"Ora Mamei", celebrare devoţională în Sâmbăta Sfântă
RV - 6 aprilie 2007) În Sâmbăta Sfântă, urmând o tradiţie introdusă cu mulţi ani
în urmă, şi anul acesta începând de la ora 10 în bazilica papală liberiană Sfânta
Maria cea Mare din Roma, Santa Maria Maggiore, va avea loc celebrarea mariană numită
„Ora Mamei”, adică ceasul credinţei supreme a Mariei în apropiata înviere a lui Cristos.
În mod obişnuit celebrarea este condusă de arhipresbiterul bazilicii care în prezent
este cardinalul Bernard Francis Law.
Această celebrare, care explică participarea
intimă a Mariei la suferinţa lui Cristos este cea mai potrivită pregăttire pentru
a trăi marea seară a Învierii. Sâmbătă Sfântă este într-adevăr „Ora Mariei”, căci
murind pe cruce Isus a încredinţat Mamei sale pe discipolii săi şi pe toţi oamenii
pe care i-a răscumpărat prin sângele său: „Din clipa aceea ucenicul a luat-o cu el”.
Sâmbăta Sfântă este „Ora Mariei”, aşa cum Vinerea Sfântă este „Ora lui Isus”, care
iubindu-i pe ai săi, El i-a iubit până la sfârşit: s-a oferit pe sine însuşi pe altarul
Crucii.
Termenul „ceas”, „oră” apare mai ales în Evanghelia lui Ioan. Ne amintim
de răspunsul dat de Isus Mamei sale la nunta din Cana: „Femeie, încă nu a sosit ceasul
meu”.
„Ora Mamei”, această celebrare devoţională îşi are rădăcinile în liturgia
bizantină dar şi în antica tradiţie liturgică latină. Inspirat din tradiţia Bisericii
Răsăritene, care veghează toată noaptea Vinerii Mari până în dimineaţa Marii şi Sfintei
Sâmbete în faţa imaginii lui Cristos în mormânt expusă la altar, ritul introduce în
pietatea liturgiei latine, mai sobră şi austeră, un suflu liric şi totodată de înaltă
teologie prin cântarea troparelor liturgiei orientale. Episcopi, preoţi, călugări,
călugăriţe şi credincioşi participă în număr mare la această emoţionantă devoţiune
în care cântările orientale se referă la „Plânsul Maicii Domnului” şi al femeilor
evlavioase. Este şi acesta un moment în care Biserica respiră cu cei doi plămâni ai
săi, mai ales în acest an când creştinii celor două tradiţii, apuseană şi răsăriteană,
celebrează Paştele la aceeaşi dată.
Sâmbăta Sfântă sau Sâmbăta Mare ne apare
astfel în lumina credinţei Mariei ca spaţiu de speranţă. Acea zi de tăcere în care
grupul ucenicilor, mica Biserică se regăsea în jurul Mariei, în credinţa ei, este
o zi spereanţă de aşteptare a luminii Învierii.
Încă din primele secole Bisericile
din Orient şi din Occident au celebrat împreună legătura misterioasă care uneşte strâns
Vinerea Sfântă cu Duminica Paştelui, trecând prin Sâmbăta mare şi sfântă, trecând
prin inima Mariei şi păstrând-o pe Sfânta Fecioară ca expresie a credinţei neîntrerupte
şi sigure în învierea lui Cristos. De aici, prezenţa în tradiţia romano-catolică a
unei liturghii speciale a Sfintei Maria în zi de sâmbătă.