"A crede în Cristos înseamnă să primeşti o inimă de carne, sensibilă la suferinţa aproapelui": cuvintele lui Benedict al XVI-lea la încheierea ritului Căii Crucii, vineri seară, la Colosseum.

RV 07 apr 2007. Pătimirile lui Isus ne permit să vedem pătimirile tuturor celor suferinzi: a afirmat vineri seară Benedict al XVI-lea la încheirea ritului Căii Crucii la Colosseum, adresându-se numeroşilor credincioşi cu un discurs liber, improvizat dar scurt şi dens. La miile de lumânări aprinse în mâinile pelerinilor, primăvara a răspuns cu cerul înstelat, participând la aceeaşi aşteptare a luminii lui Cristos.
Propuse de biblistul italian Gianfranco Ravasi, meditaţiile au oferit o privire asupra umanităţii rănite din zilele noastre. Dar Dumnezeul în care noi credem, a subliniat Sf. Părinte, s-a făcut trup ca să poată sta mai aproape de om.
Drumul lui Isus pînă pe Calvar, s-a exprimat Benedict al XVI-lea, ne învaţă să vedem cu inima suferinţa. Dumnezeu s-a întrupat ca să ne dăruiască o inimă de carne şi să retrezească în noi iubirea pentru cei suferinzi şi nevoiaşi. "Urmându-l pe Isus pe calea pătimirii sale vedem nu numai pătimirea lui Isus, dar şi pe toţi suferinzii lumii şi aceasta este intenţia profundă a rugăciunii din Calea Crucii: să deschidă inimile noastre, să ne ajute să vedem cu inima".
Este o călătorie în durere, Calea Crucii, în rău şi în moarte, dar Sf. Părinte ne arată că meditând aceste popasuri, vedem paradoxul durerii: cine o trăieşte cu inima, se deschide iubirii. Iar dacă viaţa cuprinde şi încercări, tot Isus este cel care vine în ajutorul omului: "Dumnezeul nostru nu este un Dumnezeu îndepărtat, de neatins în fericirea sa. Dumnezeul nostru are o inimă, mai mult, o inimă de carne, s-a făcut trup tocmai pentru ca să poată suferi împreună cu noi şi să fie împreună cu noi în suferinţele noastre. S-a făcut om pentru a ne dărui o inimă de carne şi pentru a retrezi în noi iubirea pentru cei suferinzi, pentru cei nevoiaşi".
Meditaţiile mons. G. Ravasi lasă să se întrevadă în momentele şi personajele drumului către Calvar păcatul care împietreşte inima omului. Astfel, în sărutul lui Iuda se pot recunoaşte infidelităţile, apostaziile şi înşelăciunile din toate veacurile, în Isus trădat atâtea persoane singure, uitate, bătrâni, bolnavi, străini, în timp ce Petru, prin tăgăduirea Învăţătorului, condensează în sine atâtea istorii de infidelitate şi slăbiciune. Vocea lui este cea a multora dintre noi care în fiecare zi săvârşim micile noastre trădări, care ne refugiem în spatele unor justificări meschine lăsându-ne stăpâniţi de laşitate şi teamă. În a cincea staţiune, care surprinde momentul lui Isus când este judecat de Pilat, mons. Ravasi scrie: "La presiunea opiniei publice, Pilat întruchipează o atitudine ce pare a fi dominantă în zilele noastre: indiferenţa, dezinteresul, convenienţa personală. De dragul unei vieţi liniştite şi al avantajului personal, nu se ezită să se încalce adevărul şi dreptatea. Încă o inimă închisă în sine, cea a lui Pilat. Indiferenţa lui este indiferenţa multora, o indiferenţă care duce la moartea lentă a adevăratei umanităţi şi lasă un spaţiu îngust adevărului. Cum deseori facem şi noi, Pilat, ca alibi, lansează eterna întrebare tipică a oricărui scepticism şi a oricărui relativism etic: 'ce este adevărul?'"
Reflecţiile mons. Ravasi îl induc pe fiecare să privească la propria interioritate şi privirea lui Benedict al XVI-lea, la încheierea staţiunilor, este concentrată asupra inimii omului, inimă pe care Papa o invită să se deschidă la solidaritate, ca să depăşească ceea ce în primele veacuri ale creştinismului era definit păcatul cel mai mare: "Sfinţii Părinţi ai Bisericii au considerat că cel mai mare păcat al lumii păgâne era lipsa de sensibilitate, împietrirea inimii şi iubeau profeţia lui Ezechiel: 'Voi scoate din voi inima de piatră şi vă voi da o inimă de carne'. A se converti la Cristos, a deveni creştin însemna să primeşti o inimă de carne, o inimă sensibilă la pătimirile şi suferinţele celorlalţi".
Alături de Benedict al XVI-lea, care a dus crucea la prima şi la a paisprezecea staţiune, s-au alternat, printre alţii, o tânără din Congo, o familie din Roma, un tânăr din Chile, o tânără din China şi doi călugări franciscani din Ţara Sfântă. Originea lor a oferit imaginea diverselor chipuri ale umanităţii, ale cărei răni sunt toate cuprinse în căderile lui Isus sub povara Crucii.
"Să ne rugăm Domnului în acest ceas pentru toţi suferinzii lumii – a încheiat Benedict al XVI-lea. Să-l rugăm pe Domnul ca să ne dăruiască cu adevărat o inimă de carne, să ne facă mesageri ai iubirii sale nu numai prin cuvinte, dar cu toată viaţa noastră".