2007-04-06 15:24:04

Celebrări în Vinerea Sfântă la Ierusalim cu pelerini din toată lumea, catolici, ortodocşi şi protestanţi care anul acesta celebrează Paştele la aceeaşi dată


(RV - 6 aprilie 2007) Pe „Via Dolorosa” şi pe Calvar Biserica de la Ierusalim a comemorat în Vinerea Sfântă drumul crucii, răstignirea şi moartea lui Isus. Mii şi mii de credincioşi, în cea mai mare parte pelerini veniţi din orice colţ al lumii - creştini catolici, ortodocşi şi protestanţi, împreună anul acesta deoerece Paştele se celebrează la aceeaşi dată - în procesiune neîntreruptă din zorii zilei, s-au rugat în oraşul vechi, oprindu-se la locurile numite „staţiuni” ale Căii Crucii, reparcurgând astfel drumul Domnului de la locul condamnării sale la cel al răstignirii şi, mai departe, la cel foarte apropiat al Învierii sale, amândăuă încorporate în bazilica constantiniană a Sfântului Mormânt. Aici, dis-de-dimineaţă, chiar „în locul numit al Căpăţânii”, în ebraică Golgota, martor al pătimirii şi morţii Răscumpărătorului nostru şi, cum spune liturgia, „centru al pământului, unde neamul omenesc a primit regenerarea în sângele său”, Biserica latină a celebrat Liturgia Cuvântului, urmată de rugăciunea universală şi de emoţionanta adoraţie prin venerarea relicvei Sfintei Cruci. A condus celebrarea mons. Kamal-Hanna Batish, auxiliar al patriarhului Michel Sabbah, înconjurat de membrii clerului patriarhal şi de Fraţii Minori Franciscani, custozi ai locurilor sfinte. În încheiere, o sugestică celebrare euharistică: diaconi, purtători de lumânări aprinse, preoţi şi episcopul s-au dus în procesiune la capela Anastasis pentru a lua ciboriul cu Preasfântul Sacrament depus acolo joi chiar pe Mormântul Domnului. Readus pe Calvar după cântarea rugăciunii Tatăl nostru, a fost distribuită din ciboriu Sfânta Împărtăşanie. Joi seară în Grădina Măslinilor, Ghetsemani, bazilica agoniei lui Isus a fost plină de credincioşi. Custodele franciscan al Ţării Sfinte, părintele Pierbattista Pizzaballa a condus rugăciunea Ora sfântă de adoraţie. Vineri, dimineaţa târziu, a prezidat o Cale a Crucii în limba italiană iar la Sfântul Mormânt - unde s-a succedat totată ziua slujbele diferitelor Biserici ortodoxe - a însoţit împreună cu părinţii franciscani procesiunea cu statuia lui Isus luat jos de pe Cruce.
(Corepondent Radio Vatican, Adriano Motta)
Aici, serviciul nostru audio:








All the contents on this site are copyrighted ©.