Identitatea creştină şi valorile Europei, astăzi: tema Simnpozionului internaţional desfăşurat la Iaşi în zilele 18-19 aprilie şi în onoarea papei Benedict al XVI-lea

(RV - 20 aprilie 2007) S-a desfăşurat la Iaşi în zilele de 18 şi 19 aprilie la sediul Institutului Teologic Romano-Catolic un important Simpozion internaţional despre identitatea creştină şi valorile Europei, astăzi, pentru a marca şi împlinirea de către papa Benedict al XVI-lea a doi ani de pontificat. Au intervenit invitaţi de seamă din Italia, Elveţia, Germania iar din România profesori de la universităţile din Bucureşti, Cluj şi, bineînţeles, Iaşi. O manifestare internaţională de înalt nivel cultural dar şi de mare actualitate, drept contribuţie din partea Bisericii catolice la edificarea valorică a bunului român astfel încât să fie şi un bun european. Despre punerea problemei, obiectivele urmărite şi concluziile acestui act de cultură, din Iaşi ne vorbeşte, pe larg, rectorul Institutului de Teologie Catolică, preotul profesor Wilhelm Dancă, organizatorul simpozionului:
Ins: - "Prin Simpozionul nostru am să marcăm trei evenimente importante asupra cărora, după părerea noastră, nu s-a reflectat îndeajuns: intrarea României în Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007; aniversarea a 50 de ani, în 25 martie 2007, de la semnarea Tratatelor de la Roma, care au stat la baza procesului de formare a Uniunii Europene; aniversarea în 19 aprilie 2007 a 2 ani de la alegerea papei Benedict al XVI-lea.

Tema simpozionului – Identitatea creştină şi valorile Europei, astăzi - revine destul de frecvent în ambientele creştine din Europa. Am ales această temă pentru că şi noi, în calitate de cetăţeni şi creştini români, am intrat în marea familie a popoarelor din Uniunea Europeană şi împărtăşim împreună aceleaşi griji, provocări şi speranţe.
În dezbaterile care au avut loc în alte părţi decât România, câteva chestiuni au revenit în mod insistent: raportul dintre Biserică şi Stat, rolul laicilor în Biserică şi în societatea civilă, rolul rădăcinilor creştine şi, în general, al religiei în construcţia noii Europe, şansele şi limitele dialogului inter-religios, modalităţile de păstrare a propriei identităţi culturale şi religioase într-o lume care se schimbă repede. Astfel, pentru unii observatori ecleziastici, un fapt este limpede, şi anume că valorile comune, în virtutea cărora ne identificăm în calitate de creştini, nu sunt proprietatea noastră privată, ci valori universale care aparţin întregii omeniri şi se găsesc în Europa de multă vreme. În consecinţă, aceşti experţi sunt de părere că viitoarea casă comună europeană nu trebuie să renunţe la rădăcinile sale religioase, pentru că, dacă le-ar ignora, atunci ar risca să transforme valorile într-un lucru oarecare lipsit de semnificaţie. Oricum ei constată că lipsa de respect faţă de trecutul religios al comunităţii europene izvorăşte din încercarea de a înlătura cât mai mult posibil din spaţiul public discursul despre Dumnezeu şi despre cele referitoare la credinţa creştină. Această atitudine este caracteristică curentelor umaniste şi laiciste care, pentru a-şi justifica poziţia asumată, recurg la argumente de ordin ideologic, nu raţional. În acest context Biserica şi comunităţile religioase sunt chemate să participe la construcţia Uniunii Europene dând mărturie despre valorile care au stat la începutul existenţei sale: egalitatea şi legea, libertatea şi drepturile omului, pacea şi toleranţa, solidaritatea şi subsidiaritatea, credinţa în Dumnezeu, în familie şi în patrie şi altele. Cu alte cuvinte, Biserica este chemată să depăşească dimensiunea economică a construcţiei europene şi, insistând asupra promovării rădăcinilor creştine, să intervină la nivelul conştiinţelor oamenilor motivând opţiunea pentru valorile care astăzi sunt ameninţate.

Din păcate, pentru observatorii acreditaţi de instituţiile europene, teama sau alte motive de ordin ideologic şi financiar a inspirat o atitudine de rezervă sau de tăcere atunci când a venit vorba despre religie şi religiozitate. Totuşi, în faţa recentei afirmări a fenomenului religios şi a presiunii adepţilor religiilor islamice şi orientale prezenţi în Europa, instituţiile publice de pe bătrânul continent manifestă o anumită deschidere faţă de această chestiune. Iată ce spunea recent comisarul european Franco Frattini în cadrul unei celebrări consacrate aniversării a 50 de ani de la înfiinţarea Uniunii Europene: „În agenda Europei trebuie să revenim şi să scriem tema rădăcinilor creştine, pentru că în felul acesta putem afirma şi aborda nodul identităţii noastre europene, dar şi perspectivele unui univers religios care revine cu putere. (…) Tema rădăcinilor aduce în prim plan tema unui creştinism care nu e nostalgie faţă de trecut, ci gândire (realitate) vie. Un creştinism care, punând cu Papa Wojtyla tema drepturilor şi cu Papa Ratzinger tema libertăţii ca şi cale de dialog, este parte constitutivă a acestei promisiuni, a acestui vis european şi deci a viitorului nostru”.

În cazul observatorilor români, atitudinile sunt variate: de la fundamentalism şi conservatorism până la realism şi liberalism. Tendinţa principală în analiza fenomenelor menţionate se concentrează asupra necesităţii pluralismului şi dialogului religios ca şi contribuţie pozitivă la experienţa democratică.
Oricum, este clar că Europa trece printr-o criză de identitate. De aceea la simpozionul pe care tocmai l-am încheiat ne-am fixat câteva obiective.

Mai întâi am vrut să manifestăm dorinţa de participare la „construcţia” Europei potrivit specificului nostru, deci în calitate de creştini angajaţi, misionari în societatea în care trăim şi muncim. Pentru noi, Uniunea Europeană nu este doar un club economic şi politic, ci şi o comunitate de valori. De aceea în spiritul doctrinei catolice despre corecta laicitate şi autonomia realităţilor temporale, am pledat pentru lărgirea orizontului dezbaterilor şi orientarea discuţiilor spre modalităţile de realizare a Europei ca şi comunitate de valori. Acesta a fost primul obiectiv al simpozionului nostru: apostolatul sau pastorala valorilor europene în baza rădăcinilor lor creştine.
Apoi am voit să descoperim împreună mai multe căi de exercitare a memoriei istorice, astfel încât să ne putem păstra tradiţia noastră culturală şi religioasă. După cum se ştie, există o boală contagioasă care îi loveşte nu doar pe oameni, consideraţi în parte, ci şi comunităţile în ansamblul lor; este vorba despre uitare. Nimic mai mult decât uitarea nu duce la distrugerea omului şi îl face să simtă profunda stare de „pieziş”, cum ar spune Arghezi, sau de contradicţie în care trăieşte. Cartea Deuteronomului ne oferă o mărturie în acest sens; poporului care după o lungă peregrinare prin pustiu este pe punctul de a intra în ţara făgăduită, i se cere să fugă de ispita de a uita binefacerile primite (cfr Dt 8, 7-20). Din această perspectivă a memoriei istorice, reamintim faptul că Europa s-a născut creştină şi numai în măsura în care va rămâne creştină va putea să-şi păstreze propriile idealuri şi va putea să participe în mod original la construcţia unei civilizaţii moderne sau post-moderne. Această memorie trebuie reluată în zilele noastre nu din mândrie sau din motive triumfaliste, ci pentru a permite un salt calitativ în actualul moment de cotitură culturală. În centrul acestei memorii stau valorile credinţei, valorile spirituale şi artistice, valorile etice şi politice, valorile persoanei umane şi aşa mai departe. Memoria ne ajută să nu ne pierdem identitatea. Memoria istorică propusă de Biserică ne ajută să nu ne pierdem în propriile noastre oraşe şi sate. Europa va putea fi patria comună a unor popoare cu limbi şi tradiţii diferite numai în măsura în care va şti să regăsească limba sa maternă. limba sa comună, adică religia creştină.

În fine, un alt obiectiv al simpozionului, deşi a fost mai ambiţios, am încercat totuşi să-l atingem, şi anume, am voit să contribuim la edificarea valorică a bunului român astfel încât să fie şi un bun european. Teza principală aici este deschiderea faţă de ceilalţi, respectul diferenţei, acceptarea diversităţii. Pentru ca această litanie de bune intenţii să nu rămână o retorică goală, să ne-am reamintit că alteritatea izvorăşte din identitate, şi nu invers. „Cine sunt eu?” – este cea mai fundamentală întrebare. Eu-l este unica fereastră spre celălalt. Din acest punct de vedere, Biserica pledează pentru respectarea diversităţilor legitime, nu doar la nivel legislativ şi administrativ, ci şi în viaţa socială, atât pentru indivizi cât şi pentru comunităţi. Desigur, politica de lărgire a Europei este un lucru bun pentru noi, dar ea nu trebuie să ducă la pierderea acelor principii şi valori modelate de creştinism, care au făcut din cetăţenii şi familiile noastre o patrie. Cu alte cuvinte, adevărata „integrare” nu trebuie să ducă la pierderea identităţii care, mai întâi este religioasă, istorică şi culturală, şi abia apoi geografică şi politică.

Am fost de părerea lui Max Scheler, în această privinţă, care spunea: „Niciodată, nicăieri, simplele tratate nu au creat o comunitate”. Am fost de acord că aderarea României la Uniunea Europeană nu-i va transforma pe cetăţenii români peste noapte în europeni. Este necesar să lucrăm asupra conştiinţelor oamenilor şi a guvernanţilor. În această direcţie se înscrie contribuţia Bisericii şi a creştinilor. Aşadar, pentru a promova valoarea identităţii româneşti şi europene în ţara noastră, este necesară prezenţa creştinismului în spaţiul public, expresie tangibilă a unei realităţi care există şi transcende împărăţia acestei lumi. Suntem de părere, asemenea lui Toqueville că „despotismul nu are nevoie de religie, libertatea da”. În fond, laicismul, secularismul şi relativismul sunt forme de intoleranţă, care ameninţă drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului.

Desigur România nu poate fi asimilată creştinismului şi creştinătatea nu poate fi redusă doar la Europa. Dar, în acelaşi timp, creştinismul nu poate accepta să fie un fel de „ingredient” în actualul „cocktail” cultural european. România nu-şi poate abandona creştinismul aşa cum cineva şi-ar părăsi un tovarăş de drum de care nu ar mai avea nevoie; nu poate trăda valorile creştine, aşa cum un om nu-şi poate trăda motivele sale de viaţă şi de speranţă, fără să cadă într-o criză dramatică.

Concluziile au condus către ideea principală, şi anume că, pentru noi în calitate de creştini şi de cetăţeni români, valorile europene sunt identificabile într-o Persoană, Isus Cristos pe care l-am întâlnit. Această întâlnire – eveniment este propunere de sens, de împlinire umană şi de civilizaţie, o propunere pe care creştinii nu o impun nimănui, dar, cu umilinţă cer să o poată oferi".

Din Iaşi, preotul profesor Wilhelm Dancă, rectorul Institutului Teologic Romano-Catolic a vorbit despre simpozionul internaţional pe tema „Identitatea creştină şi valorile Europei, astăzi”, desfăşurat zilele trecute la Institutul Teologic Romano Catolic din vechea capitală moldavă.

Aici serviciul nostru audio: