"Nici eu nu te condam. Mergi şi să nu mai păcătuieşti!"- predică la Duminica a V-a din Postul Mare

(RV - 24 martie 2007) E ziua Domnului, ajunşi în a V-a duminică a Postului Mare simţim, desigur, insistenţa textelor liturgice asupra convertirii inimii, urmându- pe Isus. „În timpul acela, Isus s-a dus pe Muntele Măslinilor. Dar, dis-de-dimineaţă, a venit din nou în templu şi tot poporul a venit la el”. Reuniţi în jurul Mântuitorului, astăzi, suntem invitaţi să medităm minunatul fragment din Evanghelia după Ioan care prezintă episodul femeii prinse în adulter. Episodul se aseamănă, ca stil şi argument, cu cel al fiului rispitor şi al tatălui milostiv meditat duminica precedentă.

Liturghia duminicală începe cu o invocaţie din psalmul 42: „Judecă-mă, Dumnezeule şi apără-mi cauza împotriva unui neam necuvios. Scapă-mă de omul perfid şi fărădelege. Dumnezeul meu, tu eşti puterea mea”(v.1-2).
Secole de-a rândul, acest psalm era recitat de preot, jos la trepte, înainte de a urca la altar, implorând eliberarea de duşmanii văzuţi şi nevăzuţi, eliberarea de păcat pentru a păşi cu inimă curată la altarul de jertă şi a lua parte la banchetul pascal împreună cu Cristos, Mielul de Paşte care a fost jertfit. De fapt, după mărturia Sfântului Ambroziu, acest psalm era cântat la procesiunea din noaptea Învierii, când cei, abia botezaţi, se îndreptau de la baptister spre masa euharistică cântând „Introibo ad altare Dei - Voi intra la altarul lui Dumnezeu, la Dumnezeul bucuriei şi al veseliei mele”.

Gând salutar ce precede ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu şi primirea Sfintei Împărtăşanii. Înainte de a-l primi pe Cristos, creştinii se lasă judecaţi şi instruiţi de Dumnezeu. Însăşi rugăciunea zilei, colecta, care întruneşte cererile credincioşilor devine instructivă şi purificatoare: „Doamne, Dumnezeul nostru, te rugăm, ajută-ne să-l urmăm cu bucurie pe Fiul tău, care din iubire şi-a dat viaţa pentru mântuirea lumii”.

La puţine zile de la începutul Săptămânii Sfinte, ne este prezentată, nemărginita îndurare a lui Dumnezeu, care străluceşte în toată Scriptura şi care se manifestă pe deplin în persoana lui Isus, venit - cum mărturisim în Crez - pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire.

Isus s-a arătat îngăduitor cu cei păcătoţi şi a pretins că are puterea de a-i ierta cu însăşi autoritatea lui Dumnezeu. Cărturarii şi farizeii vor să-i încerce coerenţa, să vadă dacă persistă în convingere atunci când se află nu în faţa unei parabole, dar a unui caz concret pentru care legea prevede, fără excepţie, omorârea cu pietre. Desigur, clasificarea prin lege a unui fapt pasibil de pedeapsa cu moartea, nu cuprinde şi autorizarea executării sentinţei. Doar cine este complet nevinovat ar putea îndeplini acest rol. Notăm că în cazul de faţă, doi sunt acuzaţii, căci cărturarii şi farizeii acuzau nu numai femeia dar şi pe Isus. Atunci Mântuitorul îi ajută pe cei prezenţi să-şi dea seama că şi ei sunt în păcat şi că nu au dreptul să condamne. „Cine dintre voi este fără păcat să arunce cel dintâi piatra în ea”. Şi, de fapt au înţeles toţi, căci, rând pe rând, începând de la cei mai bătrâni, s-au retras unul câte unul.

O lecţie sublimă de umanitate, de prudenţă, de echitate, de compasiune. Singurul nevionvat care era de faţă, singurul care ar fi putut să condamne femeia greşită, ca şi pe complicele care lipsea, era el, Isus.

De la parabola fiului risipitor de duminica trecută, de la o povestire didactică, la un fapt concret: Isus face ceea ce spune, trăieşte după cum învaţă. Nici eu nu te condamn: „Relicti sunt duo, misera et misericordia”, comentează concis şi profund Sfântul Augustin. După ce toţi s-au îndepărat „au rămas ei doi, femeia şi Isus, misera et misericordia, „sărmana nenorocită şi milostivirea”.
Mergi şi nu mai păcătui, i-a spus Isus femeii prinse în păcat. Deosebim în reflecţia noastră două momente, corespunzătoare celor două atitudini diferite ale lui Isus, care dă adulterei posibilitatea de îndreptare la o viaţă nouă, şi declară înverşunaţilor paladini ai moralităţii publice că nimeni nu este fără păcat înaintea lui Dumnezeu şi că în faţa lui contează mai mult milostivirea decât justiţia.
Femeia adulteră, cum reiese din scrierile profeţilor, este imaginea tipică a Israelului infidel faţă de Dumnezeu, mirele său. Imaginea de nuntă, de mire şi mireasă apare la profeţi care meditând la legământul încheiat la muntele Sinai, l-au asemănat cu un pact de iubire umană, motiv pentru care Dumnezeu a fost celebrat ca un Mire absoult credincios iar Israelul ca o soţie care adesea îi este infidelă.

Iertând femeia adulteră, Isus a preluat pentru sine imaginea biblică de logodnă, iar adultera a devenit simbolul întregii omeniri pe care el a venit să o salveze. De aceea, Isus spune fiecăruia dintre noi: „Mergi, şi de acum să nu mai păcătuieşti”.

Să ne oprim puţin şi la gestul scrierii pe ţărână. Se citeşte în viaţa poetului german Heinrich Heine că, atunci când era pe patul de moarte, soţia sa era îngrijorată, de soarta lui, de mântuirea veşnică şi că el, ca de obicei, sclipitor şi zeflemist i-a zis: „Şi de ce Dumnezeu nu ar trebui să mă ierte? Aceasta este doar meseria lui”. Şi ironie la ironie, putem adăuga că, dacă meseria lui Dumnezeu este să ierte, cea a oamenilor este să condamne.

Vioaie este în Evanghelia duminicii descrierea abililor promotori ai dreptăţii, care după ce i-au descoperit pe cei doi în adulter flagrant, lasă să le scape din mâini bărbatul şi târăsc femeia înaintea lui Isus ca să o condamne la uciderea cu pietre, potrivit prevederior legii lui Moise, dar se lovesc de procedura neuzitată a lui Isus care, ascultată cererea lor, începe să scrie pe pământ.
Ce scria? Se citeşte în cartea profetului Ieremia: „Toţi cei ce te părăsesc vor fi ruşinaţi, cei ce se îndepărtează de tine vor fi scrişi pe ţărână pentru că au părăsit izvorul apei celei vii, pe Domnul” (Ier 17,13).
Trebuie, într-adevăr să se teamă cel care este scris de Isus pe pământ, pe praf deoarece un vânt se poate isca, atunci când mai puţin se aşteaptă şi într-o clipă este spulberat de pe faţa pământului, şi poate şi din prezenţa lui Dumnezeu. Este mai bine pentru noi, şi ne-o dorim mult, să fim scrişi în inima lui Dumnezeu şi să rămânem acolo pentru totdeauna.

Mergi şi să nu mai păcătuieşti! Mergi în pace şi nu mai păcătui. Este ceea ce preotul spune penitentului la plecarea de la confesional după ce a primit darul iertării în sacramentul Pocăinţei sau al Reconcilierii.
„Judecă-mă Dumnezeule! Judecata lui Dumnezeu în taina mărturisirii nu este spre condamnare şi osândă ci spre mântuire. E un dar de milostivire ce angajează la trăirea unei vieţi noi. E o re-creare, o creaţie din nou a omului şi o pregustare a Paştelui Învierii cu Cristos.
Părintele îndurărilor care a împăcat lumea cu sine prin moartea şi învierea Fiului său şi l-a trimis pe Duhul Sfânt spre iertarea păcatelor, prin puterea acordată Bisericii să ne dăruiască iertarea şi pacea spre a lua parte cu bucurie la sărbătoarea apropiată a Paştelui.
Duminică plăcută, iubiţi ascultători.

Aici, serviciul audio: