Euharistia: mister de crezut, de celebrat, de trăit. Prezentată marţi Exortaţia Apostolică postsinodală despre Euharistie, "Sacramentul carităţii"

(RV - 13 martie 2007) A fost prezentată marţi dimineaţă la Sala de presă a Sfântului Scaun Exortaţia apostolică postsinodală a lui Benedict al XVI-lea „Sacramentum Caritatis - Sacramentul Carităţii” asupra Euharistiei, izvor şi culme a vieţii şi misiunii Bisericii. Documentul pontifical preia indicaţiile rezultate la ultimul Sinod al Episcopilor celebrat între 2-23 octombrie 2005 în Vatican şi dedicat Misterului euharistic. La prezentarea documentului au intervenit cardinalul Angelo Scola, patriarh de Veneţia, raportor general al celei de-a IX-a Adunări generale ordinare a Sinodului şi arhiepiscopul Nicola Eterovic, secretarul general al Sinodului Episcopilor.

„Sacramentul carităţii, Preasfânta Euharistie este darul lui Isus Cristos care, oferindu-se pe sine, ne revelează iubirea nemărginită a lui Dumnezeu faţă de fiecare om”. Începe astfel prima Exortaţie apostolică a Pontificatului lui Benedict al XVI-lea. Papa subliniază că Biserica „află în Euharistie centrul său vital” străduindu-se constant să vestească tuturor oportune importune, adică „în orice împrejurare potrivit şi nepotrivită” că „Dumnezeu este iubire”.

Documentul are o introducere, trei părţi şi o concluzie. Conţinutul este distribuit în 97 de paragrafe. Versiunea latină are 106 pagini iar cea italiană 138. Cele trei părţi ale Exortaţiei sunt:
Eucharistia, mysterium credendum - Euharistia, mister de crezut;
Eucharistia, mysterium celebrandum - Euharistia, mister de celebrat;
Eucharistia, mysterium vivendum - Euharistia, mister de trăit.

În ceea ce priveşte dezvoltarea ritului euharistic, documentul reafirmă „valabilitatea reînnoirii liturgice” începută de Conciliul Vatican II în ciuda „unor abuzuri”. Este vorba - afirmă Papa - de a înţelege schimbările conciliare urmând aşa-numita „hermeneutică a continuităţii”, „continuitate cu toată marea tradiţie bisericească”, adică „fără a introduce rupturi artificioase”.

Euharistia - citim în Exortaţia postsinodală - este „o realitate ce depăşeşte orice înţelegere umană”: în acest Sacrament Isus „nu dă ’ceva’, dar pe sine însuşi; el oferă trupul său şi varsă sângele său”. Este un dar absolut gratuit datorită căruia „devenim părtaşi ai intimităţii divine”. Papa subliniază cu forţă „noutatea radicală a cultului creştin” în raport cu străvechea cină sacrificală ebraică. „Acea cină pentru noi creştinii - explică - nu mai este necesar a o repeta...ceea ce anunţa realităţile viitoare a lăsat acum locul adevărului însuşi. Vechiul rit s-a împlinit şi a fost depăşit definitiv prin darul de iubire al Fiului lui Dumnezeu întrupat”. În Euharistie, Isus „ne atrage înlăuntrul său”, implicându-ne „în dinamica dăruirii sale”: este o „schimbare radicală” care „asemenea unui fuziuni nucleare...purtată în străfundul fiinţei” suscită „un proces de transformare a realităţii, ală cărui termen ultim va fi transfigurarea lumii întregi, până la acea stare în care Dumnezeu va fi totul în toţi”.

Documentul pune în evidenţă faptul că „Cristos însuşi în jertfa crucii a generat Biserica ca mireasă şi trup al său”: deci, misterul euharistic măreşte „conştiinţa legăturii inseparabile dintre Cristos şi Biserică”. Pe baza acestui adevăr e posibil a relansa şi dialogul ecumenic, conştienţi că nu este posibilă participarea creştinilor necatolici la Euharistie(Sf.Împărtăşanie) decât „în situaţii determinate şi excepţionale”. Din punct de vedere pastoral, Benedict al XVI-lea invită comunităţile parohiale să acorde o deosebită importanţă Primei Împărtăşanii: este vorba de un moment decisiv nu numai pentru persoană ci pentru întreaga familie. În foarte mulţi credincioşi această zi rămâne, de fapt, pe bună dreptate „întipărită în amintire ca primul moment în care...s-a perceput importanţa întâlnirii personale cu Isus”. Papa îndeamnă şi la a redescoperi adoraţia euharistică şi practica Mărturisirii frecvente pentru a evita „o anumită superficialitate în a înţelege însăşi iubirea lui Dumnezeu”. Dar şi „folosirea indulgenţelor ne ajută la a înţelege că numai prin puterile noastre nu am fi capabili să reparăm răul săvârşit”.

Papa aminteşte că hirotonirea preoţească este „condiţia indispensabilă pentru celebrarea validă a Euharistiei” şi în acelaşi timp îndeamnă preoţii să aibă „conştiinţa că toată slujirea lor nu trebuie niciodată să pună în prim plan persoana proprie sau opiniile lor, ci pe Isus Cristos. Este contrară identităţii sacerdotale orice încercare de a se pune pe sine ca protagonişti ai acţiunii liturgice”. Apoi, „deşi respectând practica şi tradiţia orientală diferită” reafirmă „sensul profund al celibatului preoţesc”, drept „conformare cu stitul de viaţă al lui Cristos însuşi” şi „semn expresiv al dăruirii totale şi exclusive lui Cristos, Bisericii şi împărăţiei lui Dumnezeu; şi îi confirmă „caracterul obligator pentru tradiţia latină”.

În ceea ce priveşte raportul dintre Euharistie şi indisolubilitatea căsătoriei Benedict al XVI-lea relevă că „legătura conjugală este în conexiune intrinsecă cu unitatea euharistică dintre Cristos mire şi Biserica mireasă”. „O atenţie specială” trebuie apoi acordată situaţiei dureroase a celor divorţaţi şi recăsătoriţi. Este o problemă complexă ce trebuie înfruntată cu dragoste în adevăr. „Căsătoria şi familia - se citeşte în document - sunt instituţii ce trebuie să fie promovate şi apărate de orice echivoc posibil privind adevărul lor, deoarece orice daună provocată acestora este de fapt o rană care se face convieţuirii umane ca atare”.

Benedict al XVI-lea invită la a avea o grijă specială pentru frumuseţea liturgiei: „nu este simplu estetism, ci o modalitate prin care adevărul iubirii lui Dumnezeu în Cristos ajunge la noi, ne fascinează, ne răpeşte”. În document există şi o rechemare la obedienţă, la respectarea „fidelă a normelor liturgice în totalitatea lor” deoarece Liturghia euharistică „nu este la dispoziţia arbitrului nostru şi nu poate fi supusă modelor momentului”. În afară de aceasta, „simplitatea gesturilor şi sobrietatea semnelor îndeplinite în ordinea şi timpurile prevăzute comunică şi implică mai mult decât modul artificial al unor adăugiri nepotrivite”.

Un rol important trebuie acordat cântului liturgic, evitând „introducere de genuri muzicale care nu respectă sensul liturgiei” şi valorizând în schimb „în mod adecvat” cântul gregorian.

Prima parte a serviciului audio:

Papa afirmă „necesitatea de a îmbunătăţi calitatea omiliei” evitând „omilii generice şi abstracte”, şi cere că se pună „mare atenţie pe proclamarea Cuvântului lui Dumnezeu de către lectori bine pregătiţi”.

Relevă şi sensul profund al gestului dăruirii păcii, „semn de mare valoare” mai ales în acest timp „atât de înspăimântător de plin de conflicte”, dar ţinând conte de oportunitatea „de a modera acest gest” care uneori poate face „confuzie în adunare tocmai înainte de Împărtăşanie”. Nu se exclude posibilitatea de a fixa acest semn într-un alt moment, „de exemplu înainte de prezentarea darurilor la altar”.

Invită apoi la păstrarea unui timp de tăcere după Sfânta Împărtăşanie.

În privinţa participării active a laicilor la celebrarea Liturghiei documentul notează „unele înţelegeri greşite” ale indicaţiilor conciliare: prin participare nu se înţelege, de fapt, „o simplă activitate exterioară” dar mai curând „a fi conştienţi de misterul care se celebrează şi de raportul său cu existenţa cotidiană”.

Rămâne apoi ferm faptul că preotul este cel care prezidează „în mod imposibil de înlocuit” întreaga celebrare euharistică „de la salutul iniţial până la binecuvântarea finală”.

Pontiful îndeamnă stăruitor să se asigure asistenţa spirituală cuvenită celor deţinuţi, bolnavilor şi să se acorde atenţie specială persoanelor dizabile, înlăturând obstacolele de acces în edificiile de cult. Trebuie să se asigure împărtăşania euharistică, „pe cât este posibil”, dizabililor mentali, botezaţi şi miruiţi.

În document se vorbeşte despre oportunitatea pentru marile întâlniri internaţionale de a recurge la folosirea limbii latine, exceptând lecturile biblice, omilia şi rugăciunea credincioşilor. De fapt, latina exprimă mai bine „unitatea şi univeralitatea Bisericii”. Papa cere ca viitorii preoţi să fie pregătiţi să înţeleagă şi să celebreze Sfânta Liturghie în limba latină iar credincioşii să fie educaţi să cunoască rugăciunile cele mai comune în latină.

În ceea ce priveşte celebrările euharistice în mici grupuri, acestea nu trebuie să fie „simţite ca fiind în antagonism ori paralele” faţă de viaţa Bisericii particulare”.

Există apoi în textul pontifical sublinierea participării la Euharistie Duminica,, în ziua Domnului şi zi de odihnă şi încetare a muncii: Duminica să nu sfârşească prin a fi - se spune în text - „o zi golită de Dumnezeu” iar „omul să nu se lase aservit muncii”, „să nu o idolatrizeze”.

Benedict al XVI-lea invită la a trăi în mod profund misterul euharistic, al cărui conţinut este „a fi iubiţi şi a iubi la rândul său pe alţii”. Creştinul este astfel chemat să mărturisească în mod concret pe plan social şi politic iubirea lui Cristos, făcându-se „pâine frântă pentru alţii” şi angajându-se „pentru o lume mai justă şi fraternă”, denunţând scandalul foametei, drama refugiaţilor, discrepanţa crescândă dintre bogaţi şi săraci provocată de „anumite procese de globalizare”.

Papa recheamă oamenii politici la „coerenţa euharistică” susţinând legi care respectă valorile fundamentale precum „viaţa umană, de la concepere până la moartea noaturală, familia întemeiată pe căsătorie între bărbat şi femei, libertatea la educaţia fiilor şi promovarea binelui comun în toate formele sale. Asemenea valori - repetă pontiful - nu sunt negociabile”.

Un gând din inimă adresează apoi creştinilor care încă şi astăzi suferă din cauza lipsei de libertate religioasă pentru pentru care „chiar numai faptul de a se duce la Biserică reprezintă o mărturie eroică” ce îi expune marginalizării şi violenţei.

În fine, Benedict al XVI-lea anunţă că va fi publicat un Compendiu euharistic „pentru corecta înţelegere, celebrare şi adoraţie a Sacramentului”.

În concluzia Exortaţiei apostolice postsinodale despre Euharistie „Sacramentul Caritatis”, prima din pontificatul său, semnată la 22 februarie anul curent, în sărbătoarea Catedrei Sfântului apostol Petru, Benedict al XVI-lea arată că „ Euharistia este la originea oricărei forme de sfinţenie şi fiecare dintre noi este chemat la plinătatea vieţii în Duhul Sfânt”.

Enumeră apoi o serie de sfinţi care au trăit o viaţă autentic creştină datorită evlaviei lor euharistice. E necesar ca în Biserică - scrie pontiful - acest preasfânt Mister să fie cu adevărat crezut, celebrat cu devoţiune şi trăit cu intenistate. Sunt cele trei părţi ale Exortaţiei: Euharistia mister de crezut, de celebrat şi de trăit. Pontiful repropune apoi declaraţia unor creştini din Afirca de Nord care, la începutul secolului 4 în localitatea Abitine, sfidând interdicţia de a celebra Ziua Domnului, au fost martirizaţi în timp ce declarau că nu pot trăi fără Euharistie, fără hrana Domnului: sine dominico non possumus.

 
Prin mijlocirea Fericitei Fecioare Maria, Duhul Sfânt să aprindă în noi aceeaşi ardoare pe care au simţit-o ucenicii de la Emaus şi să reînnoiască în viaţa noastră stupoarea pentru splendoarea şi frumuseţea care strălucesc în ritul liturgic, semn eficace al frumuseţii infinite a misterului sfânt al lui Dumnezeu.

Să ne urăm reciproc de a merge cu bucurie şi uimire la întâlnirea cu sfânta Euharistie pentru a trăi şi vesti altora adevărul cuvântului prin care Isus şi-a luat rămas bun de la ucenici: „Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfâtrştul lumii” (Mt 28,20). Sunt şi ultimele cuvinte ale documentului postsinodal al lui Benedict al XVI-lea despre Euharistie.