2007-03-12 20:39:28

Luni. sumarul emsiunii şi alte informaţii


(RV - 12 martie 2007) Principalele ştiri ale emsiunii noastre:
- La papa Benedict al XVI luni dimineaţă în vizită „ad Limina”, episcopii regiunii italiene Apulia conduşi de arhiepiscopul de Lecce mons. Cosmo Francesco Ruppi, preşedinte ale Conferinţei Episcopale Regionale.

- Despre frumuseţea convertirii, subliniată de Sfântul Părinte duminică la întâşnirea cu credincioşii pentru rugăciunea Îngerul Domnului, o reflecţie a episcopului de Castellaneta, mons. Pietro Maria Fragnelli.

- S-a reîntros la Roma delegaţia trimisă de Sfântul Scaun în Vietnam: se lucrează pentru stabilirea relaţiilor diplomatice.

- Organizaţia Naţiunilor Unite denunţă: în spatele crimelor împotriva umanităţii care continuă să fie comise în regiunea Darfur, se află Sudanul.

- Începând de luni seară în biserica Sfânta Maria a Victoriilor din Roma a fost reluată iniţiativa prezentării portretelor unor sfinţi: Sfânta Faustina Kowalsaka, Sfântul Filip Neri şi Annalena Tonelli, misionara laică ucisă în Somaia în 2003. În cadrul întâlnirilor organizate de Mişcarea Eclezială Carmelită, în prezentarea vieţii sfinţilor, lectura a fost încredinţată unor artişti de seamă.

- Anul acesta românii vor avea un rol deosebit la „Procesiunea de Pocăinţă a Catolicilor Berlinezi” care se va desfăşura sâmbătă 17 martie pe străzile capitalei Germaniei. Pentru prima dată se va rosti o rugăciune în limba română în cadrul serviciului divin de încheiere a procesiunii. Colecta care va avea loc este destinată pentru Comunitatea Română Greco-Catolică din Arhiepiscopia de Berlin. Banii colectaţi vor fi folosiţi pentru acoperirea cheltuielilor legate de realizarea unui iconostas la biserica Sfântul Arhanghel Mihai din centrul capitalei germane, unde, într-un viitor apropiat, românii berlinezi îşi vor ţine slujbele lor. Ne-a informat preşedintele Consiliului comunităţii Ernst Meinhardt, de zeci de ani, fidel ascultător al emisiunilor şi Liturghiilor în limba română transmise de Radio Vatican.

- Din actualitatea internaţională: potrivit Naţiunilor Unite, din ce în ce mai dramatică situaţia refugiaţilor irakieni, care până la sfârşitul lui 2007 vor atinge cifra de două milioane de persoane.

- Marţi 13 martie, în calendarul bizantin român Aducerea moaştelor Sfântului Nichifor, arhiepiscop, anul 846; în calendarul latin potrivit Martirologiului Roman, Sfinţii Rodriguez, Solomon şi Eulogiu, martiri din Cordoba, Spania, anul 857, Sfântul Leandru, episcop de Sevila, aproximativ anii 545-600 şi Sfânta Cristina, martiră în Persia, anul 559 şi Sfântul Sabin, martir în Egpit, anul 287.
 







All the contents on this site are copyrighted ©.