Unitatea Europei, o idee creştină - învăţătura europeistă a Pontifilor Romani, de la Pius al XII-lea la Benedict al XVI-lea (prima parte)

RV 20 mar 07. Unitatea Europei este o idee creştină: în săptămâna în care se celebrează 50 de ani de la semnarea Tratelor de la Roma, propunem ascultătorilor magisteriul europeist al Pontifilor Romani din aceste decenii. Parcursul evidenţiază grija atentă şi pasiunea pe care papii le-au arătat faţă de construirea Casei comune europene, un edificiu care îşi găseşte în patrimoniul valorilor creştine, temeliile lui stabile.
"Nimic nu este pierdut prin pace, totul poate fi pierdut prin război": era ziua de 24 august 1939, când Pius al XII pronunţa acest apel memorabil. Capitalele Bătrânului Continent erau străbătute atunci de vânturi de război şi Pontiful Roman se adresa întregii omeniri, chiar dacă el bătea stăruitor la uşa inimii europenilor. Papa făcea apel la forţa raţiunii, la sufletul Europei, care s-a format din credinţa şi geniul creştin. Dramatica experienţă a celui de al II-lea război mondial, a marcat adânc viziunea lui Pius al XII-lea despre unificara europeană. Animat de opţiunea federalistă, papa scria în 1948: "un întreg complex de raţiuni invită naţiunile europene să se unească cu adevărat într-o federaţie". Papa încuraja astfel primii paşi ai procesului economic şi politic care vor conduce la formarea Comunităţii Europene. Afirma în radiomesajul de Crăciun din 1953:

Ins Pius XII: "Noi îi îndemnăm totodată pe oamenii politici creştini la acţiune în interiorul Ţărilor lor. Dacă ordinea nu domneşte în viaţa internă a popoarelor, este zadarnică aşteptarea unificării Europei şi siguranţa păcii în lume".

În 1957, anul semnării Tratelor de la Roma, papa afirma că evenimentul creştin, care este deja ferment pentru Europa, continuă să fie şi pe mai departe "cel mai preţios mesaj de valori" pe care îl păstrează în depozitul ei spiritual.
Într-o perspectivă predominant pastorală, succesorul lui Pius al XII-lea, papa Ioan al XXIII-lea continuă magisteriul predecesorului despre instituţiile europene. În anii de plumb când se construia Zidul de la Berlin şi criza nucleară din Cuba era să explodeze, papa Roncalli afirma cu vigoare că nu este de acord cu cine susţine că pacea este imposibilă. Enciclica sa "Pacem in terris" (1963), recheamă valoarea absolută a persoanei umane şi iraţionalitatea războiului. Într-o Europă despărţită de Cortina de Fier, fericitul Ioan al XXIII-lea invita credincioşii să depăşească dezbinările dureroase ale trecutului şi prezentului, punând în prim plan întotdeauna căutarea a "ceea ce uneşte, mai mult decât ceea ce separă şi trezeşte contraste". Dacă aşadar Pius al XII-lea punea accentul pe creştinism ca forţă de tracţiune în procesul de unificare europeană, Ioan al XXIII-lea indica principiile convieţuirii comune, care îşi găsesc limfa lor vitală în mesajul creştin.
Afirmaţiile lor europeiste au fost preluate şi dezvoltate de Paul al VI-lea, chemat la catedra lui Petru în 1963, în plin anotimp conciliar. Printre primele sale acte de magisteriu, iese în evidenţă proclamarea Sfântului Benedict de Norcia ca "Patron al Europei". Papa Montini voia să afirme astfel rădăcinile creştine ale unui continent care, cu trecerea anilor, pare să se îndepărteze de principiile "dinstinctive şi vivificatoare ale civilizaţiei sale":

Ins Paul al VI: "Faptul este atât de mare şi de important încât atinge existenţa şi consistenţa societăţii noastre, mereu veche şi mereu vitală, dar care astăzi are atâta nevoie de a scoate limfă nouă din rădăcini, de unde şi-a scos vigoarea şi strălucirea ei, din rădăcinile creştine, pe care Sf. Benedict i le-a dat în cea mai mare parte şi le-a alimentat cu spiritul său".
Dacă anii pontificatului său înregistrează o creştere economică fără precedent, sunt însă şi ani grei de comunism. Sfântul Scaun, graţie viziunii cuprinse în Ostpolitik a cardinalului Agostino Casaroli, stabileşte relaţii diplomatice cu Ţările comuniste şi participă la Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa de la Helsinki. În Actul final, la insistenţele delegaţiei vaticane, este afirmat principiul libertăţii religioase. Paul al VI-lea repropunea astfel centralitatea mesajului creştin ca "patrimoniu ideal" al Europei şi cerea Bătrânului Continent să se deschidă mai mult spre Africa, în vederea unei "colaborări dezinteresate".

Aici, serviciul audio cu inserţii muzicale şi vocile istorice ale papilor: