. Papa a salutat bolnavii prezenţi, cuprinzând cu gândul şi pe cei care în satele şi oraşele diecezei suferă, sunt în dificultate sau se găsesc marginalizaţi. „Ocrotirea Fecioarei Sfinte să fie pentru fiecare spirijin şi încurajare în îcercări!”.

Un salut special a adresat tinerilor reuniţi în piaţă, îmbrăţişând ideal toţi tinerii din dieceză. "Dragi prieteni, Cristos înviat reînnoieşte fiecăruia dintre voi invitaţia sa de a-l urma. Nu ezitaţi - sunt cuvintele Papei - să vă încredeţi în el: întâlniţi-l, ascultaţi-l, iubiţi-l cu toată inima; în prietenia cu el veţi simţi adevărata bucurie care dă sens şi valoare existenţei”.

Benedict al XVI, aproape s-a scuzat, spunând că ar fi acceptat invitaţia de a-şi prelungi permanenţa în dieceza Vigevano, dar că nu îi este posibil şi de aceea „permiteţi-mi - a spus - să strâng într-o mare îmbrăţişare fiecare locuitor al acestui oraş şi din vicariatele de Mortara, Garlasco, Mede şi Cava Manara”.
"Curând, reuniţi toţi în chip spiritual în jurul altarului pentru solemna Concelebrare euharistică, ne vom ruga pentru ca Domnul să facă astfel ca vizita succesorului lui Petru să suscite în fiecare membru ale comunităţii voastre diecezane o reînnoită fervoare spirituală.”

Într-adevăr, la ora 17.30 papa a prezidat Sfânta Liturghie euharistică în Piazza Ducale din Vigevano, una dintre cele mai frumoase din Italia. Au concelebrat cu Papa episcopii regiunii Lombardia şi preoţii diecezei. După salutul liturgic al Papei, episcopul diecezei, mons. Claudio Biaggini a adresat Sfântul Părinte un cuvânt de bunvenit, apoi Benedict al XVI-lea a introdus celebrarea şi ritul stropirii credincioşilor cu apă sfinţită.

Scurtă introducere la Sfânta Liturghie:

„Fraţi şi surori mult iubiţi, îmi exprim marea bucurie de a fi aici între voi în vizita pastorală la Biserica care este în Vigevano. Astăzi Cristos vă cheamă să vă încredeţi în Cuvântul său şi încă o dată pregăteşte pentru voi masa pascală, cerându-mi mie, succesorul lui Petru, să-l iubesc cu toată fiinţa mea şi să pasc mieii şi oile răspândite în acest ţinut Lomellin. De aceea mă rog ca Spiritul de unitate şi caritate să locuiască la voi şi să fie mereu în voi, ca să puteţi asculta de Dumnezeu mai mult decât de oameni şi să daţi cont lumii despre speranţa voastră”.

Lecturile biblice proclamate la Liturghie au fost cele prevăzute pentru a treia duminică a Paştelui. Din cartea „Faptele Apostolilor, s-a citit episodul în care arhiereul revine asupra intredicţiei date apostolilor cerându-le să nu înveţe în numele lui Isus înviat iar ei răspund: „Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni...Noi suntem martori ai acestor lucruri, ca şi Duhul Sfânt, pe c are Dumnezeu l-a dat celor ce-l caută” (Fap 5, 29.32). Pentru responsorial s-au folosit câteva versete din Psalmul 29, cu refrenul: „Te preamăresc Doamne pentru că m-ai eliberat”. Apoi lectura a doua, un fragment din Apocalipsul Sfântului Ioan: „Vrednic este Mileul care a fost înjunghiat să primească puterea şi bogăţia”, urmat de versul la Evanghelie: „A înviat Cristos care a creat toate şi a avut milă de neamul omenesc”. În fine, Evanghelia duminicii luată de la Sfântul Ioan, capitolul 21,1-19, comentată de Papa.

Predica lui Benedict al XVI-lea:

 
"Aruncaţi mreaja...şi veţi găsi!" (In 21,6).

Aceste cuvinte se încadrează în povestirea celei de-a treia apariţii a lui Cristos Înviat ucenicilor săi pe malul mării Tiberiade, care povesteşte pescuirea minunată. După „scandalul” Crucii, ucenicii se întorseseră în ţinutul şi la munca lor de pescari, adică la ocupaţiile pe care le îndeplineau înainte de a-l întâlni pe Isus. Se întorseseră la viaţa de mai înainte şi aceasta lasă să înţelegem climatul de dispersare şi dezorietnare ce domnea în comunitatea lor. Era greu pentru ucenici să înţeleagă ceea se petrecuse. Dar, în timp ce totul părea că s-a terminat, din nou, la fel ca pe drumul spre Emmaus, Isus însuşi vine spre prietenii săi. De această dată îi întâlneşte pe mare, loc ce aminteşte de dificultăţile şi necazurile vieţii; îi întâlneşte dimineaţa, după o trudă zadarnică ce a durat toată noaptea. Mreaja lor era goală. Într-un anume mod - a explicat Papa - acest lucru apare ca bilanţul experienţei lor cu Isus: îl cunoscuseră, îi stătuseră alături şi el le promisese atâtea lucruri. Cu toate acestea, acum se regăsesc cu mreaja goală de peşti.
Dar iată că în zori Isus vine înaintea lor; ei însă nu-l reunosc imediat. „Zorile” în Biblie indică adesea momentul unor intervenţii extraordinare ale lui Dumnezeu. Papa a explicat cum în cartea Exodului, de pildă „în veghea de dimineaţă” Domnul intervine „din coloana de foc şi de nor” pentru a salva poporul său în fugă din Egipt (cfr Ex 14, 24). De asemenea, spre ziuă, Maria Magdalena şi celelalte femei care s-a dus în grabă la mormânt îl întâlnesc pe Domnul înviat. Şi în fragmentul pe care îl medităm, noaptea este de acum trecută şi ucenicilor istoviţi de oboseală, descurajaţi că nu au prins nimic, Domnul le spune: „Aruncaţi mreaja în partea dreaptă a luntrei şi veţi prinde!” (v.6) În mod normal peştii cad în mrează noaptea, când e întuneric, şi nu dimineaţaa când apa este deja este transparentă. Însă ucenicii, a subliniat Papa, s-au încrezut în Isus şi rezultatul a fost o pescuire surprinzător de abundentă, încât nu mai reuşeau să tragă mreaja de mulţimea peştilor. La acest punct, Ioan, luminat de iubire, se adresează lui Petru şi îi spune: „E Domnul!”. Privirea pătrunzătoare a ucenicului pe care Isus îl iubea - icoană a celui credincios - îl recunoaşte pe Învăţătorul prezent pe malul lacului. „Este Domnul!”: această profesiune spontană de credinţă - a spus papa Benedict la omilia din cadrul Liturghiei ţinută la Vigevano - este şi pentru noi o invitaţie de a proclama că Cristos înviat este Domnul vieţii noastre.

Fie ca, seara aceasta, Biserica care este în Vigevano să poată repeta cu entuziasmul lui Ioan: Isus Cristos „
'este Domnul!'. Fie ca - a continuat - comunitatea diecezană să poată asculta pe Domnul care, prin gura mea, vă repetă: 'Aruncă mreaja, Biserică din Vigevano, şi vei găsi'. Am venit de fapt în mijlocul voastru mai ales pentru a vă încuraja să fiţi martori îndrăzneţi ai lui Cristos. Adeziunea încrezătoare la cuvântul său va face rodnice eforturile voastre păastorale. Când munca în via Domnului pare să fie zadarnică, la fel ca truda de nopate a apostolilor, nu trebuie să uitaţi că Isus este în stare să răstoarne totul într-o clipă. Pagina evanghelică pe care o medităm, ne aminteşte, pe de o parte că trebuie să ne angajăm în activităţile pastorale ca şi cum rezultatul al depinde total de eforturile noastre. Pe de altă parte, ne face să înţelegem însă, că adevăratul succes al misiunii noastre este în întregime dar al Harului. În planurile misterioase ale înţelepciunii sale Dumnezeu ştie când este timpul de a interveni. Şi atunci, aşa cum adeziunea docilă la cuvântul Domnului a făcut astfel încât să se umple mreaja ucenicilor, la fel în orice timp Duhul Domnului poate face rodnică misiunea Bisericii în lume".

În toată predica lui Benedict al XVI-lea, rostită sâmbătă seară în Piazza Ducală din Vigevano, a revenit ca un refren îndemnul lui Isus către apostoli: „Aruncaţi mreaja...şi veţi găsi!” (In 21,6).
Şi din nou o serie de saluturi, mulţumiri şi aprecieri dar şi interseante observaţii referitoare la locul celebrării euharistice din celebra „Piazza Ducale” proiectată în urmă cu aproape patru secople chiar de episcopul local. „Faţada domului, cu o arhitectură deosebită, îmbină armonios templul sacru cu piaţa şi castelul cu turnul său, simbolizând astfel sinteza admirabilă a unei tradiţii în care se împleteau cele două dimesniuni esenţiale ale oraşului vostru: dimensiunea civică şi cea religioasă".

„Aruncaţi mreaja...şi veţi prinde!” Dragă comunitate eclezială din Vigevano, ce înseamnă în concret invitaţia lui Cristos de „a arunca mreaja”? Înseamnă în primul rând - a explicat pontiful - la fel ca pentru ucenici, a crede în el şi a se încrede în cuvântul său. Şi vouă, la fel ca lor, Isus le cere să-l urmeze cu credinţă sinceră şi tare. Puneţi-vă de aceea în ascultarea cuvântului său şi meditaţi-l în fiecare zi. Această ascultare docilă îşi află pentru voi actualizare concretă în deciziile ultimului vostru Sinod diecezan, încheiat în 1999. La încheierea acelui drum sinodal, iubitul Ioapn Paul al II-lea, care v-a întâlnit în data de 17 aprilie 1999 în audienţă specială, va îndemnat „să înaintaţi în lag şi să nu vă fie teamă de a înainta în marea deschisă”. Niciodată să nu se stingă în inimile voastre entuziasmul misionar suscitat în comunitatea voastră diecezană de acea adunare providenţială, inspirată şi voită de regretatul episcop Giovanni Locatelli. Urmând orientările fundamentale ale Sinodului şi directivele actualului vostru Păstor, rămâneţi uniţi între voi şi deschideţi-vă spre vastelele orizonturi ale evanghelizării. Vă fie de ghid constant acest cuvânt al Domnului: „Prin aceasta vor recunoaşte toţi că sunteţi discipolii mei: dacă aveţi dragoste unii faţă de alţii” (In 13,35). A-şi purta povara povara unii altora, a împărtăşi, a colabora, a se simţi coresponsabili este spiritul ce trebuie să însufleţească în mod constant comunitatea voastră. Aceste stil de comuniune cere contribuţia tuturor: a episcopului şi preoţilor, călugărilor şi călugăriţelor şi a credincioşilor laici, asociaţiilor şi diferitelor grupuri de angajare apostolică. Papa vorbeşte ca păstor fiind în vizită pastorală. Vorbeşte ca succesor al lui Petru pusă să întărească astăzi în credinţă pe fraţii săi. Parohiile individual, ca mici bucăţi de piatră ale unui mozaic, în plină sintonie între ale, vor forma o Biserică particulară vie, strucutrată în întregul Popor al lui Dumnezeu. O contribuţie indispensabilă o pot oferi evanghelizării asociaţiile, comunităţile şi grupurile laicale, atât pnetru formarea cât şi pentru animarea spirituală, caritativă, socială şi culturală, lucârând mereu în armonie cu pastoraţia diecezană şi conform indicaţiilor episcopului. Papa a încurajat apoi să se îngrijească de tineri, atât de cei aşa-numiţi „apropiaţi” cât şi de cei pe care îi numim „lontani”, cei care s-au îndepărtat de comunitatea bisericească.

„Aruncaţi mreaja...şi veţi prinde!” - Încă o dată invitaţia evanghelică repetată de Papa. Această poruncă a fost primită cu docilitate de sfinţi iar existenţa lor a experimentat minunea unei pescuiri spirituale abundente. Papa a citat exemplele sfinţilor patroni ai diecezei: Sfântul Ambroziu, Sfântul Carol Borromeo, fericitul Matteo Carreri şi alţi servitori ai lui Dumnezeu exprimaţi de comunitatea locală.
În finalul omiliei papa Benedict a încredinţat dieceza de Vigevano Maicii Domnului. Ei îi încredinţez fiecare comunitate a voastră pentru ca să mijlocească o reînnoită revărsare a Duhului Sfânt asupra acestei dieceze. Obositoarea dar zadarnica pescuire nocturnă a ucenicilor este avertisment peren pentru Biserica din toate timpurile: singuri, fără Isus, nu putem face nimic! În angajarea apostolică nu sunt suficiente forţele noastre: fără harul divin munca noastră, deşi bine organizată, rămâne ineficientă. În final, Papa a învitat la rugăciune pentru ca această comunitate să primească cu bucurie porunca lui Isus şi cu înnoită generozitate să poată „arunca” mrejele. Va cunoaşte atunci, în mod cert, o pescuire minunată, semn al puterii dinamice a cuvântului şi prezenţei Domnului care neîncetat dă poporului să o „înnoită tinereţe a Spiritului”.

Terminată Liturghia în „Piazza Ducale” din Vigevano papa s-a transferat la Pavia, unde, urma să sosească, potrivit programului în jurul orei 21, fiind primit de episcopul diecezei, de primarul oraşului , de grupurile de tineri activi în voluntariatul civil şi bisericesc. Papa rămâne la sediul episcopal din Pavia pentru odhina de noapte, iar duminică 22 aprilie, programul pastoral cuprinde vizita lui Benedict al XVI-lea la spitalul „San Matteo” la ora 9 dimineaţa, apoi la ora 10 Sfânta Liturghie duminicală în spaţiul oferit de Grădinile Colegiului Borromeo; la ora 16 vizita la universitatea din Pavia, cea mai veche din regiunea Lombardia, în fine, seara la 17.30 , Papa va prezida rugăciunea Vesperelor în bazilica San Pietro in Ciel d’Oro unde se află urna de marmură cu relicvele Sfântului Augustin. La sfârşit, Papa se va duce la stadionul oraşului de unde cu elicopterul va părăsi Pavia.
 
Aici serviciul nostru audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.