Cine va putea să urce pe muntele Domnului? Cel care are mâinile nepătate şi inima curată: predica lui Benedict al XVI-lea la Liturghia din Duminica Floriilor şi Ziua Mondială a Tineretului (text)

(RV - 1 aprilie 2007) Zeci de mii de credincioşi, între care foarte mulţi tineri, din diferite părţi ale lumii au participat duminică în piaţa Sfântul Petru la procesiunea şi Sfânta Liturghia prezidată de papa Benedict al XVI-lea în Duminica Florilor când s-a sărbătorit totodată a XXII-a Zi Mondială a Tineretului la nivel local, adică în Bisericile particulare.

Propunem mai joi, predica Papei în traducerea noastră de lucru:


"Dragi fraţi şi surori,
în procesiunea Duminicii Floriilor ne asociem mulţimii ucenicilor care, în bucurie sărbătorească, îl înoţesc pe Domnul în intrarea sa în Ierusalim. Asemenea lor îl lăudăm pe Domnul cu glas tare pentru toate faptele prodigioase pe care le-am văzut. Da, şi noi am văzut şi vedem încă minunile lui Cristos: cum el face ca bărbaţi şi femei să renunţe la comodităţile propriei vieţi şi să se pună total în serviciul celor suferinzi; cum el dă curajul unor bărbaţi şi femei de a se opune violenţei şi minciunii, pentru a face loc în lume adevărului; cum el, în secret, determină bărbaţi şi femei să facă bine altora, să suscite reconcilierea unde era ura, să creze pacea unde domnea duşmănia.

Procesiunea este înainte de toate o mărturie bucuroasă pe care o dăm lui Isus Cristos în care a devenit vizibil pentru noi Chipul lui Dumnezeu şi datorită căruia inima lui Dumnezeu este deschisă pentru noi toţi. În Evanghelia lui Luca povestirea începului cortegiului în apropiere de Ierusalim este alcătuit în parte exact după modelul ritului încoronării cu care, conform Primei Cărţi a Regilor , Solomon a fost a fost învestit ca urmaş al regalităţii lui David (cfr 1Rg 1,33-35). Astfel procesiunea Floriilor este şi o procesiune a lui Cristos Rege: noi profesăm regalitatea lui Isus Cristos, îl recunoaştem pe Isus ca Fiul lui David, adevăratul Solomon - Regele păcii şi al dreptăţii. A-l recunoaşte ca Rege înseamnă: a-l accepta ca pe Acela care ne arată calea, de care ne încredem şi pe care îl urmăm. Înseamnă a accepta zi de zi cuvântul său ca criteriu valid pentru viaţa noastră. Înseamnă a vedea în el autoritatea căreia ne supunem. Ne supunem lui, deoarece autoritatea sa este autoritatea adevărului.

Procesiunea Floriilor este - ca acea dată pentru ucenici - înainte de toate expresie de bucurie, pentru că putem cunoaşte pe Isus, pentru că el ne dă să fim prieteni ai săi şi pentru că ne-a dat cheia vieţii. Această bucurie, care stă la început, este însă şi expresie a „da-ului” nostru în favoarea lui Isus şi a disponibilităţii noastre de a merge cu el oriunde ne poartă. Îndemnul care stă astăzi la începutul liturgiei noastre interpretează de aceea în mod just procesiunea şi ca reprezentare simbolică a ceea ce numim „urmarea lui Cristos”: „Să cerem harul de a-l urma”, am spus. Expresia „urmare a lui Cristos” este o descriere a întregii existenţe creştine în general. În ce consistă? Ce vrea să spunî în concret „a-l urma pe Cristos?”

La început, pentru primii ucenici, sensul era foarte simplu şi imediat: însemna că aceste persoane hotărâseră să-şi lase profesia, afacerilor lor, toată viaţa lor pentru a merge cu Isus. Însemna a întreprinde o nouă profesie: aceea de uncenic. Conţinutul fundamental al acestei profesiii era faptul de a merge cu învăţătorul, a se încrede total în călăuzirea lui. Astfel urmarea era un lucru exterior şi, în acelaşi timp, foarte interior. Aspectul exterior era a merge după Isus în peregrinările lui prin Palestina; cea interioară era noua orientare a existenţei, care nu mai avea punctele sale de referinţă în afaceri, în meseria care dădea de trăit, în voinţa personală, dar care se abandona cu totul voinţei unui Altuia. A fi la dispoziţia sa devenise de acum raţiunea de viaţă. Ce renuţare comporta aceasta la ceea ce era propriu şi câtă detaşare de sine, o putem recunoaşte în mod foarte clar în unele scene din Evanghelii.

Dar cu aceasta se manifestă şi ce înseamnă pentru noi urmarea şi care este adevărata sa esenţă: este vorba de o schimbare interioară a existenţei. Cere ca eu să nu mai fiu închis în eul meu considerând autorealizarea mea raţiunea principală a vieţii mele. Cere ca eu să mă dăruiesc în mod liber unui Altul - pentru adevărul, pentru iubirea, pentru Dumnezeu care, în Isus Cristos, mă precede şi îmi arată calea. Este vorba de decizia fundamentală de a nu mai considera utilitatea şi câştigul, carierea şi succesul ca scop ultim al vieţii mele, dar de a recunoaşte în schimb drept criterii autentice adevărul şi iubire. Este vorba de alegerea dinre a trăi numai pentru mine însum sau a mă dărui - pentru lucrul cel mai mare. Şi să considerăm bine că adevăr şi iubire nu sunt valori abstracte; în Isus Cristos ele au devenit persoană. Urmându-l pe el intru în serviciul adevărului şi al iubirii. Pierzându-mă mă regăsesc.

Să ne întoarcem la liturgia şi la procesiunea Floriilor. În ea liturgia prevede drept cântare Psalmul 24 (23), care era şi în Israel o cântare de procesiune folosită la urcarea la muntele templului. Psalmul interpretează urcarea iterioară pentru care urcarea exterioară este imagine şi ne explică astfel încă o dată ce înseamnă a urca cu Cristos: „Cine se va putea urca pe muntele Domnului”, întreabă Psalmul, şi indică două condiţii esenţiale. Cei care urcă şi vor să ajungă cu adevărat sus, să ajungă până la înălţimea adevărată, trebuie să fie persoane care se întreabă asupra lui Dumnezeu. Persoane care scrutează în jurul lor pentru a-l căuta pe Dumnezeu, pentru a căuta Faţa lui. Dragi tineri prieteni - cât este de important astăzi tocmai acest lucru: a nu se lăsa purtaţi pur şi simplu încoace şi încolo în viaţă; a nu se mulţumi cu ceea ce toţi gândesc şi spun şi fac. A privi cu atenţi în jurul său în căutarea lui Dumnezeu. A nu lăsa ca întrebarea asupra lui Dumnezeu să se dizolve în sufletele noastre. Dorinţa a ceea ce este mai mare. Dorinţa de a-l cunoaşte pe el - Faţa lui.

Altă condiţie foarte concretă pentru urcare este aceasta: poate sta în locul cel sfânt „cel care are mâinile nepătate şi inima curată”. Mâinile nepătate - sunt mâini care nu sunt folosite pentru acte de violenţă. Sunt mâini care nu sunt murdărite de corupţie, de mită. Inimă curată - când inima este curată? Este curată o inimă care nu se preface şi nu se pătează cu minciună şi ipocrizie. Care rămâne transparentă ca apa de zivor, pentru că nunoaşte dublicitate. Este curată o inimă care nu se înstrăinează cu beţia păcerii; o inimă a cărei iubire este adevărată nu doar pasiune de un moment. Mâini nepătate şi inimă curată: dacă păşim cu Isus, urcăm şi găsim purificările care ne poartă cu adevărat la acea înălţime la care omul este destinat: prietenia cu Dumnezeu însuşi.

Psalmul 24 (23) care vorbeşte de urcare termină cu o liturgie de intrare înaintea porţilor templului: „Deschideţi-vă, porţilor. deschideţi-vă, voi porţi veşnice, ca să intre regele măririi”. În vechea liturgie din Duminica Floriilor preotul, ajuns înaintea Bisericii, bătea puternic cu partea de jos a Crucii procesionale în uşa încă închisă, care în urmă acestor bătăi se deschidea.. Era o frumoasă imagine pentru misterul lui Isus Cristos însuşi care, cu lemnul crucii sale, cu forţa iubirii sale care se dăruieşte, a bătut dinspre partea lumii la uşa lui Dumnezeu; dinspre partea unei lumi care nu reuşea să găsească acces la Dumnezeu. Cu crucea Isus a deschis larg uşa lui Dumnezeu, poarta dintre Dumnezeu şi oameni. Acum ea este deschisă. Dar şi de dinspre cealaltă parte Domnul bate cu crucea sa: bate la porţile lumii, la uşile inimilor noastre, care atât de des şi în aşa mare număr sunt închise pentru Dumnezeu. Şi ne vorbeşte mai mult sau mai puţin astfel: dacă dovezile pe care Dumnezeu în creaţie ni le dă despre existenţa sa nu reuşesc să te deschidă pentru el; dacă cuvântul lui Dumnezeu şi mesajul Bisericii te lasă indiferent - atunci priveşte la mine, la Dumnezeu care pentru tine s-a făcut suferind, care personal pătimeşte cu tine - vezi că eu sufer din iubire pentru tine şi deschide-te mie şi lui Dumnezeu Tatăl.

Aceasta este chemarea pe care în această oră să o lăsăm să pătrundă în imima noastră. Domnul să ne ajute să deschidem uşa inimii, uşa lumii, pentru ca el, Dumnezeul cel viu, să poată veni prin Fiul său în acest timp al nostru, să ajunga în viaţa noastră. Amin.